Zona gri

“Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi” (Efeseni 5:12)

Trăim vremuri în care asistăm la relativizarea abrupt accelerată a tuturor valorilor tradiţionale şi a reperelor morale care au contribuit pentru două milenii la acumularea unei valoroase culturi umane ce a şlefuit omul, aducându-l mai repede pe un curs de apropiere de Dumnezeu, decât pe un curs de deviere de la la întâlnirea finală, care oricum va avea loc. Remarcabil este că acea cultură de care am amintit crea unele circumstanţe favorabile omului, înaintea acestei mari şi definitorii întâlniri.
Erodarea acestor valori şi repere nu s-a produs însă brusc chiar de la început, ci doar acum, în ultima vreme, când numai s-a accelerat pronunţat şi cronicizat pe premisele anterior induse omenirii. Ea este un proces de lungă durată, produsă pe căi mai mult subtile decât expuse dezbaterii şi înţelegerii raţionale şi analizei în cunoştinţă de cauză, tocmai pentru ca societăţile umane să nu conştientizeze cursul periculos spre care au ajuns să fie canalizate. Urmare a acestui proces de erodare absconsă a valorilor tradiţionale, oamenii au fost aduşi într-o stare de transă graduală, devenind, ca o consecinţă, tot mai dependenţi, din interes, sau supuşi, din necunoştinţă şi complezenţă, de un sistem de false valori, acceptând din ce în ce mai uşor relativizarea sistemului fundamental de referinţă al civilizaţiei umane şi evoluând de la condiţia de indivizi conştienţi, la cea de indivizi subconştienţi, conduşi de reflexe predominant condiţionate, ce îi transformă în subiecţi obedienţi ai unui sistem profund viciat.
Din punct de vedere istoric se poate afirma fără îndoială că s-a înregistrat o continuă ofensivă împotriva binelui şi adevărului fundamental, prin care s-a ţintit distrugerea aurei luminoase a acestora şi coborârea lor într-un creuzet alchimist, în care să se forţeze amalgamarea lor tocmai cu acele categorii aflate în antiteză: răul şi minciuna, cu toată pletora aferentă. Ceea ce s-a urmărit prin acest proces degenerativ a fost crearea unei zone gri, în care aceste valori şi anti-valori să pară a fi părelnic compatibile şi egal practicabile în viaţa pământească, în numele unei iluzorii libertăţi, care, de altfel, nu este decât un libertinaj abil strecurat in normele sociale de convieţuire.
Perfizii manipulatori care au condus umanitatea, pe diverse căi, către acest ţel, aflaţi în întuneric şi de aceea uşor de depistat în cazul unor acţiuni la vedere, şi-au dorit cu ardoare creara unei zone gri în care să se poată manifesta tot mai lejer şi, prin aceasta, mai eficient în atingerea scopurilor malefice vizate. Aceşti exponenţi ai răului ştiu că prin expulzarea sub orice formă a binelui şi adevârului, purtătoare ale luminii vieţii, nu rezidă un vid, ci o ocupaţie: cea a răului şi minciunii, purtătoare ale întunericului morţii şi de aceea au nevoie de o aşa zisă zonă de complementaritate, care să facă insesizabilă pernicioasa tranziţie de la lumină la întuneric:
“Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”(Ioan 1:5).
“Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35).
Astfel, prin crearea şi disimularea acestei zone gri, practic s-a impus subtil o răsturnare a scării valorilor, având drept rezultat o minimalizare, urmată de subjugare, a valorilor fundamentale, în raport cu aşa-zisele valori lumeşti pe care Apostolul Pavel le dezavua cu har şi hotărâre:
“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14).
Numai într-o astfel de zonă gri pot apărea concepte conform cărora fiecare individ are adevărul lui, sau dreptatea sa, rezultând o serie de libertăţi înşelătoare precum libertatea necondiţionată de acţiune şi comportament, libertatea sexuală, libertatea plăcerii, libertatea alegerii (fie amorală sau imorală), libertatea de exprimare (fie indecentă sau primitivă), libertatea de consum (fie inutil sau periculos), libertatea de a se prostitua, libertatea religioasă (chiar satanică) ş.a.m.d. Toate aceste concepte şi orice alte pletore ale lor sunt destinate denaturării firescului uman şi atragerii omului în zona întunericului acoperitor al faptelor rele, concomitent cu accentuarea înstrăinării sale, prin uitarea datoriei spirituale a devenirii sale:
“Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. / Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. / Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. / Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. / Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! / Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6:19-24).
O astfel de zonă permite manifestarea nestingherită a răului şi a minciunii, prin obturarea adevărului şi dreptăţii, odată ce acestea din urmă sunt fundamentale şi nu pot fi desfiinţate ca, de altfel, orice alt lucru creat prin puterea lui Dumnezeu.
Această manifestare se face prin acţiuni insidioase, concertate de diavol şi acoliţii săi, cu scopul de a schimba spiritul şi firea oamenilor spre a-i aduce pe aceştia la stadiul de servitori supuşi ai întunericului şi minciunii, într-o ultimă şi disperată încercare de a-i despărţi de harul lui Dumnezeu şi a-i întoarce, în consecinţă, împotriva Acestuia. Căci fiecare om este purtatorul a ceea cu ce îşi umple mintea şi sufletul…dacă îşi face obiceiul de a şi le umple cu lucruri frivole sau reprobabile, atunci capătă obiceiuri rele şi, în consecinţă, devine purtător al răului, insensibil la antagonismul dintre acesta şi binele izvorât de la Dumnezeu, devenind nepriceput în înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu:
“Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. / Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. / Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:12-14).
Începutul unei astfel de încercări a fost prevestit de acelaşi Apostol Pavel, acum aproape două mii de ani, când, adresându-se preoţilor Bisericii din Efes şi Milet, cu convingerea că nu se vor mai revedea, îi avertiza şi asupra următoarelor:
“Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. / Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20:29,30).
Preocuparea Apostolului era predilectă pentru credincioşi căci, odată aceştia înşelaţi si asimilaţi de false predanii lumeşti, ar fi fost mult prea uşor ca marea masă de necredincioşi să fie manipulată şi mânată pe calea cea largă a pierzaniei, lipsită fiind de o chemare la îndreptare şi învăţătura activă profesată de către ei:
“Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2 Timotei 2:25,26).
De aceea Pavel, tot în Corinteni 2, îi îndemna pe credincioşi astfel, în continuarea celor citate mai înainte:
“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? / Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? / Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". / De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. / Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul” (2 Corinteni 6:14-18).
Nu vă neliniştiţi, căci Apostolul nu vorbea despre o separare de această lume în care trăim acum, care ar fi, de altfel, imposibilă având în vedere nu numai nevoia de a supravieţui fizic, dar şi continua ofensivă desfăşurată de forţele răului împotriva credincioşilor, oriunde s-ar afla aceştia, după cum şi preciza în alt loc. Dar el vorbea de afirmarea, trăirea şi consolidarea calităţii de credincios prin neacceptarea falselor învăţături şi compromisuri vehiculate de diverşi corifei ai zonei gri:
“V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; / Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. / Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. / Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? / Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău” (1 Corinteni 5:9-13).
Vi se pare tare cuvântul lui Pavel? Chiar este, căci el izvoreşte dintr-o putere indestructibilă, care a fost pusă nu numai în el, dar şi în oricare dintre credicioşi:
“Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii” (2 Timotei 1:7), din care izvorăsc iubirea şi credinţa faţă de Domnul Iisus Hristos, comoara din care credincioşii îşi primesc întărirea în lumea asta şi darul mântuirii, spre viaţă veşnică:
“Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (1 Timotei 4:8).
Credincioşii trăiesc în această lume, dar asta nu însemnă că ei aprobă sau asimilează obiciurile sau învăţăturile lumeşti induse sau impuse de stăpânitorul acestei lumi, ci, dimpotrivă, ei constituie pentru lume exemplul luminos de urmat, deoarece în jurul lor lucrurile sunt lămurite prin puterea Domnului. Ei sunt busola omenirii care, indiferent cât de tari ar fi furtunile pământeşti iscate, ţin cu perseverenţă şi arată direcţia cea bună de urmat, după cum sublinia şi Apostolul Pavel:
“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, / Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. / Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; / Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. / Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. / Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. / Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! / Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. / Încercând ce este bineplăcut Domnului. / Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:1-11).
Credincioşii nu se vor separa de lume, dar lumea se va separa de ei prin atitudinile şi acţiunile adoptate sub imperiul traiului în zona gri:
“Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii” (1 Ioan 4:6).
Lăsându-se sedusă de falsa ideologie a stăpânitorului acestei lumi, omenirea nu numai că se va separa de credincioşi, dar, aşa după cum avertiza însuşi Domnul Iisus Hristos, va ajunge să-i prigonească pe aceştia pentru pur şi simplul motiv că ei i-L vor reaminti permanent:
“Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. / Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (Ioan 15:20,21).
Ce au oare aceşti acoliţi ai satanei, mai mult sau mai puţin voluntari, cu numele lui Iisus Hristos?
“De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan 15:22).
Păcatul pe care l-au adoptat ca stil de viaţă, preferând să trăiască în iluzoria zonă gri, complementară întunericului, îi face irecuperabili şi deci, prin judecată, vor fi plasaţi alături de diavol, adică separaţi definitiv de darul vieţii oferit oamenilor de către Dumnezeu, prin sacrificiul lui Iisus Hristos:
“Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3:19) şi
“Precum trece furtuna, aşa piere şi cel fără de lege, iar dreptul este ca o temelie neclintită” (Proverbe 10:25).
Credeţi că ura şi prigoana la care sunt supuşi credincioşii trebuie să-i neliniştească sau să-I sperie pe aceştia?
Dimpotrivă, Iisus le-a lăsat un îndemn plin de putere şi lipsit de orice urmă de dubiu când a spus:
“Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. / Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer” (Luca 6:22,23a).
Care este motivaţia acestei fericiri de natură divină?
Iat-o:
“Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci (n.n. – ai antihristului), căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).
Evadaţi deci din zona gri şi schimbaţi iluzia măsluită din pofte prin exacerbarea simţurilor, pe certitudinea vieţii, care are un singur izvor şi deţinător – Dumnezeu, Cel care o oferă tuturor celor care Îl caută şi se ţin de numele Său, precum ni s-a spus:
“Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21) şi întărit:
"Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; şi "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului" (2 Timotei 2:19b).
“Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, / Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire” (Evrei 9:27,28).
Gândiţi-vă că noi nu putem alege în ce epocă să trăim, dar după cum ceasul a început dintr-o dată să ticăie pentru fiecare dintre noi, tot aşa se şi poate opri şi nu mai putem reveni spre a face alegerea prin care să determinăm locul în care ne vom petrece eternitatea.
Scuturaţi-vă de mrejele zonei gri şi decideţi cu curaj că mai de preţ este ceea ce nu se poate vedea acum decăt plăcerile iluzorii ale acestei lumi, ce vă pot separa pentru totdeauna de adevărata viaţă, rămânând captivi în capcana diavolului. Căci minciuna şi întunericul nu pot zămisli decât o imitaţie de viaţă, o viaţă virtuală compatibilă cu zona gri, o iluzie care va dispărea ca un fum, într-o clipită, nelăsând nimic în urma sa, decât moartea definitivă, separatoare de viaţa veşnică.
Ţineţi tot timpul treaz în minţile şi inimile voastre spiritul acestor cuvinte ce sunt aplicabile tuturor adevăraţilor credincioşi:
“Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. / Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. / Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. / Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. / Şi voi ştiţi că El (n.n. Iisus Hristos) S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. / Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. / Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. / Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (1 Ioan 3:1-8).
Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu