UN GHID CREŞTIN
Ion Olteanu
Bucureşti, 2013
C U P R I N S
PRIVIRE RETROSPETIVĂ
Alternative....................................................................................1
Planul divin de mântuire a omului.......................................................2
Calea spinilor.................................................................................3
BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
Considerente lămuritoare întru credinţă..............................................11
Un Popor special al lui Dumnezeu......................................................13
Botezul........................................................................................14
Semnificaţia scripturală a Bisericii......................................................15
Poporul special al lui Dumnezeu.........................................................16
Cuvânt concluziv...........................................................................17
VREMURILE DIN URMĂ......................................................................19
Sfârşitul veacului...........................................................................19
Semnele venirii Sale........................................................................21
PACEA APARENTĂ............................................................................33
RĂTĂCIREA DIN URMĂ
Privire de ansamblu........................................................................37
Final de rebeliune..........................................................................38
Viitorul nostru cu ajutorul Domnului...................................................39
Vreme trece, vreme vine.................................................................41
LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
Prietenia lumii...............................................................................49
Ce vă doriţi?.................................................................................55
DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII..........................58
Recunoştinţă…………………………………….................................………………….. 64
RUGĂCIUNEA...................................................................................66
PE CINE ASCULTAŢI..........................................................................70
Datorii neplătite.............................................................................72
Comoara credintţei.........................................................................75
ACORD............................................................................................78
CUVÂNT DE ȊNCHEIERE......................................................................80
partea a IV-a
DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE VĂILE VIEŢII
“Să le
deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea
lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au
sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18)
Viaţa
lumească poate părea bună şi plină de promisiuni, privită fiind de la înălţimea
fastului solemnităţilor şi promisiunilor cu care se auto-înconjoară. Dar,
dincolo de aceste aparenţe, oamenii se confruntă cu o realitate ce nu mai
păstrează nimic din acest fast şi constată că oricât ar dori ei să petreacă o
astfel de viaţă, aceasta devine repede o fata morgana, iar ei sunt nevoiţi ca,
împotriva dorinţelor lor, să călătorească prin văile sumbre ale diverselor
încercări, ce par a se ţine lanţ.
Acolo, în
văile realităţii, viaţa este aspră şi stresantă, dar, dacă oamenii nu şi-au
pierdut încă discernământul, le predă multe lecţii valoroase, care le pot
conferi înţelepciunea de a-şi arunca privirea dincolo de cortina din spatele
solemnităţilor, descoperind acolo minciuna şi maestrul acesteia, păpuşarul care
încearcă neîncetat să-i transforme în marionetele sale spre a-i abate de
la adevărata lor menire şi cale de urmat. Căci şi el ştie prea bine că “Cel ce
are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan
5:12) şi, nemaiavând viaţă, frica morţii îi va face robii celui ce are
stăpânirea acesteia, asta fiind încă o modalitate de a-i înstrăina de Cel ce
S-a sacrificat “...ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii,
adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în
robie toată viaţa” (Evrei 2:14,15).
Vedeţi dar
ce confuzie s-a reuşit a fi indusă în această lume: oamenii s-au depărtat de
Cel ce ne-a oferit încă de la început, cu toată dragostea Sa, darul vieţii şi
au ajuns să se teamă şi astfel să se supună celui ce ne-a adus moartea,
ignorând celălalt mare dar făcut nouă
şi devenit accesibil prin Iisus Hristos, adică mântuirea noastră!
Asta este o adevărată culme a absurdului ridicol:
Dumnezeu ne-a acordat viaţa la care oamenii, lăsându-se seduşi de cel rău, au
renunţat, aliindu-se acestuia din urmă în rebeliunea sa şi, respingând oferta
salvării, se arată plini de nerecunoştinţă faţă de adevăratul nostru Tată, Care
nu numai că ne-a dat viaţă, dar, devenind noi păcătoşi, nu şi-a retras
dragostea (“Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe
Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să
avem”– 1Ioan 4:9) şi aşteaptă încă
răbdător ca să fie acceptată, spre mântuire, de cât mai mulţi, de ar fi cu
putinţă de către toţi. Iar lumea continuă să-L blameze, dacă nu chiar L-a uitat
definitiv!
Dar să
revenim la multiplele văi ale vieţii prin care ne este dat să călătorim pe
acest pământ.
Dacă se
întâmplă să străbateţi chiar acum una din văile acestei vieţi, fiind copleşiţi
de dificultatea circumstanţelor adverse şi simţind acut nevoia unei îndrumări,
faceţi apel, prin rugăciune, în smerire şi cu mulţumiri din suflet curat, la
Dumnezeu şi Iisus ca să vă înveţe drumul, deoarece Ei se află întotdeauna lângă
voi, chiar dacă nu le mai simţiţi prezenţa, înăbuşiţi fiind de spinii ce vă
înconjoară.
Şi nu
uitaţi nicio o clipă: oricât de orbitoare şi răpitoare ar putea fi plăcerile
acestei vieţi pământeşti, ele nu se pot compara cu darul vieţii pe care l-am
primit de la Dumnezeu
Numai în
felul acesta veţi putea ieşi victorioşi chiar şi din cele mai grele încercări
pe care le veţi avea de înfruntat prin văile în care v-aţi lăsat atraşi de
promisiunile deşarte ale vieţii lumeşti.
Iată şi
câteva exemple:
-
Valea nesiguranţei: amintiţi-vă că fiecare dimineaţă în care vă treziţi
este un cadou de la Dumnezeu şi începeţi-vă ziua mulţumindu-I pentru fiecare
astfel de oportunitate şi sădiţi-vă în inimă dorinţa de a vă folosi timpul
astfel primit în dar cât mai bine cu putinţă. Abandonaţi gândul ademenitor, venit insidios de la cel viclean, cum că aţi
mai avea şi mâine o zi la rând pe care s-o folosiţi în acest scop. Rugaţi-vă
lui Dumnezeu să vă dea timp pentru schimbare şi să vă păstreze în mâna Sa spre
a-Şi împlini scopul iniţial ce îl avea cu fiecare dintre voi. Întelegeţi că nimic
şi nimeni nu vă poate scoate din mâna lui Dumnezeu, decât numai propria alegere
făcută prin propriul liber arbitru şi, prin urmare, atâta vreme cât vă aflaţi
sub mâna Lui aveţi un loc inalienabil pe pământ, până când planul Domnului se
va fi împlinit şi, totodată, nimic nu vă mai poate ţine aici dupa împlinirea
planului Său: “Deci, smeriţi-vă sub mâna
cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (1Petru 5:6).
-
Valea fricii: luaţi aminte că şi Dumnezeu poate folosi această vale
pentru sporirea credinţei voastre. Diferenţa este că, în timp ce duşmanul
doreşte ca prin frică să vă facă a vă clătina spre a deveni mai uşor de prins
în mrejele sale, Domnul va folosi acest sentiment pentru a vă face să apelaţi
la credinţă, cu fiecare apelare credinţa întărindu-se şi mai mult, până la a vă
ţine ferm pe calea Adevărului şi a Vieţii. Oricât de teamă vă poate fi într-o
anumită împrejurare, fiţi siguri că nimeni şi nimic nu poate schimba faptul că
îi aparţineţi Lui şi că El poate oricând controla vieţile voastre. Cereţi-I
Domnului să vă facă conştienţi de prezenţa Sa lângă voi şi să vă dea pacea pe
care numai El o poate da – pacea sufletească, cea care transcede orice
înţelegere lumească: “Pace vă las vouă,
pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima
voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan 14:27).
Aduceţi-vă aminte
că Dumnezeu e oricând gata a vă ajuta ca, prin sporirea credinţei, să puteţi
birui tot ceea ce vă produce teamă. Rugaţi-L să vă dea tăria de care aveţi
nevoie spre a-L urma pe Iisus Hristos. Întelegeţi că Dumenzeu vă este
credincios chiar dacă voi nu Îi rămâneţi credincioşi şi vă aşteaptă, ca un Tată
grijuliu, să vă întoarceţi către El: “...Dar
credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât
puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”
(1Corinteni 10:13).
Folosiţi timpul
petrecut în această vale pentru a învăţa cum să vă incredeţi din toată inima în
Domnul, ştiind că bătăliile vă vor spori credinţa, arătându-vă cum să vă petreceţi viaţa spre biruinţă, având
cunoştinţa că “Iisus Hristos, ieri şi
azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13:8).
-
Valea ocolişului: înţelegeţi că
ceea vi se pare un ocoliş impus pe neaşteptate, pentru Dumnezeu poate fi numai
un mod de a vă conduce, în ciuda împrejurărilor nefavorabile şi adversităţii
lumeşti, spre adevărata cale. Chiar daca voi nu puteţi înţelege unde vă va duce
ocolişul, Dumnezeu întotdeauna ştie. Ridicaţi-vă privirea deasupra
circumstanţelor, către Dumnezeu şi aveţi încredere că El vă va călăuzi cu bine.
Fiţi smeriţi şi cooperanţi în planurile Sale pentru voi, lăsând voia Sa să
lucreze în loc a I vă împotrivi cu încăpăţânare. Acceptaţi să vă trăiţi viaţa
ghidându-vă neclintiţi după preceptele morale ale Bibliei şi urmaţi-L pe Domnul
nostru Iisus Hristos atât în prosperitate, cât şi în adversităţile vieţii: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au
grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat
viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13:7).
Sprijiniţi-vă pe
promisiunile Domnului consemnate în scripturi deoarece El a conceput planul
măntuitor pentru viaţa fiecăruia. Apelaţi permanent la înţelepciunea şi puterea
Sa supremă prin care toate sunt posibile şi mergeţi mai departe cu încredere
deplină, “...Căci la Dumnezeu toate sunt
cu putinţă” (Marcu 10:27).
-
Valea suferinţei: înţelegeţi că, deoarece Dumnezeu este omnipotent şi
ubicuu, nimic nu vă poate atinge fără a-i fi Lui cunoscut. Să ştiţi că
suferinţa vine, în primul rând, datorită lipsei noastre de râvnă în urmarea lui
Iisus Hristos, dar El nu va permite să suferim mai mult decât putem duce şi că
suferinţa pe care ne lasă s-o îndurăm este pentru un scop bun în viaţa noastră.
De aceea şi Pavel ne adresează îndemnul: “Bucuraţi-vă
în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi” (Romani 12:12). Rugaţi-L pe
Domnul să vă arate ceea ce doreşte ca voi să învăţaţi spre schimbare personală
din orice suferinţă. Folosiţi timpul suferinţei voastre pentru a-l cunoaşte mai
bine pe Dumnezeu, pentru a-L iubi mai mult şi pentru a vă încrede mai mult în
El. Nu vă pierdeţi cu firea; timpul oricarei suferinţe trece inevitabil şi,
adesea, rezultatul este pozitiv, ajutându-vă să vă zidiţi ştiind că “Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să
ajungă un locaş sfânt în Domnul” (Efeseni 2:21).
-
Valea furtunilor: aţi văzut că de multe ori viaţa poate deveni
tumultoasă şi deosebit de incertă. Rugaţi-L pe Dumnezeu să folosescă furtunile
prin care treceţi pentru a vă spori credinţa că viitorul imediat al vieţii
lumeşti nu vă poate afecta menirea şi destinul.
Ţineţi treaz în
minte gândul că Dumnezeu poate să folosescă toate furtunile fie pentru îndreptare (readucerea voastră la o
adevarată relaţie cu El), fie pentru perfecţionare (maturizarea voastră şi
pregatirea pentru a fi apţi de a vă alătura Împărăţiei Sale), fie pentru
educare (să vă înveţe lecţii pe care altfel nu le-aţi putea învăţa şi asimila).
În timpul luptei voastre în mijlocul unei furtuni aduceţi-vă aminte că Iisus
este prezent, ascultă, vă îndrumă şi poate oricând s-o oprească. Nu numai atât,
dar El vă şi insuflă puterea ca să ramâneţi credincioşi şi să învăţaţi a vă
sprijini oricând de El ca de stânca salvării voastre: “De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la
îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. / A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat
vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată
pe stâncă” (Matei 7:24,25).
-
Valea descurăjării: aşa cum am arătat în capitolul “Viitorul nostru cu
ajutorul Domnului”, descurajarea este una din armele preferate ale celui rău
datorită efectelor produse. Când vă aflaţi în această vale fiţi vigilenţi spre
a nu fi ademeniţi, din slăbiciune, de diverse soluţii lumeşti care presupun a
face compromisuri împotriva credinţei şi a vă face astfel părtaşi celor aflaţi
pe calea cea lată a pierzaniei. Credinţa adevărată nu face compromisuri cu cel
viclean, căci ea ştie că adevărul nu poate avea comuniune cu minciuna, nici
răul cu binele, sau lumina cu întunericul.
Vă readuc aminte
ce consemnează Cuvăntul Lui Dumnezeu cu privire la răspunsurile Domnului Iisus
Hristos când, după botez şi pogorârea Duhului Sfânt asupra Sa, o fost purtat în
pustiu unde a fost ispitit de diavol:
“Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la
Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, / Timp de patruzeci de zile, fiind
ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele,
a flămânzit. / Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei
pietre să se facă pâine. / Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai
cu păine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. / Şi suindu-L
diavolul pe un munte înalt, I-a aratat într-o clipă toate împărăţiile lumii. /
Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toata stăpânirea aceasta şi stralucirea
lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; / Deci dacă Tu Te vei
închina înaintea mea, toată va fi a Ta. / Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi
înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini
şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”. / Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe
aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
/ Căci scris este: “Că îngerilor Săi va
porunci pentru Tine, ca să Te păzească”; / Şi te vor ridica pe mâini, ca nu
cumva să loveşti de piatră piciorul Tău. / Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a
spus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. / Şi diavolul, sfârşind toată
ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme” (Luca 4:1-13).
Dacă nu simţiţi a avea înţelepciunea necesară spre a
putea trece cu bine prin această vale, căutaţi comunicarea cu oameni
apropiaţi de Dumnezeu mai presus de cea cu orice altă sursă lumească. În
slăbiciunea voastră faceţi apel la alţi creştini puternici spre a se ruga
pentru voi, fiindcă rugile lor sunt ascultate.
Ca în orice altă împrejurare nefavorabilă, aduceţi-vă grijile şi
durerile în faţa lui
Dumnezeu şi rugaţi-L să vă sprijine spre a le trece în
concordanţă cu voia Sa. Cereţi-I
Domnului Iisus Hristos încurajări şi fiţi
siguri că vi le va da, aşa după cum a fost în stare
ca “Dezbrăcând (de putere)
începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor,
biruind asupra
lor prin cruce” (Col.2:15).
Nu vă izolaţi de
Domnul şi nu cădeţi în letargie. Amintiţi-vă întotdeauna că dacă aşteptaţi
considerând că veţi ajunge, pe cont propriu, în capacitatea de a face ceva,
adesea nu veţi mai face acel ceva. Dar daca vă decideţi să acţionaţi căutând
voia Domnului, neţinând cont de cum vă simţiţi în împrejurarea dată, alte
sentimente vă vor umple şi vă vor anima. De exemplu, dacă aşteptaţi ca, pentru
a citi din Biblie, să fiţi într-o dispoziţie anume, probabil că nu veţi mai
citi. Dar dacă o citiţi oricum, în ciuda simţămintelor voastre, veţi descoperi
că doriţi să citiţi tot mai mult şi mai mult, pe măsură ce sufletul începe a vi
se umple de încredere şi bucurie odată cu certitudinea că toate le puteţi face prin Hristos, care vă întăreşte
spre a-L putea urma. Nu renunţaţi la o viaţă bazată pe credinţă; dacă o
veţi face, veţi pierde tot ceea ce Dumnezeu are mai bun pentru voi. Fiţi
perseverenţi în a parcurge în credinţă toate circumstanţele ce vă asaltează
până când acestea se vor schimba şi, în acest proces, chiar voi vă veţi schimba
înspre mai bine.
-
Valea confuziei: aflaţi permanent sub tirul minciunii manipulatoare,
insidios sădită de cel rău, cu siguranţă vă veţi găsi de multe ori în această
vale pe care, dacă nu o treceţi cu bine, riscaţi a deveni un strop din valurile
care-i poartă pe cei definitiv rătăciţi dintr-o parte într-alta, fără rost,
într-o mişcare browniană ce se va sfârşi prin epuizarea şi distrugerea lor
definitivă: “Valuri sălbatice ale mării,
care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul
întunericului li se păstrează în veşnicie” (Iuda 1:13).
Pentru a nu vă
lăsa pradă acestei capcane ţineţi-vă ferm de promisiunile Domnului Iisus
Hristos şi urmaţi-L pe Acesta indiferent de ce s-ar întâmpla. Fiţi siguri că
chiar şi atunci când confuzia a reuşit să facă o breşă în credinţa voastră
aceasta nu este decât o altă ispită din care puteţi cu certitudine ieşi cu
ajutorul Domnului, aşa că rugaţi-vă ca El să vă întărească, “Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea
oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1Corinteni 2:5).
-
Valea prigoanei: într-o lume infestată de păcat cu siguranţă că veţi
trece de nenumărate ori prin această vale. Folosiţi prilejul pentru a afla cine
este cu advărat credincios spre a şti în cine vă puteţi încrede în această lume
şi cu cine vă puteţi ajuta la nevoie: “Aduceţi-vă
aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul
său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit
cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (Ioan 15:20).
Luaţi orice
prigoană ca pe un bun prilej de vă smeri spre a fi pregătiţi pentru lucrarea
Domnului, pocăindu-vă şi rugându-L să vă curăţească de urmările păcatelor
voastre care vă blochează comuniunea cu El, înnoindu-vă astfel ca să puteţi fi
demni de Cel ce prin sacrificiul Său v-a răscumpă-rat: “Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul
hotărât a murit pentru cei necredincioşi” (Romani 5:6).
- Valea mâniei: de cele mai multe ori
situaţiile adverse pe care le veţi înfunta vă vor trezi sentimente de mânie căci în viaţa emoţională a omului
este dictată mai întâi de simţuri şi numai apoi de cele învăţate. Mânia nu este
o stare firească pentru om, fiind un precursor al urii şi de aceea ea nu
trebuie a face parte din obişnuinţele acestuia. Ea este tot o ispită aruncată
asupra omului de către cel potrivnic spre a-l destabiliza şi a prelua controlul
acţiunilor acestuia, ştiind prea bine că “...cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi
nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (1 Ioan
2:11), iar “Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că
orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El” (1 Ioan 3:15).
Aşa
că luaţi întotdeauna aminte la îndemnul Apostolului Pavel: “Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste
mânia voastră. / Nici nu daţi loc diavolului” (Efeseni 4:26,27).
Aduceţi-vă aminte
că ispita nu înseamnă că aţi păcătuit şi că Dumnezeu v-a şi pregătit o cale de
ieşire din ea.
-
Valea bolilor: intelegeţi că acolo unde râvna voastră s-a lăsat pe
tânjeală apar alte căi de purificare, una dintre acestea putând fi chiar boala.
Luaţi boala ca o citaţie pentru rugăciune şi întăriţi-vă râvna spre Dumnezeu
prin rugăciuni atât pentru însănătoşire, dar şi pentru curăţire de urmarile
păcatelor şi întărire a credinţei. Practicaţi rugăciunea nu numai pentru voi,
dar şi pentru medicii la care apelaţi, până când veţi primi răspuns. Niciodată
nu renunţaţi la speranţă, păstrând-o vie chiar dacă însănătoşirea fizică nu
vine rapid sau în totalitate, ştiind că Dumnezeu intervine conform voii Sale
atotcunoscătoare pentru a vă aduce pacea sufletească şi, eventual, a vă reface
starea sănătăţii. Apelaţi la credincioşi adevăraţi spre a se ruga pentru voi: “Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi
unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a
dreptului” (Iacov 5:16).
Nu vă îndoiţi că,
aşa cum se înţelege şi din cuvântul de mai sus al Apostolului Iacov, bolile
apar ca urmare a gradului înaintat în care păcatul a ajuns să lucreze în noi,
întorcându-ne de la lucrarea cea bună spre cea rea: “Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care
nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. / Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu
fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7:19,20).
Dacă păcatul nu ar avea
niciun rol în producerea bolilor noastre, de ce credeţi că Iisus
Hristos le-a
spus unora dintre bolnavii vindecaţi următoarele cuvinte: “Şi iată, I-au adus
un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului:
Îndrăzneşte,
fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9:2); iar altuia “După aceasta Iisus l-a aflat în
templu şi
i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să
nu-ţi
fie ceva mai rău” (Ioan 5:14).
După aceea
păstraţi obişnuinţa de a vă ruga, în orice împrejurare sau moment, căci, vă
reamintesc, rugăciunea constituie cel mai rapid mijloc de a comunica cu Domnul.
Oare vreţi a comunica cu Domnul numai când vă aflaţi la ananghie?! Şi nu le
mulţumiţi voi cu recunoştinţă tuturor oamenilor care vă oferă un cadou ce vi-l
doreaţi?
-
valea neputinţei: veţi traversa în repetate rânduri această vale în care
vi se va pă-rea că nimic din cele spre care vă străduiţi a le face nu vă stă în
putinţă. Dacă neputinţa voastră are drept cauză influenţa celui rău nu trebuie
să vă neliniştiţi! Faceţi apel la armele pe care le-aţi primit odată cu
acceptarea lui Iisus Hristos, care se adaugă la puterea pe care Dumnezeu a
pus-o în voi “...căci mai mare este Cel
ce e în voi, decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).
Iar dacă neputinţa
voastră nu este numai din această cauză, nu vă lăsaţi amăgiţi de gândurile
strecurate în mintea voastră de lipsa de credinţă: nu puteţi să faceţi acele
lucruri fiindcă fie nu le-a sosit vremea, sau pentru că nu judecaţi înţelept şi
ceea ce vă doriţi nu este bine pentru voi, într-o persepectivă mai apropiată
sau mai îndepărtată, pe care voi nu puteţi a o sesiza pe moment, dar Domnul o
ştie dinainte şi nu doreşte a vă lăsa să apucaţi pe acea cale. Dacă aveţi numai
încăpăţânare şi nu căutaţi cu adevărat spijinul Domnului, veţi persevera în
ispită şi veţi săvârşi multe greşeli în viaţă, până când vă veţi întoarce la
Domnul şi Ȋi veţi cere, în căinţă, cu sinceritate şi credinţă să vă sprijine a
vă reveni, ignorând limitele noastre umane, ştiind “Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca
1:37). Vedeţi că şi din această vale nu se poate ieşi fără credinţă în Cel ce
ne-a creat deoarece “Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui
Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că
Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).
*
* *
Nu vă lăsaţi
purtaţi de ispită deoarece ea nu vine de la Dumnezeu: “Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la
Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi
nu ispiteşte pe nimeni. / Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de
însăşi pofta sa. / Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată
săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1:13-15). Ȋnţelegem deci că ispita întotdeauna
vine de la cel viclean, tatăl minciunii şi al întunericului, care are stăpânire
peste moarte, până când împreună vor fi aruncaţi în focul cel veşnic.
Aduceţi-vă aminte
ca voi nu sunteţi primii ademeniţi şi nici ultimii. Şi niciodată nu diperaţi,
căci a fi ispitit nu înseamnă că aţi fi eşuat spiritual.
De fapt, asta
arată că sunteţi pe calea cea bună, ziditoare iar cel rău încearcă a vă abate
de la ea: “Nu v-a cuprins ispită care să
fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui
ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi
scăparea din ea, ca să puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).
Poate veţi fi
surprinşi să aflaţi că asta I s-a întâmplat chiar şi lui Iisus.
Dupa coborârea
asupra Sa a Duhului ca un porumbel, a urmat diavolul.
După
binecuvântare, a venit încercarea.
Imediat după botezul Său, Iisus a fost dus în deşert
spre a fi ispitit. Iisus, Păstorul şi Mijlocitorul nostru, l-a întâlnit, ca Fiu al Omului,
pe diavol faţă în faţă – şi a câştigat!
Iar acum noi putem
să împărtăşim victoria Sa şi Să-I urmăm exemplul, cunoscut
fiind că: “Fericit este bărbatul
care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a
făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El” (Iacov 1:12).
*
* *
Pentru a vă
întipări cât mai adânc în minte şi suflet adevărul despre superficialitatea
umană şi ingratitudinea faţă de Dumnezeu, Cel ce ne-a dat viaţă şi încearcă să
ne determine a o păstra pentru eternitate, vă voi relata o scurtă alegorie
despre mulţumiri pe care am auzit-o cu multă vreme în urmă, marcându-mă şi
producându-mi o binevenită schimbare în abordarea relaţiei personale cu Domnul.
Recunoştinţă
“Stăruiţi
în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire” (Coloseni 4:2)
Un suflet nou-sosit
în Rai a fost întâmpinat de sfântul Petru care l-a îndemnat să facă împreună un
tur de iniţiere prin împărăţia cerului. Astfel, ei intrară unul lângă altul
într-un mare atelier de lucru, format din mai multe secţii, unde îngeri lucrau
cu mare zel.
Sfântul Petru se opreşte în
faţa primei secţii şi-i spune : “Aceasta este Recepţia. Aici sunt primite toate
cererile către Dumnezeu pronunţate în rugăciuni”.
Sufletul priveşte
această secţie unde o mare mulţime de îngeri erau teribil de ocupaţi cu
sortarea voluminoaselor pachete de cereri, scrise pe bucăţi de hârtie sau pe
tot felul de deşeuri, de către oameni,
de peste tot din întreaga lume.
Ei continuară să
meargă, ajungând la o a doua secţie. Sfântul Petru îi spuse sufletului :
“Aceasta este secţia de ambalare si expediţie. Aici graţia şi binecuvântările
cerute de oameni sunt procesate şi expediate persoanelor care le-au solicitat”.
Sufletul observă şi de această dată cât de mare era acolo aglomeraţia. Erau
mulţi îngeri lucrând din greu şi în această secţie, întrucât tot timpul se
strângea o mulţime de binecuvântări ce trebuia a fi individualizate spre a fi
trimise către Pământ.
Traversând şi acest compartiment şi, ajungând în cel
mai îndepărtat colţ al atelierului, Sfântul Petru împreună cu sufletul se
opriră în dreptul unei minuscule secţii.
Spre surprinderea
sufletului, numai un singur înger se afla acolo şi, pur şi simplu, nu făcea
nimic! “Aceasta este secţia de confirmare a primirilor”, spuse Sfântul Petru.
“Cum vine asta? Nu
se lucrează de loc aici!”
“Oh, asta este
atât de trist!”, oftă Sfântul Petru. “După ce oamenii primesc binecuvântările
pe care le-au cerut, mult prea puţini mai trimit confirmări”.
“Şi cum poate fi
făcută confirmarea primirii binecuvăntării lui Dumnezeu?”
“Foarte simplu”,
răspunse sf. Petru, “numai să se spună: Îţi mulţumesc, Doamne!”
“Şi ce fel de
binecuvântări ar trebui să fie confirmate?”
“Dacă ai hrană în
frigider, îmbrăcăminte pe tine, un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să
poţi dormi eşti ca şi cei mai avuţi oameni aflaţi pe lume”.
“Dacă dimineaţa te
trezeşti mai mult sănătos decât bolnav… eşti cu mult mai binecuvântat decât
milioane de oamnei care nici măcar nu vor supravieţui următoarei săptămâni”.
“Dacă părinţii îţi
trăiesc şi sunt căsătoriţi încă… eşti un caz din ce în ce mai rar”.
“Dacă ai o familie
clădită pe iubire, abnegaţie şi înţelegere reciprocă, capabilă astfel să
absoarbă toate şocurile vieţii lumeşti, ai cu mult mai mult decât cei mai avuţi
oameni ai lumii”.
“Dacă ai înţeles
care este izvorul minciunilor ce ţin prizonieră această lume şi ai cunoscut
adevărul, eşti liber şi mai presus de orice ispită ieşită în cale”.
“Dacă poţi ţine
oricând capul sus şi zâmbi, nu eşti normal, ci eşti unic faţă de cei mai mulţi,
aflaţi sub imperiul îndoielii şi al disperării, căci asta înseamnă că L-ai
cunoscut pe Domnul şi ai simţit dragostea pe care ţi-o poartă”.
“Şi orice veţi
cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul” (Ioan
14:13).
Întreaga Biblie
aminteşte de rugăciune şi practicarea ei. Cel mai elocvent exemplu este cel dat
de Iisus Hristos, care stăruia în rugăciune în multele locuri în care
propovăduia sau îi învăţa pe discipolii Săi, culminând cu noaptea prinderii şi
predării Sale către arhierei: “El, în
zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni
către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia
Sa” (Evrei 5:7).
Din exemplul dat
de Hristos noi constatăm mai întâi că rugăciunea este un canal de comunicare cu
Dumnezeu, prin care punem în faţa Lui cererile şi temerile noastre, speranţele
şi îndoielile noastre, angajamentele şi eşecurile în îndeplinirea lor, dar mai
ales mulţumirile noastre pentru toate darurile primite de la Dumnezeu: “Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate,
prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate
lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6).
Adresând rugăciuni şi mulţumiri noi arătăm că suntem
conştienţi de starea noastră neputiincioasă de fiinţe ce au păcătuit, ne smerim
plini de pocăinţă şi facem apel cu credinţă la dragostea lui Dumnezeu şi la
puterea Acestuia.
Rugăciunea, ca şi credinţa, sunt întreprinderi
particulare care se practică nu pentru a-i impresiona pe alţi oameni sau pentru
a primi slavă de la aceştia, ci mai ales în intimitate, pentru consolidarea
relaţiei fiecăruia cu Dumnezeu şi sporirea gradului de comuniune cu Tatăl şi cu
Fiul, spre zidire personală: “Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora
le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se
roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. /
Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui
tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti
ţie” (Matei 6:5,6).
Desigur că în viaţă sunt împrejurări când
credincioţii pot să se roage în comun, fie când o fac în biserică, fie în
adunări dedicate unor scopuri comunitare, sau în grupuri cu un ţel
bineprecizat.
Un adevărat credincios nu va adresa rugăciuni numai
pentru scopul personal, pentru că el, în primul rând, este un om transformat,
din egoist şi mizantrop, în iubitor de oameni, din deznădăjduit al sorţii în
plin de speranţă, din fricos şi răzbunător în puternic şi iertător şi, apoi, el
a acceptat să fie împlinitor al cuvântului Domnului: “Vă îndemn deci, înainte
de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi
oamenii” (1Timotei 2:1), “Iar Eu zic
vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi
bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”
(Matei 5:44).
La urma urmei Iisus Hristos a precizat că cele mai
mari porunci ale lui Dumnezeu adresate omului sunt: “…Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi
din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. / Iar a doua e
aceasta: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Mai mare
decât acestea nu este altă poruncă” (Marcu 12:30,31).
Dragostea faţă de apropele nostru o putem manifesta
pentru a-l ajuta fie în zidirea personală, fie când se află în diverse
dificultăţi. Analizând însă comportamnetul omului modern, cu greu mai putem
descoperi fie şi numai reminiscenţe ale unui astfel de comportamnet. Acest
lucru se datorează în cea mai mare măsură complacenţei umane, prin care oamenii
au devenit căldicei, dar şi datorită lipsei de timp şi de putere, chiar şi
pentru cei binevoitori, acestea fiind risipite cu grijile sau cu plăcerile
acestei lumi.
Pentru acei creştini râvnitori ce se străduiesc a
aduce roade, dar nu numai, ci şi pentru cei care sincer regretă că nu îşi
găsesc timp sau resurse pentru a-şi exprima iubirea ziditoare către aproapele
său, vă reamnitesc că întotdeauna putem să ne rugăm pentru cineva pe
care nu avem puterea de a-l ajuta în alt mod, mai mult sau mai puţin palpabil:
“Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri,
mulţumiri, pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:1).
Atunci când se roagă, credinciosul nu se va lansa
într-un pomelnic nesfârşit de cereri şi repetiţii fără discernământ pentru că
el ştie că Dumnezeu îl cunoaşte îndeamănunţit şi nu-l va lăsa, nici părăsi, în
orice situaţie s-ar afla: “Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele
cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. / Deci nu vă asemănaţi lor, că
ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la
El” (Matei 6:7,8). Fiţi permanent conştienţi şi recunoscători pentru că “Viaţa
este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:23).
De aceea Iisus Hristos, când a fost rugat de ucenici
să-i înveţe cum să se roage, afară de sfaturile găsite mai sus, le-a spus:
“Deci
voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se
numele Tău; / Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. /
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; / Şi ne iartă nouă
greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; / Şi nu ne duce pe
noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi
slava în veci. Amin!” (Matei 6:9-13 – îngroşarea îmi aparţine). Aceasta,
fiind lăsată chiar din gura lui Hristos,
este etalonul de referinţă între rugăciuni, este Rugăciunea
rugăciunilor, sau aşa-numita Rugăciune domnească.
O
precizare. Precum am văzut Dumnezeu ne cunoaşte cu adevărat pe fiecare din noi
şi ştie mai bine decât noi de ce avem trebuinţă. Aşa că nu vă gândiţi că în
rugăciunea domnească de mai sus se face referire la hrana noastră fizică.
Pentru a înţelege mai bine să vedem ce înseamnă pâinea la care se face
referire: dacă ar fi pâinea fizică pe care zilnic o consumăm, nu am avea prea
mare folos, în termenii vieţii veşnice. Iată ce le spunea Iisus iudeilor când
aceştia îl căutau, după ce hrănise mulţimi de peste cincii mii de oameni numai
din cinci pâini de orz şi doi peşti: “Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat,
adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi
mâncat din pâini şi v-aţi săturat. / Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare,
ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul
Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6:26,27). Şi puţin după
aceea: “Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat
pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. / Căci
pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii”
(Ioan 6:32,33). Părând că au înţeles, ei “Deci au zis către El: Doamne, dă-ne
totdeauna pâinea aceasta. / Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce
vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată”
(Ioan 6:34,35).
Apoi le-a explicat pe înţelesul tuturor că El este
Fiul lui Dumnezeu trimis de Acesta spre a-i mântui pe toţi cei ce cred în El,
fiind traşi de Tatăl spre astfel de lucrare, adeverindu-le încă odată “Eu sunt
pâinea vieţii. / Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. / Pâinea
care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. /
Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea
aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii
este trupul Meu” (Ioan 6: 48-51).
Vedeţi
dar care este pâinea noastră cea spre fiinţă pe care ne rugăm s-o primim în
fiecare zi: trupul lui Iisus Hristos, adică să ne zidim spre a deveni demni de
a ne împărtăşi din sacrificul făcut de Domnul nostru Iisus Hristos, prin care
Dumnezeu Şi-a agonisit popor preţios astfel că, aşa cum ne spune Iisus, “În
ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în
voi” (Ioan 14:20).
Starea de spirit în care se face rugăciunea trebuie
să fie una corespunzătoare calităţilor celui căruia o adresezi, reflectând
sârguinţă pentru asimilarea şi preţuirea acestora; deci ea va trebui să fie una
de pace, iubitoare, plină de speranţa împlinirii şi de mulţumiri încât “Să nu
întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi
pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30).
O astfel de stare de spirit deschide oricând
comunicarea cu Dumnezeu şi cu Iisus Hristos şi ne întăreşte în credinţa că
suntem ascultaţi de Aceştia: “De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi,
rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. / Iar când staţi de vă
rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri
să vă ierte vouă greşealele voastre. / Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru
Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre” (Marcu 11:24-26).
O altă particularitate referitoare la rugăciune este
aceea că nu contează momentul sau locul în care un credincios adresează
rugăciuni, căci ele vor fi întotdeauna primite: “Faceţi în toată vremea, în
Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri…” (Efeseni 6:18); “Rugaţi-vă
neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17).
Iar dacă încă mai aveţi îndoieli că sunteţi suficient
de râvnitori pentru ca rugăciunea să vă fie primită, amintiţi-vă tot timpul
aceasta: “De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu
ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine
negrăite” (Romani 8:26). Fiţi dar râvnitori cu ardoare şi Duhul va lucra pentru
voi, căci “Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele
pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).
Iar pentru situaţii excepţionale, când nu puteţi face
uz de râvnă, fie din circumstanţe dezavantajante, fie datorată unor influenţe
malefice, fie din lipsa timpului adecvat adresării rugăciunii, nu uitaţi că
totdeauna avem un Mijlocitor la Dumnezeu şi faceţi un apel la credinţa în
acesta, stăruind în a repeta cu smerenie şi arzătoare speranţă: “Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Ȋn încheiere vă reamintesc că, deoarece arma
predilectă a celui rău şi viclean, cu care înceracă insidios a vă destabiliza
şi manipula, este ispita, vă puteţi apăra făcând uz de rugăciune, aşa cum şi
Iisus Hristos Ȋi îndemna pe apostoli în noaptea în care a fost prins şi predat
arhiereilor şi cărturarilor: “…Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca
22:40).
Orice altă formă punctuală de abordare din propria
noastră iniţiativă a lui Dumnezeu sau a lui Iisus Hristos înseamnă misticism
şi/sau idolatrie şi nu numai că nu duce la obţinerea comuniunii cu Aceştia, dar
are drept urmare atragerea mâniei lui Dumnezeu, cu consecinţele de rigoare: “Să
nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici
prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, / Nici descântător,
nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. / Căci
urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această
urâciune îi izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta” (Deuteronom
18:10-12), dupâ cum suntem avertizaţi şi în Apocalipsa – 21:8: “Iar partea
celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi
fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în
iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua”.
Zidiţi fiind de adevărata credinţă, rugaţi-vă deci cu
inimă curată spre a vă putea păstra starea de graţie căpătată prin aceasta,
întrucât: “Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi
necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul.
/ Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc,
urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit 1:15,16).
Urmaţi cu perseverenţă îndemnul dat de Iisus Hristos:
“Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este
osârduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26:41).
PE CINE ASCULTAŢI
Vă mai amintiţi cum acesta a sedus-o pe Eva şi a
dus-o pe calea pierzaniei?
Mai întâi a sădit în mintea şi sufletul acesteia
dubiul (“"Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din
rai?"- Facerea 3:1), iar apoi a desăvârşit minciuna, definitivând
înşelătoria (…"Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care
veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând
binele şi răul"- Facerea 3:4,5).
Păiejenişul acestei lumi este unul deosebit de abil
ţesut, ascunzând cu măiestrie perversitatea sa, astfel încât cu greu poate fi
sesizat în lipsa vigilenţei, dedicaţiei către Iisus şi a perseverenţei
exersării acesteia pentru educarea simţurilor spre a deosebi, prin obişnuinţă,
binele de rău: “Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile
morţii” (Proverbe 16:25).
Există multe persoane, dintre care majoritatea sunt
oameni decenţi, care cred că, dacă merg la Biserică şi dau contribuţii sau
miluiri, au făcut lucrările Domnului şi şi-au asigurat astfel o uşă deschisă
către Dumnezeu şi pot deci sta liniştiţi. Ei bine, toate faptele bune din lume
nu sunt suficiente pentru plata datoriilor acumulate către Dumnezeu prin
săvârşirea diverselor păcate (“Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de
slava lui Dumnezeu” – Romani 3:23): “Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea
şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate
să mântuiască sufletele voastre. / Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu
numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. / Căci dacă cineva este
ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care
priveşte în oglindă faţa firii sale; / S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată
a uitat ce fel era” (Iacov 1:21-24). Adică a fi numai ascultător al cuvântului
nu îţi aduce nimic trainic, ci numai râvna împlinirii acestuia este cea care te
zideşte şi te face vrednic de a sta neclintit pe calea cea îngustă.
Singura plată suficientă este cea dată de Iisus
Hristos şi de aceea numai El poate să fie Răscumpărătorul nostru cu care
trebuie să ne aflăm într-o relaţie statornică: “Deci au zis către El: Ce să
facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu? / Iisus a răspuns şi le-a zis:
Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a
trimis” (Ioan 6:28,29).
A considera că avem prin propriile merite o relaţie
cu Cel prin care au fost create toate lucrurile, atât văzute, cât şi nevăzute,
fără însă a crede ceea ce este El cu adevărat, este numai nebunie: “Nu oricine
Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia
Tatălui Meu Celui din ceruri. / Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne,
Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi
nu în numele Tău minuni multe am făcut? / Şi atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi
fărădelegea” (Matei 7:21-23).
Numai credinţa în Iisus Hristos şi urmarea Celui care
ne-a împăcat cu Dumnezeu sunt singurele de ajuns a ne asigura accesul în
Împărăţia lui Dumnezeu.
În lipsa acestora ne vom afla în pericolul de a
accepta influenţa fiilor veacului acestuia, fiindcă ei sunt cu mult mai
pricepuţi în treburile acestei lumi, dar şi asta este numai o iluzie: “Nu vă
lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1Corinteni 15:33).
O frumoasă exemplificare a acestui adevăr este
realizată într-o poveste pe care am auzit-o cu mulţi ani în urmă şi pe care o
adaptez, din memorie, mai jos.
Odată un
creştin devotat, ajuns prin graţia lui Dumnezeu un mare moşier, preocupat fiind
de condiţia spirituală a oamenilor ce lucrau pe pământurile sale, a ţinut să le
ofere o pildă originală şi impresionantă cu privire la starea credinţei lor.
Iată
deci cum a procedat.
Cu o săptămână mai înainte de programul pe care l-a
făcut cunoscut a afişat în punctele cele mai circulate ale domeniilor sale un
anunţ cu următorul conţinut:
”Atenţie! Lunea viitoare între orele 10-12 mă voi afla în biroul locuinţei mele de cam-panie. În acel interval de timp sunt hotărât să achit toate datoriile pe care cei ce mun-cesc pe moşia mea le au. Condiţia este să aduceţi cu voi toate înscrisurile neachitate doveditoare!“
”Atenţie! Lunea viitoare între orele 10-12 mă voi afla în biroul locuinţei mele de cam-panie. În acel interval de timp sunt hotărât să achit toate datoriile pe care cei ce mun-cesc pe moşia mea le au. Condiţia este să aduceţi cu voi toate înscrisurile neachitate doveditoare!“
În toate zilele acelei săptămâni anunţul respectiv a
fost principalul subiect de comentarii pentru locuitorii din zonă. Peste tot se
vorbea de această ofertă neobişnuită apărută pe nepusă masă. Unii o socoteau
drept o propunere superficială, alţii prea naivă, ori îşi ziceau că „aici este
ceva la mijloc”. O parte însemnată a oamenilor era de părere că moşierul a
luat-o razna, căci cine mai auzise vreodată ca, un om cu judecată deplină, să
se angajeze a face o asemenea operă de binefacere către nişte sărăntoci.
Şi tot aşa o ţinură până când se împlini sorocul
amintit. Atunci, nenumăraţi oameni începură a se strânge totuşi la uşa biroului
moşierului, astfel încât la ora 10 se adunase o adevărată mulţime stăpânită de
curiozitate dar şi de o oarecare speranţă.
Exact la un minut după ora 10, moşierul, împreună cu
secretarul său, coborâră din maşină şi, fără a scoate un cuvânt sau a privi pe
cineva, intrară în birou. Tot atunci sosi şi preotul marii biserici care fusese
ridicată prin bunăvoinţa moşierului. Acesta trecu liniştit printre cei prezenţi
şi îi urmă pe cei doi înăuntru, iar uşa se închise în urma lor.
Oamenii de afară, după o clipă de linişte profundă,
începură a-şi da cu părerea: “Să fie ceva la mijloc sau nu?!”, “o fi fost
serios anunţul sau vrea să facă băşcălie pe seama noastră?!”, “sau poate că
vrea să ne ducă de nas şi să ne umilească pe seama datoriilor noastre“.
Totuşi, unii amintiră că propria lui semnătură se
afla sub anunţ şi că asta arată că nu va abuza de propriul său nume, putând
astfel deveni nedemn de încredere şi compromiţându-şi pentru totdeauna
onorabilitatea.
Tot purtând astfel de discuţii, se scurse o oră fără
ca vreun om sa fi intrat spre a-şi fi prezentat facturile neachitate.
Văzând că timpul zboară fără niciun folos, ei au început
a se îndemna unul pe altul să intre şi să-şi prezinte cazul. Numai că cel
astfel sfătuit îi răspundea celuilalt: “Ştii, eu nu am aşa mari datorii ca
tine... tu ai mai multă nevoie decăt mine... încearcă tu mai întâi...“ Şi aşa
se scurgea implacabil şi puţinul timp ce le mai rămăsese.
Repede şi pe nesimţite se făcuse ora 11:30, când o
pereche de oameni vârstnici, care locuia în satul cel mai îndepărtat de biroul
moşierului, sosi la faţa locului. Bătrânul, care ţinea în mână o legăturică de
hârtii, întrebă cu voce slăbită şi tremurândă pe unul din cei deja aflaţi
acolo: “Este adevărat, vecine, că moşierul plăteşte toate datoriile celor ce
vin acum la el?“ Răspunsul dispreţuitor şi rece pe care îl primi fu: “Până acum
nu a platit niciuna!“, după care un altul adăugă: „Eu cred că totul este numai
o amăgire!“
Ochii celor doi bătrâni se umplură de lacrimi la
auzul acestor vorbe, iar femeia zise cu voce stinsă, ca pentru sine: “Şi noi
care chiar credeam că este adevarat; aşa ne mai bucuram că am putea şi noi muri
liniştiţi, fără datorii.“
Necăjiţi până peste măsură dădură să plece înapoi
când cineva le strigă: „Încă nu a încercat nici unul de aici. De ce nu intraţi?
Dacă vă va plati hârtiile să veniţi repede afară ca apoi să intrăm şi noi!“
Aşa că cei doi, care îl luaseră pe moşier pe cuvânt,
cu sfială şi cu inimile încă tremurându-le, deschiseră uşa şi intrară în birou.
Acolo li se spuse: „Bine aţi venit“.
Bătrânul se încumetă a întreba dacă anunţul este
adevărat. Secretarul îi răspunse: “Credeţi că domnul pentru care munciţi v-ar
putea înşela? Daţi-mi toate hârtiile voastre neplătite!“ Ei i le înmânară pe
toate iar secretarul adună sumele pe loc şi le eliberă un cec semnat de moşier.
Cu inima tresăltând de bucurie, după ce au mulţumit cum s-au priceput ei mai
bine, au dat să părăsească biroul, dar moşierul le spuse: “Vă rog, mai rămâneti
înăuntru încă puţin, până ce biroul se va închide fiind ora 12.“ Ei răspunseră
grăbit că afară aşteaptă mulţi ca să intre şi ei după ce s-au încredinţat că
oferta este adevărată. Moşierul însă rămase la hotărârea sa şi răspunse
neclintit: “Voi m-aţi luat pe cuvânt şi aţi intrat cu încredere. Şi ceilalţi de
afară trebuia să facă acelaşi lucru, dacă voiau să le fie platite datoriile.“
Aşa treceau ultimele minute. Mulţimea de afară se
uita din ce în ce mai neliniştită spre uşă. Dar niciunul nu îndrăznea să apese
pe clanţa uşii şi să încerce să intre, cum făcuseră cei doi bătrâni. În fine,
la ora 12 fix, perechea de bătrâni ieşi cu feţele luminate de bucurie. “Şi-a
ţinut cuvântul?“, întrebă mulţimea pe cei doi. “Da, uitaţi-vă, aici este cecul
semnat de moşier, la fel de preţios ca libertatea noastră!“. “De ce nu aţi
venit imediat afară, ca să ne spuneţi şi nouă?“. “Moşierul ne-a rugat să
aşteptăm înăuntru pentru a afla dacă mai este cineva care l-a crezut pe cuvânt
aşa cum am făcut noi“.
Nu mai dură mult şi ieşi şi moşierul, urmat de
secretarul său şi se grăbiră spre automobil. S-a creat imediat o îmbulzeală,
fiind asaltaţi de către mulţime; oamenii întindeau spre ei facturi şi alte
hârtii neachitate. Unii începură chiar a striga nerăbdători: “Nu vreţi să ne
achitaţi şi nouă datoriile, cum aţi făcut cu cei doi?“. Dar nu fură luaţi în
seamă. Totuşi, înainte de a se urca în maşină, moşierul se întoarse spre oameni
şi, pe un ton liniştit dar ferm, le spuse: “Acum este prea târziu. Aţi avut
prilejul care a fost anunţat cu suficient timp înainte. Eu v-aş fi achitat
toate datoriile, însă voi nu m-aţi crezut.“Apoi se sui în maşină şi această
plecă imediat.
Desigur că oamenii nu au fost încântaţi să audă
acestea şi au început să-şi manifeste obida făcând un vacarm din care cu greu
se mai putea înţelege ceva. Deodată realizară că preotul nu plecase şi se afla
în faţa lor cerându-le să facă linişte. Când oamenii se potoliră şi liniştea se
lăsă asupra lor, preotul se folosi de moment pentru a le cere să asculte cele
ce vroia să le zică.
Începu prin a compara evenimentele din dimineaţa
respectivă cu modul de comportament prin care oamenii nesocotesc o altă şi mai
mare ofertă gratuită, chiar una capitală, venită prin graţia lui Dumnezeu,
anume aceea de a li se ierta păcatele, cu singura condiţie de a-şi pune
credinţa în Iisus Hristos, Domnul lor al tuturor.
El le aduse aminte că Iisus este singurul Domn şi
Mântuitor, Cel care poate să plătească şi să şteargă păcatele omenirii.
Făcând din întâmplarea zilei o pildă, preotul îi
avertiză pe oameni cu blândeţe să nu se mai facă părtaşi înţelepciunii lumeşti,
sfidând seriozitatea promisiunilor făcute de Hristos şi pierzând astfel
oportunitatea de a beneficia de măreaţa ofertă a lui Dumnezeu, pentru că ceasul
este târziu şi timpul rămas pentru acceptarea acesteia se scurge mult prea
repede, luaţi fiind cu grijile şi cu plăcerile vieţii acesteia.
Oamenii, care la început l-au ascultat din
curiozitate şi mai mult cu speranţa că li se va acorda un alt prilej de a
beneficia de oferta moşierului, pe măsură ce preotul le vorbea au început să
înţeleagă că numai superficialitatea şi răutatea lor i-a împiedicat de a primi
ceea ce le fusese promis. Dar cuvântul moşierului, chiar dacă acesta era un om
cinstit, a rămas un cuvânt al unui simplu om, fără prea mari repercusiuni
pentru întreaga lor viaţă.
Cu mare teamă în suflete realizară cu cât mai grav
este când nu te încrezi în Cuvântul Domnului şi iei în derâdere oferta Lui sau
Cuvântul Său, ori nu vrei să accepţi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu
pentru că asta ar însemna să strici prietenia cu lumea aceasta!
Iisus Hristos a spus despre astfel de oameni: “…V-am
spus şi nu credeţi… / Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile
Mele“ (Ioan 10.25,26).
Ce cumplită constatare ar fi ca, în ultima clipă,
să-ţi dai seama că aceste cuvinte ţi se adresează personal şi că ele sunt
sentinţa finală faţă de cum te-ai folosit de viaţa temporală, care, aşa cum am
mai arătat, este tot un dar gratuit primit prin prea marea dragoste a lui
Dumnezeu!
Lăsâdu-vă târâţi de obiceiurile lumeşti sunteţi scoşi
de pe calea cea îngustă a mântuiri şi sunteţi traşi pe calea cea largă a
pierzaniei, chiar dacă aveţi convingerea că urmaţi îndemnuri bine intenţionate
ce vi se par în concordanţă cu bunele orânduieli. Numai că practicând tovărăşii
rele aţi uitat adevăratul etalon şi, rătăcind, vă creaţi un sistem de alte
aparente valori care vă vor supune şi atrage în rebeliune.
Vreţi să fiţi siguri că nu vi se poate întâmpla aşa
ceva? Atunci toate cele ce le auziţi şi vedeţi în lumea aceasta treceţi-le prin
filtrul Cuvântului lui Dumnezeu şi cu certitudine veţi rămâne numai cu ce vă
este cu siguranţă folositor şi vă zideşte ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu,
prin Iisus Hristos, căci scris este: “Şi celor câţi L-au primit (n.n. pe
Hristos), care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui
Dumnezeu” (Ioan 1:12), “Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în
Hristos Iisus” (Galateni 3:26) şi “Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă
Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem” (1Ioan 3:1).
“Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat, păzeşte-o cu
ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi” (2 Timotei 1:14)
Din suflet îşi va extrage puterea de a înfrunta cu
răbdare toate aceste griji “Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al
puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii” (2Timotei 1:7). Iar cea din ceruri
(“Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde
furii nu le sapă şi nu le fură” – Matei 6:20) îi va conferi speranţă de
nezdruncinat prin care va rezista în bătălia continuă ce o duce cu forţele
subtile ale întunericului.
Încă vă mai îndoiţi că Dumnezeu ştie cu ce se
confruntă fiecare om sau ceea ce se află în inima oricăruia dintre noi?
Ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu: “Nu se vând oare
cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui
Dumnezeu. / Ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi; voi
sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Luca 12:6,7).
Tocmai de aceea El nu poate nici să greşească şi nici
să fie înşelat, pentru că El ştie întotdeauna adevărul despre fiecare şi
cunoaşte încă dinainte care sunt aleşii Lui, pe care niciodată nu îi va scăpa
din mâna Sa. Nu sunteţi siguri că aceasta ar veni chiar de la Domnul nostru?
Luaţi aminte la ce ni se spune: “Căci cuvântul lui
Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi
pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi
măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii” (Evrei
4:12).
Iar Dumnezeu nu Îşi va uita niciodată făgăduinţele,
dupa cum ne-a făcut cunoscut şi Apostolul Pavel: “Feriţi-vă de iubirea de
argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: "Nu
te voi lăsa, nici nu te voi părăsi" (Evrei 13:5).
Puneţi alături şi următoarea promisiune şi veţi
deduce că grijile acestei lumi sunt tot o creaţie a neascultării şi a răutăţii,
mai mult sau mai puţin disimulate: “Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca,
ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? / Că după toate acestea se străduiesc
neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. / Căutaţi
mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor
adăuga vouă. / Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va
îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6:31-34), pentru că “Duh
este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în
adevăr” (Ioan 4:24).
De aceea este capital să recunoaştem sacrificiul lui
Iisus prin care am căpătat, prin credinţă, iertarea păcatelor.
Vă creează grijile acumulate sau reacţia voastră în
faţa lor un sentiment de vinovăţie datorat unei abordări greşite? Chiar şi de
acesta sunteţi eliberaţi dacă aveţi credinţă în Iisus Hristos şi vă e dor a
avea părtăşie cu Acesta şi cu Tatăl: “Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră,
Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate. / Iubiţilor, dacă
inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. / Şi orice
cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea
Lui facem. / Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus
Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. / Cel
ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta
cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat” (1 Ioan 3:20-24).
Toate cele mai de sus ne arată cât de puternic şi
plin de dragoste este Dumnezeu. Ştiind şi că El nu se schimbă niciodată în
comparaţie cu orice altceva, cum am mai putea avea teamă de alterările
trecătoare pe care păcatul le-a adus în această lume prin mijlocirea vicleană a
celui rău?!
Promisiunile Sale, dătătoare de viaţă veşnică, sunt
pentru noi un scut mai puternic decât orice lucrări făcute de alte creaturi
aflate în rebeliune faţă de Dumnezeu, chiar dacă tangenţial aceste lucrări
ne-au afectat:
“Iar
pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşealele şi prin păcatele
voastre, / În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia,
potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în
fiii neascultării, / Întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele
trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram
fiii mâniei ca şi ceilalţi. / Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa
Sa iubire cu care ne-a iubit, / Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele
noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - / Şi
împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos
Iisus, / Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său,
prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus” (Efeseni 2:1-7).
Pentru acele lucrări făcute de fiii neascultării,
Dumnezeu Îşi păstrează mânia care se va aprinde la sfărşitul acestui veac
viclean.
Nu-i aşa că şi voi sunteţi mânioşi faţă de aceleaşi
lucrări? Şi că de multe ori arde inima în voi spre a face dreptate? Nu uitaţi
totuşi că puterea este a lui Dumnezeu şi că El nu vă va lăsa şi nici părăsi,
aşa încât dreptatea se va face prin voia Acestuia, la ceasul hotărât de Acesta:
“Nu
răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor
oamenilor. / Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace
cu toţi oamenii. / Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei
(lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti,
zice Domnul". / Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare;
dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de
foc pe capul lui. / Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele”
(Romani 12:17-21).
Poate vi se pare că aveţi ceva de pierdut?!
Oare încercările prin care aţi trecut nu v-au
dezvoltat smerirea şi v-au desăvărşit credinţa, curăţindu-vă de urmările
greşelilor pe care le-aţi săvârşit, devenind astfel un teren fertil pentru
lucrarea lui Dumnezeu, precum Apostolul Pavel? “Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns
harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte
bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine
puterea lui Hristos” (2 Corinteni 12:9).
Dar smerirea nu este numai lucrătoare spre zidire, ci
ea este chiar temeiul pe care putem suferi toată lucrarea transformatoare care
ne va face apţi a primi darul lui Dumnezeu prin Iisus Hristos: “Cât despre noi,
cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus
Hristos, / Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie
asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi
toate” (Filipeni 3:20,21).
Prin urmare “Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru
alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite. Nu vă
socotiţi voi înşivă înţelepţi” (Romani 12:26).
Ce aţi putea avea de pierdut când, eliberaţi fiind de
griji, veţi putea să vă dedicaţi şi mai mult comuniunii cu Dumnezeu prin cele
două giuvaieruri pe care le-aţi dobândit: smerire şi credinţă, făcându-vă
astfel următori ai lui Hristos, ştiind că chiar şi Acesta “S-a smerit pe Sine,
ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2:8)?!
Iar despre credinţă a spus: “…De poţi crede, toate
sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23), prin aceasta “Dobândind răsplata
credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1:9).
Şi o încurajare care prinde bine să fie repetată până
la asimilarea ei în fiinţa noastră: “Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace
să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan
16:33).
Amin!
ACORD
“Încă
puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu
sunt viu şi voi veţi fi vii” (Ioan 14:19)
Sunt câteva lucruri asupra cărora
majoritatea credincioşilor, indiferent de filiaţia acestora, a căzut de acord:
Sfintei Treimi încă de la începutul începuturilor:
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
/ Acesta era întru început la Dumnezeu. /Toate prin El s-au făcut; şi fără El
nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. /…Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl,
plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:1-3,14).
2.
Iisus este singura cale către Tatăl, calea cea îngustă. Nu trebuie să ne
rugăm
nimănui altuia
decât lui Iisus şi lui Dumnezeu. Nu îngerilor, nu sfinţilor sau Mariei, nici
moaştelor sau icoanelor, ci numai lui Dumenzeu şi lui Iisus Hristos:
“Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul
între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus”(1Timotei 2:5).
Sau: “Copiii mei,
acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus
Hristos cel drept. / El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu
numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (1Ioan 2:1,2).
3.
Credinţa în Iisus şi că El a murit
pe cruce, acum aproape 2000 de ani, pentru păcatele noastre, astfel încât NOI
să putem ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, este mesajul mântuirii din Noul
Testament, fiindcă: “El a purtat
păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate,
să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. / Căci eraţi ca nişte oi
rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre”
(1 Petru: 2:24,25) şi de aceea “Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna
Lui” (Ioan 3:35), iar “Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o
Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu
cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 22,23).
4.
Iertarea păcatelor poate veni numai
prin graţia divină. “Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu
e de la voi; este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni”
(Efeseni 2:8,9).
Numai prin credinţa în mântuire prin Iisus Hristos şi prin lucrarea
Duhului Sfânt în noi putem să dăm naştere la cuvinte, gânduri, acţiuni şi fapte
care să constituie “lucrarea noastră”. Dar ea nu este lucrarea noastră, căci
noi înşine nu putem face nimic. Orice lucru bun pe care îl facem – cu adevărat
bun, numai prin iubire altruistă – este posibil datorită lucrării lui Hristos în
noi, prin Duhul Sfânt, întru credinţă neabătută.
“Dar Eu vă spun adevărul: Vă este
de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la
voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16:7).
5.
Va fi un sfârşit al vremurilor, care
cu siguranţă a început să îşi arate tot mai des semnele (precum durerile
naşterii), care va culmina cu a doua venire a lui Iisus Hristos, când toţi vor
fi martori la venirea lui Iisus cu toţi sfinţii Săi “pe norii cerului, cu
putere şi cu slavă multă” (Matei 24:30): “Iată,
El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns
şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin”
(Apocalipsa 1:7).
6.
Niciun adevărat
credincios nu va putea fi smuls din mâna lui Hristos, iar la sfârşitul
vremurilor vor fi definitiv despărtţiţi cei drepţi de cei răi: “Aşa va fi la
sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul
celor drepţi” (Matei 13:49), iar cei drepţi vor fi primiţi în împărăţia lui
Dumnezeu: “Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în
Mine. / În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă
duc să vă gătesc loc. / Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni
şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:1-3).
Până atunci, deşi vor întâmpina multe necazuri pe
lumea aceasta, ei nu vor fi părăsiţi nicio clipă de Păstorul lor cel Bun: “Şi apropiindu-Se Iisus, le-a
vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. / Drept
aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, / Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit
vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”
(Matei 28:18-20).
Trăiţi cu
convingerea ca veţi fi mântuiţi? Ştiţi vreun motiv pentru care meritaţi a fi
salvaţi?
Oricât de mult v-aţi strădui să vă găsiţi diverse merite personale, ei
bine, ele sunt numai un abur, ca şi noi (“Voi,
care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi,
care se arată o clipă, apoi piere” - Iacov 4:14) şi prin ele nu aţi putea
dobândi mântuirea. Ea se poate obţine numai dacă
acceptaţi darul lui Dumnezeu şi urmaţi cu credinţă calea ce ne-a fost
arătată chiar de către El: “Eu sunt
Calea, Adevărul şi Viaţa”, “Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la
veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc” (Evrei 10:14).
Aceasta şi credem când, cu inimile suspinând după
binecuvântata speranţă, afirmăm: Iisus este Domnul, încurajaţi fiind de
Apostolul Pavel care ne spunea: “De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni,
grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot aşa nimeni nu
poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3).
Amin!
Vino, Doamne Iisuse!
CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
“Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este
adevărul” (Ioan 17:17)
“Căci
câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. / Pentru că n-aţi
primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin
care strigăm: Avva! Părinte! / Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul
nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. / Şi dacă suntem fii, suntem şi
moştenitori - moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos,
dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim. / Căci
socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va
descoperi” (Romani 8:14-18).
“Harul fie cu voi cu toţi! Amin” (Evrei 13:25).
SFÂRŞIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu