Se afișează postările cu eticheta vremurile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vremurile. Afișați toate postările

23 apr. 2026

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_38

 

Unul dintre cele mai mari mistere din Biblie este cel referitor la reîntoarcerea lui Iisus Hristos în această lume. Deşi Scripturile ne spun clar că nimeni nu poate şti ziua sau ora revenirii Domnului, ele sunt totuşi pline de semne şi conjuncturi de care putem face uz pentru a estima cât de aproape ne aflăm de timpul revenirii Sale. 

La modul general Domnul le-a descris astfel, spre a creiona cât mai sugestiv fundalul pe care se vor desfășura evenimentele:

“Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. / Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. / Dar toate acestea sunt începutul durerilor” (Matei 24:7,8). 

(o enumerare neexhaustivă a semnelor pomenite de Domnul Hristos o puteți lectura în postările de pe acest blog: SEMNELE VENIRII SALE - partea I și următoarele).  

Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. / Dar toate acestea sunt începutul durerilor

Deși vremurile vor fi zbucuimate, adevărații credincioși nu au însă de ce să se teamă, după cum chiar Iisus Hristos ne-a încurajat: 

Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Luca 21:28). 

Dar i-a și avertizat:

“Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” (Apocalipsa 16:15) și

“Privegheați dar ȋn toată vremea rugându-vă, ca să vă ȋntăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați ȋnaintea Fiului Omului” (Luc.21:36).

Și mai ales:

“Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei” (Luca 21:8).

“Şi păr din capul vostru nu va pieri. / Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21:18,19).

25 apr. 2024

CALEA SPINILOR_17 - CEASUL DE PE URMĂ


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17).

“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Luca 21:28). Amin! 


Acum am ajuns la punctul în care putem să abordăm relaţia dintre noi, cei aflaţi sub har, şi lumea în care trăim şi să înţelegem mai bine interacţionarea noastră cu aceasta.

Mai întâi însă să revelăm o imagine instantanee luată lumii. Fără putinţă de tăgăduinţă putem spune că lumea actuală se află într-o stare de pernicioasă rebeliune, fiind extrem de coruptă şi plină de păcat, aproape sufocată de apăsarea acestuia, ceea ce îi determină pe mulţi observatori avizaţi să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. 

Aducerea lumii intr-o stare de penicioasa rebeliune si aparitia anticristului

Când fac apel la o astfel de afirmaţie mă bizui pe ceea ce spunea Ioan despre epoca în care trăia el: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1Ioan 2:18). Ori Petru: “Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Sau Pavel: “Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea” (Evrei 10:25); “Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. / Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:11.12).

Dacă epoca lor îi determina să creadă, prin semnele care se manifestau pe atunci, că s-au atins limitele în privinţa apostaziei şi necredinţei, ce credeţi că ar fi spus ei, apostolii Domnului, dacă ar fi trăit astăzi?! 

<<< Sfârşit >>>