23 apr. 2015

UN GHID CREŞTIN - extras 4

  PACEA APARENTĂ

  “Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare” (Luca 12:51)
    
  Am văzut anterior că, în zilele din urmă, omenirea se va amăgi cu speranţa unei păci aduse de ultimul idol la care se va închina: antihrist.
  Cu siguranţă aceasta este un puternic instrument de manipulare folosit de stăpânitorul acestei lumi pentru a prelua controlul total şi a-i ademeni pe oameni pe calea cea lată a pierzaniei, ţintind de fapt către derutarea şi atragerea pe această cale şi a celor aleşi. Procedând astfel, stăpânitorul prezentei lumi vremelnice şi armatele sale întunecate vor duce rebeliunea lor la apogeul dinaintea săvârşirii sfârşitului mâniei lui Dumnezeu, precum scris este: “Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi” (Apocalipsa 17:14).
  Diavolul ştie mai bine ca oricine că lucrarea sa întunecată i-a pregătit pe oameni astfel încât aceştia sunt de-acum gata ca, în schimbul unei siguranţe pământeşti iluzorii, să-şi amaneteze libertatea, uitând de Cel care cu adevărat îi poate elibera şi încerzându-se mai repede în omul trupesc şi puterile oculte ce îl sprijină. Ȋn felul acesta ei nu mai ţin cont nici măcar de înţelepciunea lumească, ajungând în situaţia descrisă într-un aforism al lui Benjamin Franklin: “Cine dă libertatea în schimbul siguranţei, nu le merită pe niciuna şi le va pierde pe ambele”.
  Procesul acesta de tranzacţionare a libertăţii a început încă de la primirea de către om a păcatului şi s-a perpetuat de-a lungul istoriei prin diverse forme de dominaţie impuse fie cu mijloace violente, fie cu mijloace mai subtile precum banul, ştiinţa, tehnologia, informaţia, muzica, sportul ş.a.m.d. Ne aflăm acum la punctul culminant când toate aceste mijloace nu numai că s-au perfecţionat, dar ele pot fi sincronizat folosite în acelaşi timp şi scop: impunerea unei autorităţi globale cu atribuţiuni mondiale despotice în toate domeniile de interes general: politic, economic, financiar, militar, social, religios şi spiritual, cu scopul de a-i supune necondiţionat pe oameni şi a-i transforma în roboţi obedienţi ai unei puteri oculte şi întunecate, cu aparenţe înşelătoare de putere luminată: “...Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată” (Apocalipsa 13:12).
  În scurt timp vom fi înconjuraţi de tot felul de conflicte de mai mare sau mai mică amploare, dar toate regizate şi direcţionate ca evoluţie, având ca prim scop reducerea populaţiei pământului, pentru a putea fi mai uşor controlată şi ca scop final pregătirea omenirii spre a accepta soluţii ce îi vor confisca definitv libertatea, sub iluzia că i se va reda siguranţa vieţii lumeşti. Deoarece aceste conflicte vor fi însoţite şi de alte procese abil provocate precum diverse crize, foamete, epidemii, fenomene naturale adverse fără precedent şi semne din cer, umanitatea va fi atât de înspăimântată încât va accepta cu uşurinţă voluntară soluţiile ce îi vor fi propuse, fără a mai conta sursa lor sau dacă acestea sunt morale, sau măcar echitabile. Vom asista la implementarea rapidă unor instituţii şi organisme mondiale care împreună vor urmări impunerea unor soluţii globale, din ce în ce mai dictatoriale, pe măsură ce evenimentele vor deveni tot mai pernicioase. Ȋn consecinţă aceste soluţii vor culmina prin a fi toate mondiale, deci şi o pace mondială, ultima mare înşelăciune a tatălui minciunii.
  “Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44).
  Este oare şi acesta un semn?
  Cu certitudine, “Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea” (1 Tesaloniceni 5:2,3).
  Din păcate lumea nu a învăţat lecţiile date de cel de-al II-lea război mondial, sau mai bine zis nu a fost lăsată să înţeleagă pentru că ar fi periclitat planurile deşănţate ce nu îi sunt cunoscute, iar când cineva sparge gheaţa şi i le aduce la cunoştinţă, se aplică o altă lecţie ce i-a fost subtil indusă: le desconsideră, crezând că sunt numai simple fabulaţii (unele chiar sunt, fiind prefabricate, cu rolul de a intoxica adevărul). Gradual lumea a ajuns să privească cu îngăduinţă şi în spirit tolerant ceea ce ar trebui eradicat cu hotărâre: ambiţiile şi pretenţiile nestăpânite ridicate pe imoralitate şi nedreptate, lăcomie, crimă, minciună, trufie, răutate, libertinaj, depravare, toate de inspiraţie demonică, ajungând astfel în postura acelui tip de creştin căldicel, neplăcut Domnului şi despre care Acesta a zis: “Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” (Apocalipsa 3:17). Pentru că, pe bună dreptate, li se potriveşte interogţia retorică a Apostolului Pavel: “Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la înţelesurile cele slabe şi sărace, cărora iarăşi voiţi să le slujiţi ca înainte?” (Galateni 4:9).
  Cuvântul lui Dumnezeu este clar în ceea ce priveşte urmările unei astfel de atitudini: va veni cel mai devastator conflict ce va acoperi globul pământesc de la un capăt la altul. Asta se va întampla din câteva motive bine statuate în Sfânta Scriptură:

    1.  Omenirea continuă refuzul de a-L urma pe Domnul şi Cuvântul Său, pierzându-şi discernământul şi lăsându-se purtată de iluzii lumeşti ce vor începe a căpăta un tot mai accentuat sprijin de natură supranaturală satanică, menit a pregăti înscăunarea antihristului:
  “Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (1 Timotei 4:1).
  Dar lucrurile nu se vor limita numai la aceasta pentru că potrivnicul se străduieşte cu toate forţele sale să-i ducă în rătăcire şi pe cei aleşi, de va fi posibil:
  “Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24:24).
  Malefica sa lucrare va fi încununată de instalarea antihristului:
  “Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. / Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase” (2Tesaloniceni 2:8,9).

    2.  Lumea nu a învăţat mai nimic din trecut iar acesta îi dicteaza comportamentul prezent:
  “Caci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua cănd a intrat Noe în corabie,/Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi la venirea Fiului Omului” (Matei 24:38,39).
  “Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, / Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, / La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:28-30).
  Omenirea se comportă precum în vremurile trecute, ca şi cum cele două mari evenimente, potopul şi prima venire a Domnului Iisus Hristos, nici nu s-ar fi petrecut, nesocotind şi chiar dispreţuind Cuvântul lui Dumnezeu, care ne-a călăuzit spre singurul ȋmplinitor al Legii, Domnul Iisus Hristos, prin care ne-a și dăruit harul mântuirii.
  “Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea. / Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă” (Luca 16:16,17).

    3.  Oamenii au devenit prea preocupaţi de ceea ce cred unii despre alţii şi considerente lumeşti i-au dezabilitat, împiedicându-i a mai face ceea ce este drept şi adevărat, înstrăinându-se astfel de Dumnezeu şi de sensul vieţii:
  “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 Timotei 4:3,4),
  “Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va raci” (Matei 24:12),
  “Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!” (Romani 1:25).
  “Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1:28).

    4.  Nu mai există morală şi, prin urmare, nici bunavoinţa sau credinţa de a se lua decizii bazate pe adevăr, chiar dacă ar părea dure faţă de deriva în care se află omenirea, dar a căror lipsă îi va costa pe cei mulţi pierderea calităţii de fii ai lui Dumnezeu, urmată de aplicarea pedepselor ce vor consuma mânia lui Dumnezeu:
  “Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu” (3 Ioan 1:11).
  “Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi” (2 Petru 2:20).
  “Si El (Mângâietorul), venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată” (Ioan 16:8).
  “Am văzut, apoi, în cer, alt semn, mare şi minunat: şapte îngeri având şapte pedepse - cele de pe urmă - căci cu ele s-a sfârşit mânia lui Dumnezeu” (Apocalipsa 15:1).

   Acestea sunt numai câteva avertismente pentru lumea rebelă, debusolată şi decăzută în care trăim, care ne arată cât de puţin demne de crezare sunt învăţăturile lumeşti dacă nu se bazează pe cuvântul Celui care pe toate le-a făcut, “cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute” (Coloseni 1:16), căci “Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică” (Iacov 3:15).
  Aşadar toate cele ce vor veni, aduse fiind de discipolii celui rău, nu vor fi decât nebunia finală care va primi binemeritatele pedepse ale mâniei divine.
  Dar cei care cred în Hristos nu au a se teme:
  “Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie? / Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har"./ Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. / Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. / Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. / Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa” (Iacov 4:4-10).
  “Căci cei ce slujesc bine, rang bun dobândesc şi mult curaj în credinţa cea întru Hristos Iisus” (1 Timotei 3:13).

  Sunt semnele vremurilor tot mai evidente, mai dese şi mai intense? Nu vă descurajaţi, după cum nici Apostolul Pavel nu s-a pierdut cu cumpătul în faţa primejdiei de moarte ce părea implacabilă, ştiind că el se bizuie pe Cel ce nu minte niciodată şi nici nu-Şi uită făgăduinţele: “De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus” (Fapte 27:25).
  Amin! Vino, Doamne Iisuse! 

12 apr. 2015

HRISTOS A INVIAT!




“Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său” (Apocalipsa 1:5).

 “Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12).

“Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. / Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. / Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (1Ioan 1:5-7).

  “Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2:11-14).  
Amin.

8 apr. 2015

PREŢUL MÂNTUIRII

"Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?" (Galateni 3:2) 


Sangele sacrificului Domnului pe cruce ne curata de pacate
Când Dumnezeu a făcut omul şi l-a înzestrat cu viaţă eternă (după chipul şi asemănarea Sa), l-a plasat pe acesta într-o mirificâ grădină de pe Pământ, încredinţându-i ingrijirea planetei şi protejarea vieţii create pe aceasta, ceea ce pe satana l-a umplut de mânie văzând că împărăţia lui Dumnezeu creşte în măreţie iar el nu are niciun control asupra acesteia. Aşa că s-a decis să-l amăgească şi să-l atragă şi pe om de partea sa. A reuşit această manevră minţind-o şi seducând-o pe Eva, femeia trup şi suflet cu omul creat de Dumnezeu, iar prin aceea, pe însuşi Adam, ademenindu-i cu promisiunea falsă că pot deveni asemenea lui Dumnezeu, dezchizându-li-se ochii şi cunoscând şi binele şi răul, cu care vor putea convieţui împreună, fiind întocmai ca şi Dumnezeu.
“Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". / De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Facerea 3:4,5,6).
Din acel moment, datorită acestui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc de sorginte diabolică: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile: “Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”.
Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima spre eliberarea şi salvarea noastră: “Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6), “Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).
În tot ceea ce s-a întâmplat atunci găsiţi oare vreo imputare care ar putea să-I fie adresată lui Dumnezeu?
Dacă părinţii primordiali ai omenirii ar fi ascultat cuvântul Acestuia şi nu s-ar fi lăsat manipulaţi de diavol, omenirea ar fi moştenit perpetuu raiul creat de Dumnezeu, rămânând veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu şi nemaicunoscând astfel moartea şi toate celelalte suferinţe aduse de atingerea păcatului, toate incompatibile cu prezenţa lui Dumnezeu.
Şi, cu toate acestea, de-a lungul istoriei lumeşti, cel mai blamat personaj pentru necazurile întâmpinate de om în viaţa pământească a devenit (prin practicarea subtilă de către tatăl minciunii a aceleiaşi insidioase ademeniri şi iluzionări până la transpunerea sa axiomatică în mintea celor mai mulţi oameni) Însuşi Dumnezeu, adică tocmai Cel care ne-a dat viaţă şi care nu doreşte nicicând ca noi să pierdem acest dar al Său.
Acesta este mecanismul ingenios al minciunii prin care suntem permanent îndemnaţi să muşcăm, fiecare dintre noi, din fructul oprit şi, devenind captivi în rebeliunea satanei, să schimbăm prin urmare voluntar calea luminii şi a vieţii veşnice pe cea a întunericului şi a morţii eterne.
Dar atâta vreme cât mai suntem în această viaţă temporală, există încă o salvare ce ne poate elibera din cursa celui rău şi readuce în drepturile noastre fireşti şi divine pe care le-am căpătat, încă de la creaţia noastră, chiar de la Tatăl nostru şi ai cărui moştenitori legali putem redeveni prin acceptarea ultimei chemări a Acestuia adresată nouă prin Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care s-a sacrificat tocmai pentru a face posibilă primirea acestui dar final şi ifailibil, plătind preţul suprem al răscumpărării noastre spre mântuire:
“Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său” (Apocalipsa 1:5).
Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ar dori ca niciunul dintre noi să nu piară şi de aceea ne-a acordat cuvântul său spre cunoaşterea adevărului şi pe Iisus Hristos spre a-L urma, prin credinţă, în împărăţia lui Dumnezeu, fiind astfel răscumpăraţi pentru viaţa veşnică.
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12).
Alegerea se face numai prin uzul liberului arbitru şi de aceea ea este personală, ca şi consecinţele aferente. Dar alegerea nu se face numai declarativ, ci ea presupune acceptarea adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu şi urmarea în credinţă, prin îndreptare şi transformare continuă, a Celui ce şi-a pus viaţa pentru mântuirea celor ce Îl urmează.
“Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, / Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, / Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, / Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, / Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu. / Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, / Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac. / Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, / Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit” (1 Petru 1:17-25).
Iată deci că cel care abandonează viaţa nu este Dumnezeu, ci omul căruia, odată ce a făcut cunoştinţă cu răul, îi este prea greu să renunţe la pretenţiile iluzorii de a fi asemenea lui Dumnezeu şi se lasă prea uşor angrenat în rebeliunea diavolească spre a-şi satisface inutilele ambiţii şi pofte de persoană bicisnică, după cum a devenit prin acceptarea minciunii în locul adevărului.
Vedeţi cum, pentru nişte ambiţii deşarte şi demne de ruşine, omul uită că singurul care i-a dat şi continuă constant să îi ofere ceva este Dumnezeu? Iar cel ce l-a ademenit pe calea pierzaniei nu face altceva decât să îi răpească permanent darurile lui Dumnezeu, spre a-l lipsi pe om de perspectiva luminoasă a împărtăşirii cu Acesta:
“Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. / Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. / Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (1Ioan 1:5-7).
Este mai mult decât culmea ridicolului de a-L respinge pe cel ce te iubeşte şi doreşte a te salva, în favoarea celui ce ţi-a răpit tot ceea la ce erai îndreptăţit şi-ţi oferă apoi unele fărâme, spre a-ţi satisface vanităţi ale unei slave lumeşti iluzorii, care se va sfârşi inevitabil într-un etern lac de foc.
“Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; / Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1Ioan 2:15,16).
Şi cu toate acestea dragostea lui Dumnezeu este fără limite, fiind veşnică după cum şi El este, iar prea mulţi oameni consideră că o merită necondiţionat, Domnul fiindu-le datori cu această iubire, chiar dacă ei nu răspund chemării Sale.
Ei bine, vă voi servi un duş rece: Dumnezeu nu îi este dator nimănui cu nimic căci toate, văzute şi nevăzute, au fost făcute de către El, prin El. Aşa că nouă, oamenilor, ne-ar putea fi cel mult dator cu inexistenţa noastră, la care suntem liberi să ne întoarcem, după cum va fi alegerea personală a fiecăruia.
“Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2:11-14).
Amin. 

2 apr. 2015

DUMINICA FLORIILOR



SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - Cuvânt la Duminica Floriilor din “Omilii la Postul Mare

”Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi” (Luca 19: 42)

 
Păcătosul este cel mai nenorocit, când are pe pământ numai norocire
Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi (n.n. pătaţi, spurcaţi)  se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.
De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă ? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.
Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.
La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătui pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.
Aţi înţeles ce zic eu ? Fiţi cu luare aminte, căci eu voiesc să vă comunic o învăţătură de adevărată înţelepciune. Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care, suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile ? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca. De asemenea, înfăţişează-ţi doi păcătoşi, căci şi păcătosul este un bolnav; unul dintre ei se pedepseşte pe pământ, celălalt nu. Deci să nu zici că acest din urmă este un norocit, căci este bogat, căci poate jefui sărmanii, căci împilează văduvele, se află bine, cu toate răpirile sale, se îndulceşte de cinste şi de consideraţie, are dregătorie şi putere, şi nu cunoaşte nici una dintre patimile cele obişnuite omenesti, nici friguri, nici nenorocire, nici vreun fel de boală. Este înconjurat de-o grămadă de copii, se bucură de o vârstă norocită ş.a.

(n.n. “Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” Apocalipsa 3:17).

Şi cu toate acestea,tocmai pe dânsul trebuie să-l deplângeţi mai mult, căci el este bolnav fără a primi vindecarea. Cum aşa ? Îţi voi spune. Cand vezi pe cineva suferind de idropică şi trupul lui umflându-se, iară el cu toate acestea nu aleargă la doctor, ci mai vârtos robeşte plăcerii de a bea, ţine o masă îmbuibătoare, se îmbată în toate zilele şi aşa tot mai mult sporeşte boala sa, spune mie, îl lauzi tu oare pe acesta ca pe un norocit, sau îl socoti nenorocit? Dacă, dimpotrivă, vezi pe un altul, care de asemenea este idropic, însă caută ajutorul doctorilor, rabdă foamea, trăieşte foarte cumpătat, mănâncă şi bea neobişnuit de puţin si primeşte cele mai amare doctorii, care deşi pricinuiesc dureri, însă tocmai prin aceasta restatornicesc sănătatea, nu-l vei socoti pe acesta mai norocit decât pe acela ? Negreşit, că unul este bolnav şi nu se vindecă, celălalt este bolnav şi se vindecă. Cura este grea, dar folositoare. Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav (îngroşarea îmi aparţine). Locul bolii îl ţine aici păcatul, doctoria cea amară fiind pedeapsa dumnezeiască. Adică ceea ce lucrează doctorul cu doctoria, cu tăierea si cu arderea, Dumnezeu lucrează cu pedepsele. Precum la boli fierul si focul cele adeseori întrebuinţate, deşi ard dureros, opresc cangrena şi stârpesc buba şi sunt foarte mântuitoare, tot aşa la un suflet bolnav, foamea şi bolile şi alte rele de tot felul se întrebuinţează în locul fierului şi al focului, spre a împiedica întinderea cangrenei sufletului şi a-l vindeca.

(n.n. “Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea” 1Corinteni 11:32).

Gândiţi iarăşi la doi desfrânaţi, unul bogat, altul sărac. Care din doi dă mai multă nădejde de mântuire ? Negreşit cel sărac. De aceea, nu zice că cel bogat este norocit, pentru că trăieşte în desfătare şi prisosinţă; mai vârtos trebuie să socoteşti norocit pe acela care, fiind desfrânat, este sărac şi se chinuieşte de foame, căci sărăcia este pentru dânsul dascălul unei vieţi mai bune. Aşadar, când vezi un păcătos norocit, plângi, căci răul lui este îndoit; el este bolnav şi totodată nevindecabil. Iară când vezi un păcătos în nenorocire, mângâie-te, atât pentru că el prin nenorocire se va îmbunătăţi pentru viitor, cât şi pentru că el prin aceasta curăţă multe dintre păcatele săvârşite de dânsul.

(n.n. “Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” Galateni 6:7,8).

Unii oameni se pedepsesc numai aicea pe pământ, alţii se curăţă în această lume, şi primesc pedeapsa deplină în această lume; şi apoi sunt şi din aceia care se pedepsesc şi în această lume şi în cealaltă. Pe care din cei trei oameni îi socotiţi voi cei mai norociţi? Desigur, pe cei dintâi, căci ei încă aici se curăţă de păcatele lor, iar acolo se fericesc veşnic. Iară după aceştia, pe care? Poate pe aceia care nu se pedepsesc aicea, dar în cea lume suferă pedeapsa deplină ? Nicidecum aceştia nu sunt cei de ai doilea în norocire, ci mai vârtos aceia care se pedepsesc şi aicea şi acolo. Căci find ei şi aicea pedepsiţi, de bună seamă pedeapsa lor acolo va fi mai uşoară. Iară cine numai în acea lume va primi deplina pedeapsă, acela va trebui să sufere acolo un chin neîmblânzit, ca îmbuibatul cel bogat din Evanghelie, care nu putea dobândi nici măcar o picătură de apă, adică, nici cea mai mică mângâiere în munca sa, căci el aici nu curăţise nimic din păcatele sale.
Si pe un asemenea om, care trebuie să sufere în acea lume o pedeapsă atât de grozavă, îl veţi socoti oare fericit pentru traiul bun de pe pământ ?

(n.n. “Şi el vă va zice: Vă spun: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii” Luca 13:27).

Dacă unii se miră de norocirea celor prihăniţi, apoi judece ei, că si răpitorii, prădătorii de biserici, ucigaşii, corsarii (hoţii de mare), înainte de a fi traşi la judecată, trăiesc întru desfătare şi îndestulare, se îmbogăţesc prin nenorocirea altora, adună comori nedrepte şi în toate zilele se îmbuibează. Iară când judecătorul rosteşte hotărârea asupra lor, atunci se pedepsesc pentru toate acestea. Tot aşa se întâmplă şi celor ce ţin femei posadnice (n.n. concubine), mănâncă la mese îmbuibătoare, semeţii care înalţă sprâncenele şi batjocoresc pe cei săraci. Când Unul Născut Fiu al lui Dumnezeu va veni la Judecată cu îngerii Săi şi va şedea pe tronul Său, şi toată lumea se va aduna împrejurul Lui, atunci ei vor fi aduşi goi şi lipsiţi de toată mărirea lor, nu vor afla nici un mijlocitor şi fără milă vor fi aruncaţi în râul cel de foc. De aceea, nu-i lăuda ca pe nişte norociţi pentru traiul lor cel bun pe pământ, ci deplânge-i pentru pedeapsa viitoare. Iar pe cel drept să nu-l socoteşti nenorocit, chiar de-ar fi sărac, ci laudă-l ca pe un norocit, pentru viitoarea sa bogăţie cerească.

(n.n. “Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Au nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care a făgăduit-o El celor ce Îl iubesc? / Iar voi aţi necinstit pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi? / Nu sunt ei cei ce hulesc numele cel bun întru care aţi fost chemaţi?” Iacov 2:5-7).

Dar cum de nu este nici unul, veţi zice voi, care să se îndulcească de repaus atât aici cât şi dincolo ? Aceasta, iubiţilor, nu poate să fie, numărându-se lucrurile cele cu neputinţă. Căci, desigur, nu se poate ca pe acea lume să se îndulcească de cinste cel ce trăieşte aici fără grijă, în siguranţă şi în desfătare, cu necumpătare şi cu uşurătate de minte. Cine voieşte a fi acolo părtaş la cinste, acela nu poate trăi aici fără cercare şi osteneală. Deşi nu l-ar apăsa sărăcia, totuşi el are a se lupta de-a pururea împotriva poftelor, iar aceasta nu este o mică muncă şi povară. Deşi nu l-ar chinui vreo boală, totuşi îl răneşte fierbinţeala mâniei; şi înfrânarea mâniei pricinuieşte dureri nu mici. Deşi n-ar veni asupra-i vreo nenorocire, totuşi el are a se lupta de-a pururea cu gândurile cele păcătoase; iară spre a înfrâna poftele cele nestăpânite, a birui ambiţia, a smeri semeţia, a se lepăda de dezmierdări şi a trăi cu o aspră înfrânare, se cere osteneală nu mică. Cine însă nu face aceste şi alte asemenea lucruri, acela nu se poate mântui. Prin urmare, cerul nu se poate dobândi fără osteneală, fără luptă şi încercări (îngroşarea îmi aparţine).

(n.n. “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” Efeseni 6:12).

Dar aud întrebând: pentru ce oare Dumnezeu pedepseşte pe unii încă în lumea aceasta, iară pe alţii în cealaltă ? Dacă ar pedepsi pe toţi încă din lumea aceasta, ar trebui să stârpească tot neamul omenesc, că toţi suntem căzuţi sub osânda judecăţii dumnezeieşti. Iară dacă aici n-ar pedepsi pe nimenea, atunci cei mai mulţi ar fi şi mai uşuratici la minte, ar tăgădui pronia şi cârmuirea dumnezeiască, şi la ce treaptă de răutate nu s-ar sui ei ? De aceea Dumnezeu pedepseşte pe unii, pentru ca ei acum să se lase de păcat, iar în acea lume să primească o pedeapsă mai uşoară, sau cu totul să se libereze de ea. Totodată, Dumnezeu voieşte ca prin pedeapsa şi nenorocirea unora să facă pe alţi păcătoşi mai înţelepţi. Iară pe alţii nu-i pedepseşte, nu le trimite nenorocirea cea meritată, pentru ca ei, gândind la mărimea răbdării şi milostivirii celei dumnezeieşti, să se ruşineze şi să intre în sine şi să se libereze, atât de pedeapsa cea de acum, cât şi ele cea viitoare. Dacă însă ei totuşi rămân în păcatele lor, şi nici măcar prin îndelungă răbdarea lui Dumnezeu nu se îndreaptă, atunci pe dânşii îi aşteaptă o pedeapsă cu atât mai mare pentru îngrozitoarea lor uşurătate de minte.

(n.n. “Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul, / Ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. / Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. / De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc. / Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii” 1Petru 4:1-5).

Deci, iubiţilor, ştiind acum toate acestea, să luăm aminte la noi înşine cu toată stricteţea. Când Dumnezeu ne pedepseşte şi ne trimite o nenorocire, noi să-i aducem mulţumire; când ne aflăm bine şi norociţi, să gândim la siguranţa noastră şi, deşteptaţi prin nenorocirea altora, să lăudăm şi să mărim pe Domnul, prin pocăinţă, înfrângere şi mărturisirea păcatelor. Să lepădăm toate greşelile, pe care le-am săvârşit în lumea aceasta, cu toată râvna să ştergem toate petele sufletului si să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute a ne despărţi de lumea aceasta şi a intra în cealaltă curaţi şi pregătiţi, ca acolo să nu ne însoţim cu bogatul cel îmbuibat, ci cu Lazăr în sânul lui Avraam, îndulcindu-ne de bucuria cea nemuritoare. Căreia fie ca Dumnezeu să ne facă părtaşi, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.

(n.n. “Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi” Romani 12:12).

23 mar. 2015

UN GHID CREŞTIN - extras 3

VREMURILE DIN URMĂ 

“Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este”(1 Ioan 3:2)
Precum am amintit la finalul capitolului “Calea spinilor”, un observator avizat al stării lumii în care trăim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă.
Revigorarea unei viziuni escatologice nu se manifestă însă numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală.
Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13).

Sfârşitul veacului 

“Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit” (Luca 22:37)
Tot ceea ce urmează în acest capitol este dedicat încurajării tuturor credincioşilor prin adevărul profetic al Bibliei, conform căruia noi nu vom fi în necunoştinţă de cauză cu privire la semnele prevestitoare revenirii Domnului Iisus Hristos, care vor fi pentru noi primul îndemn să priveghem pentru a nu fi luaţi pe nepregătite, ca tot restul lumii, pentru care ziua aceea va sosi pe neaşteptate: “Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. / Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. / Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. / De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:2-6).
De ce trebuie să priveghem?
“Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” (Apocalipsa 16:15).
Înţelesul este că prin priveghere noi trebuie să fim vigilenţi spre a ne păstra, prin credinţă, curaţi şi neîntinaţi faţă de această lume în care trăim şi care se află, până la reîntoracerea Domnului, sub stăpânirea celui rău (“Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” – 1 Ioan 5:19), fiindcă “Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9), după cum mărturiseşte şi Pavel că a primit îndrumare de la Iisus, când a fost rânduit ca slujitor şi martor către neamuri al Acestuia: “Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).
La prima Sa venire pe Pământ, Domnul Iisus Hristos a lăsat discipolilor ce-L urmau o imagine clară despre semnele zilelor de pe urmă, precum şi modul de manifestare a acestora.
Privind cu atenţie la conjuctura contemporană şi la actuala stare de lucruri şi fapte a omenirii putem înţelege mai bine cum toate acestea ne vestesc revenirea lui Iisus şi astfel să ne întărim în speranţă, prin credinţă.
Cred că întoarcerea Domnului nostru este foarte aproape şi trebuie să ne găsească pregătiţi spre a fi ridicaţi din această lume, într-o singură clipire de ochi, adică, aşa cum ne-a promis, să ne transforme din muritori în nemuritori şi să ne primească în împărăţia Sa.
Momentul adevărului se apropie cu foarte repezi paşi aşa că, dacă sunteţi credincioşi, este vremea să vă dedicaţi sufletele lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Acum este mai mult decât oricând timpul rugăciunii şi al privegherii: “Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36).
Pocăiţi-vă şi primiţi-L cu inima deschisă pe Iisus Hristos, spre a beneficia de darul lui Dumnezeu şi de-abia atunci veţi putea spune că puţinul timp care ne-a mai rămas lucrează în favoarea voastră.
“Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta” (Apocalipsa 3:3).
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi şi că vă ruşinaţi sincer de starea voastră. Rugaţi-L pe Iisus să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele, după cum v-a răscumpărat, preluând prin moartea sa povara acestora.
“Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. / Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. / Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. / Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. / Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc” (1 Corinteni 3:11-15).
Când citiţi versetele de mai sus nu vă gândiţi la lucrurile materiale din viaţa voastră. Aici se face referire la gândurile, sentimentele, vorbele şi faptele fiecăruia, toate cele care îi determină individului starea sa spirituală şi îl poate face accesibil împărăţiei lui Dumnezeu:
“Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. / Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. / Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:32-34).
“Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa mântuirea, sub sancţiunea judecăţii lui Dumnezeu.

Semnele venirii Sale 

“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.” (Luca 21:29-31) 

Unul dintre cele mai mari mistere din Biblie este cel referitor la reîntoarcerea lui Iisus Hristos pe Pământ. Deşi Scripturile ne spun clar că nimeni nu poate şti ziua sau ora revenirii Domnului, ele sunt totuşi pline de semne şi conjuncturi de care putem face uz pentru a estima cât de aproape ne aflăm de timpul revenirii Sale.
După cum vom vedea în continuare, multe dintre semnele amintite de profeţiile Bibliei şi care par a arăta că reîntoarcerea lui Iisus Hristos este iminentă, într-un viitor nu prea îndepărtat, sunt clar vizibile în lumea zilelor se azi, reamintindu-ne că El poate veni în orice moment. Este pentru prima dată când omenirea devine martoră oculară activă la desfăşurarea mai multor profetii, dar toate în acelaşi timp.
Unele dintre cele mai evident anunţate semne sunt următoarele:

1. Evanghelia va fi fost făcută cunoscută în întreaga lume înainte de reîntoarcerea fizică a lui Iisus Hristos:
“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14).
Nu cred că mai există vreun dubiu că Evanghelia a fost deja vehiculată în întrega lume şi că ea este uşor accesibilă, prin mijloacele moderne, oricui doreşte să o citească / cunoască.

2. Va fi un amestec de credincioşi şi falşi credincioşi, chiar şi în interiorul bisericii:
“Iisus le-a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. / Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grâu, şi a plecat. / Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. / Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n-ai sămănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?` / El le -a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s-o smulgem?` / ,Nu`, le -a zis el, ,ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. / Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi -l în grânarul meu` (Matei 13:24-30).
Dar de aici vedeţi încă odată şi până unde merge răbdarea Domnului şi câtă grijă arată, în dragostea Sa, ca niciunul dintre ai Săi să nu se piardă! 

3. Vor fi mulţi batjocoritori care vor trăi în concupiscenţă, încurajând generalizarea unui astfel de mod decăzut de viaţă. Aceştia nu numai că vor tăgădui puterea lui Dumnezeu, dar, precum ne spune Biblia, vor fi promotorii unui alt semn cheie al sfârşitului veacului şi anume acela că lumea se va îndoi de reîntoarcerea lui Hristos. 
“Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, / şi vor zice: “Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” (2Petru 3:3-4).  

4. Omenirea va fi frământată de străvechea rătăcire de a încerca să devină ca Dumnezeu şi va fi capabilă să scormonească aproape orice lucru creat de Acesta, iar ştiinţa va fi extrem de avansată, deşi limitată şi departe de adevărata cunoaştere: 
“Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevârului” (2Tim.3:7). 
“Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). 
În rătăcirea sa lumea va adopta tot felul de doctrine şi basme lumeşti ce o vor depărta tot mai mult de spiritul adevărului primit de la Dumnezeu, pregătind-o de colapsul final: 
“Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. / Cuvântul lor va roade ca o cangrenă” (2 Timotei 2:16,17).

5. Omenirea va adopta un stil de viaţă străin scopului pentru care omul a fost creat, ceea ce va conduce la generarea unor vremuri extrem de periculoase:
“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; / Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, / Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, / Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, / Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei…” (2 Timotei 3:1-5). Iată deci că putem deduce că acele zile au şi sosit deoarece toate aceste rele nu numai că se manifestă cu o ostentaţie şi intensitate fără precedent, dar au devenit stil de viaţă popularizat pe toate canalele mass-media, spre generalizarea sa şi transformarea în standard de existenţă. 

6. Comunitatea umană va tăgădui creaţionismul şi va îmbrăţişa diverse teorii găunoase născute din aroganţa intelectuală a spiritului prevalent rebel al erei, ajungând să încerce să contesteze până şi că Potopul a fost trimis de Dumnezeu:
“Căci ei în chip voit ascund faptul că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la Cuvântul Domnului, din apă şi prin apă, / Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată” (2 Petru 3:5-6). 

7. Pământul va fi acoperit de o mare de stricăciuni şi urâciuni ce îl va face incompatibil cu împărăţia lui Dumnezeu. Asa cum mai fusese în zilele lui Noe (Luca 17:26) sau Lot (Luca 17:28), tot la fel va fi şi în zilele din urmă. 
Cum era în acele timpuri?
“Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii” (Facerea 6:11).
Vă simţiţi astăzi chinuiţi de aceste silnicii? La fel se simţea şi Lot, pe care Dumnezeu l-a izbăvit, “Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite” (2 Petru 2:8).

8. Va fi o stare generală de revoltă latentă sau activă pe glob, generată de o atmosferă a temerilor, plină de neîncredere, trădare, lipsuri şi incertitudini:
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor” (Marcu 13:8). 

9. Omenirea va atinge capacitatea de a putea distruge toată viaţa de pe pământ. Această profeţie vizează o unică generaţie şi aceea de astăzi este cea care pentru prima dată are acest potenţial malefic. Această profeţie nu s-ar fi putut împlini înaintea apariţiei unei largi panoplii a armelor de distrugere în masă: 
“Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:22). 

10. Bolile mortale şi epidemiile vor deveni o continuă prezenţă spre a completa panoplia celorlalte nenorociri născute din necumpătarea  şi inconştienţa umană, de inspiraţie demonică:
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi” (Matei 24:7). 

11. Foametea se va generaliza şi va deveni endemică: vezi mai sus (Matei 24:7).

 12. Cutremurele de pământ se vor produce continuu: vezi mai sus (Matei 24:7).
          
13. Vremea se va înrăutăţi dincolo de limite considerate şi aşa anormale şi va fi acompaniată şi de anumite semne cereşti: 
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor” (Luca 21:25).

14. Copiii, ca şi oamenii, vor deveni neascultatori şi lipsiţi de har în continua lor rebeliune: 
“Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie” (2 Tomotei 3:2).

15. Creştinii vor fi tot mai urâţi pentru credinţa lor şi încrederea în Hristos:
“Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu” (Luca 21:17). 
“Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12).

16. Omenirea va fi copleşită de o accentuată stare de decădere morală ce se va reverbera asupra oricărui aspect al vieţii, astfel încât morala creştină nu va mai putea fi suportată de aceasta, ea (omenirea) devenind astfel înstrăinată de Dumnezeu şi de sprijinul Lui şi atrăgându-şi mânia Acestuia:
“Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).    
“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr” (Romani 1:18).
     
17. Credinţele false de inspiraţie demonică vor înflori, aducând cu ele aceleaşi silnicii de care se amintea mai sus că au umplut pământul pe vremea lui Noe:
“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (2 Petru 2:1).

18. Vor fi făcute progrese semnificative şi rapide către o guvernare globală.
Astăzi deja s-a format Uniunea Europeană, iar China s-a ridicat şi ea la rang de super-putere şi lucrurile se mişcă vizibil către împlinirea profeţiei lui Daniel: 
“El a răspuns astfel: "Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi”(Daniel 7:23). 
Antihristul, care va conduce în final această guvernare globală, va fi un lider al noii ordini mondiale, aşa cum a anticipat Daniel: “Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. / Şi va grăi cuvinte de defăimare 
împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. / Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna” (Daniel 7:24-26). 

19. Într-o lume dominată, aşa cum aminteam mai sus, de o beligernţă generală şi de un haos provocat, omenirea se va îmbăta cu iluzia unei păci omeneşti promise şi  aduse de Antihrist: 
“Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea” (1Tesalomiceni 5:3). 

20. Mijloace globale de comunicare în masă ale noii ordini mondiale vor fi implementate şi vor deveni uşor accesibile. Ştim acesr lucru deoarece cartea Apocalipsei ne învaţă că întreaga lume va putea lua instantaneu cunoştinţă de mai multe evenimente semnificative. Încă odată, suntem generaţia care are, pentru prima dată în istorie, posibilităţile tehnologice adecvate. 
“Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt” (Apocalipsa 11:9). 

21. În zilele din urmă îngerii decăzuţi vor conspira împreuna cu acoliţii lor dintre oameni pentru a se crea, prin inginerie genetică şi neurologică, dar şi prin biologie sintetică, trupuri transumane, prin combinaţii om-robot, om-animal, om-fosile şi/sau prin modificări genetice, în care să se poată întrupa şi manifesta din nou în plan fizic printre oameni şi să interacționeze cu aceștia
Ştiu că această afirmaţie va stârni nedumerire şi, mai ales, oponenţă, dar are o susţinere biblică foarte clară, luând în consideraţie, în primul rând, ceea ce am arătat deja: “Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului” (Luca 17:26).
Examinând ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe aflăm cu certitudine că îngerii decăzuţi se împerecheaseră cu oamenii: “În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime” (Facerea 6:4), ceea ce a condus la înmulţirea fără limite a răutaţii pe pământ: “Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii / Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ” (Facerea 6:11,12) şi, în consecinţă, la regretul lui Dumnezeu că îl crease pe om: “I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ” (Facerea 6:6).

*
*       *
(Cartea lui Enoch este mult mai explicită în această privinţă, precum şi în descrierea venirii Potopului şi eliminarea îngerilor decăzuţi şi a hibrizilor lor).

*
*       *

Acestea fiind faptele, unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a distrus acea omenire prin potop a fost şi pentru că satana şi îngerii săi decăzuţi, într-o încercare vicleană şi speranţă nebunească de a transcende judecata, au complotat să pângărească genomul uman şi să-l înlocuiască cu unul hibridizat, ai căror posesori să se strecoare în moştenirea pregătită de Dumnezeu pentru oameni (aceasta este numai o ipoteză personală), revenind astfel în ceruri, de unde fuseseră alungaţi ca urmare a rebeliunii lor eşuate: “Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. / Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsa 12:8,9).
Din Biblie aflăm că Noe a fost salvat de la acea distrugere (Potopul) pentru trei motive (Facerea 6:9):
-  Noe era un om necontaminat de contactul cu îngerii decăzuţi (şi în ceea ce priveşte puritatea liniei genomului uman);
-  Noe era un om perfect, din punct de vedere spiritual, în generaţia lui;
-  Noe era plăcut lui Dumnezeu şi umbla cu Acesta.
Acum să ne gândim: dacă după această decadenţă abominabilă, Dumnezeu l-a salvat pe Noe împreună cu familia sa şi i-a eliminat pe îngerii decăzuţi împreună cu hibrizii lor, evident că a pus şi bariere de netrecut pentru ca o noua împerechere de acest fel să nu mai poată avea loc. Astfel, trupeşte, adică în plan fizic, îngerii decăzuţi nu s-au mai putut manifesta printre oameni, sub formă umană, de atunci încoace.
Dar a rămas intervenţia spirituală care se manifestă în această lume prin slujitorii care îl caută şi îl acceptă pe satana ca stăpân al lor, în schimbul unor puteri, bogăţii şi plăceri iluzorii (să nu uităm că diavolul a încercat să-L corupă până şi pe Iisus Hrsitos: “Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. / Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4:8,9).
Prin aceşti slujitori devotaţi diavolul caută să pervertească din nou genomul uman, de data aceasta printr-o acţiune inversată, în sensul că omul este cel care acţionează acum în această direcţie, spre recurenţa mitului păsării Phoenix, încercând cu ajutorul ştiinţei acumulate să forţeze limitele biologicului şi prin epigenetică, biologie sinteticâ şi inginerie neurologică să recreeze ceea ce dispăruse de pe faţa pământului. Iată că din nou putem spune că suntem prima generaţie care are acest potenţial şi urmăreşte a-l pune în practică. Mai mult decât atât, iniţiaţii în planurile ocultei vorbesc deja de atingerea momentului, numit de ei singularitate, când realizările inteligenţei artificiale astfel create vor devansa inteligenţa umană, astfel încât convergenţa om-maşină va deveni inevitabilă. Adică vor apărea entităţi post-umane care îi vor domina pe oameni. Oribil!
Oribil, pentru că aceasta semnifică atingerea culmei lăcomiei (de putere, de slavă, de plăceri ş.a.m.d.), servită de ştiinţă şi inteligenţă lumească, adică întunericul îmbrăcat în straie poleite cu aur pentru a-i conferi o strălucire falsă, prezentată ca o aură dumnezeiască, la care li se va cere tuturor să se închine. Dincolo de mecanismul simplificat prin care am prezentat imaginea răului ce va să vină, vă rog, totuşi, a vă reaminti în permanenţă că am fost avertizaţi de astfel de variante ale personificării potrivnicului şi hoardelor sale, la timpul apogeului lucrării lor amăgitoare: “Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii” (2 Corinteni 11:14).
Pare a fi nebunie curată, nu-i aşa?
Să vedem ce spune şi Cuvântul lui Dumnezeu despre ştiinţa acumulată de omenire: “Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". / Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte" (1 Corinteni 3:19,20) şi “Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului” (2 Timotei 3:7), “Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni”(Romani 1:22), punându-se astfel în aceeaşi situaţie în care s-au aflat cărturarii, arhiereii şi fariseii la prima venire a Domnului Iisus Hristos, pe care Acesta le-a imputat-o în faţa tuturor: “Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat” (Luca 11:52).

*
*       *
 
22. Creştinii se vor complace în dedulcirea la diverse plăceri lumeşti, şi făcând rabat învăţăturilor şi convenienţelor lumeşti, vor deveni căldicei în credinţa lor, pierzându-şi prin aceasta Duhul şi harul.
Când Hristos se adresează celor 7 biserici, El spune în (Apocalipsa 3:15-16): “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! / Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”.

23. Vor apărea mulţi care vor pretinde că sunt Hristos:
“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan 4:1).
De unde avem noi certitudinea că aceştia sunt prooroci mincinoşi? Iată ce ne relatează Biblia că a răspuns ultimul şi cel mai mare prooroc, Ioan Botezătorul: “Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui” (Ioan 3:28). 

24. Falşii Hristoşi şi profeţi vor fi foarte convingători folosind “arta” înşelării, vrăjitoria şi puterile demonice cu scopul de a-i determina pe oameni să se închine satanei spre a fi acceptaţi, în vremurile din urmă, în viaţa lumească:
“Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24:24) sau “Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, / Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă” (Apocalipsa 13:13,14).

25. Vor fi diverse semne în ceruri:
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele” (Luca 21:25).
Este din nou interesant de notat că iarăşi suntem prima generaţie care poate observa fenomene cosmice atât vizibile, cât mai ales invizibile, ce au început deja să devină din ce în ce mai dese şi mai surprinzătoare.

26. Imoralitatea va abunda, depăşind limitele în toate sensurile până acolo încât moralitatea va fi desfiinţată, binele va deveni rău şi invers, răul va deveni norma de viaţă socială:
“Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, / Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. / Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1:17-19).
Revin la succinta frescă a epocii vizionar anticipată de Pavel (2 Timotei 3:1-5), încheiată cu îndemnul său valabil pentru toţi adevăraţii credincioşi:
“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; / Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, / Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, / Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, / Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”.

27. Idolatria îmbinată cu practica magiei se va răspândi sub diverse forme şi vor fi firesc asimilate în stilul cotidian de viaţă, alături de alte decadenţe abominabile:
“Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. / Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:20,21).

28. Mulţi creştini şi doctrine bisericeşti, făcând concesii după concesii tradiţiilor şi eresurilor lumeşti, se vor depărta de adevărata credinţă, ajungând să accepte şi să practice chiar şi obiceiuri de inspiraţie ocultă, idolatrizănd astfel diverşi demoni şi, implicit, pe stăpânul acestora, schimbând dreapta credinţă pe iluzii aducătoare de moarte veşnică (“Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” – Ioan 3:36):
“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (1 Timotei 4:1). 

29. Starea de rebeliune a omenirii va fi atât de avansată încât venirea lui Hristos o va surpinde complet fără gardă, adâncită exclusiv în grijile materiale şi goana după satisfacerea cu orice preţ a unei senzualităţi înrobitoare: 
“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ ” (Luca 21:34-35). 

30. Homosexualitatea, din păcat de moarte, va fi transformată în uniune acceptabilă şi va fi ţanţoş etalată:
“Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; / Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor”(Romani 1:26,27).
De ce am spus păcat de moarte? Şï care este răsplata cuvenită?
Citiţi cu înfricoşare cele transmise prin legile sale de Dumnezeu către Moise: “De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13).
Prin analogie, putem afla că păcatele rămân aceleaşi şi, fără lepădarea de ele în căinţă, acestea vor conduce la pieirea veşnică: “Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, / Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, / La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:28-30).

31. Mulţi vor îmbrăţişa traiul în făfădelege şi depărtându-se total de Dumnezeu vor persevera şi se vor trufi în nedreptatea lor separându-se definitiv de aleşii Domnului:
“Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă...” (Apocalipsa 22:11), “...fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască./ Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea ” (2 Tesaloniceni 2:10-12).
(După cum se vede fiii pierzării vor fi lesne înşelaţi de Antihrist, inainte de întoarcerea Domnului, pentru că ei, pierzâdu-şi Duhul şi  harul. vor fi lipsiţi de apărare iar Dumnezeu va permite amăgirea lor datorită încăpăţânării lor şi sfidării adevărului}.

32. Decadenţa va deveni de nestăpânit, impunându-se ca stil de viaţă al unei societăţi complet rătăcite, aflată în deriva şi adusă în imposibilitatea de a se mai autocenzura:
“Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:21).
“Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24).
Nici nu este nevoie de prea mult spirit de observaţie pentru a realiza că şi această profeţie se împlineşte într-un mod dramatic chiar în zilele noastre. Mai este oare vreo zi în care să nu auziţi de noi şi noi cazuri de înşelăciune, fraudă, furt, abuz, minciună, crimă, trădare ş.a.m.d.?

33.Moartea duhovnicească a oamenilor se va instaura vizibil şi se va manifesta prin răcirea dragostei şi ȋmpietrirea sufletului
“Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24:12).

34. Mulţi vor începe să înţeleagă profeţiile Bibliei şi vor propovădui oamenilor că reîntoarcerea lui Hristos s-a apropiat:
“Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. / Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci” (Fapte 2:17-18). 

35. Dezvoltarea tehnologică va permite urmărirea (supravegherea) centralizată activă a populaţiei şi a folosirii finanţelor:
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. / Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei ” (Apocalipsa 13:16,17).
Această posibilitate este din nou pentru prima dată atinsă de generaţia actuală.

36. Va exista capacitatea formării unei armate de 200 de milioane de soldaţi:
În (Apocalipsa 9:16), Ioan vede a armată pregatindu-se să intre în luptă: “Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor”.
Din nou un semn care prinde contur de-abia în era modernă.
Estimări ale numărului oamenilor trăind pe pământ în timpul lui Iisus variază undeva în jurul a 500 de milioane de indivizi. Numai în zilele noastre însă această viziune capătă sens: sursele de informare clamează că China are, în prezent, un număr de circa 300.000.000 de oameni apţi pentru serviciul militar.

37. Va fi o frământată stare de beligeranţă, războaiele şi zvonurile de război devenind o cotidiană obişnuinţă:
“Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul” (Matei 24:6).
Din nou vedem că epoca actuală ne-a adus să trăim într-o permanentă alertă de război: nici nu se încheie un conflict, că deja multe altele au şi început sau sunt în stare latentă.

38. Vor fi semne că mediul planetar a ajuns la un dezechilibru major şi că este într-un iminent pericol:
“Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina” (Luca 21:26).

39. Când aceste semne vor începe a fi sesizate în lume şi conştientizate colectiv, fără a fi aprioric urmărite, înseamnă că revenirea Domnului Hristos este aproape:
“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28).

Cum vi se par toate acestea? Nu parcă ar fi spicuiri din presa zilelor noastre?!
Am dorit să comentez această stare de lucruri şi fapte atât pentru a înţelege mai uşor cum ele ne vestesc revenirea lui Iisus, cât şi pentru a ne întări în credinţă, singura noastră adevărată speranţă. Tocmai de aceea am încheiat cu versetul din (Luca 21:28), pe care îl repet: “Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. Vedeţi din nou că cei care şi-au pus cu sinceritate credinţa în Iisus Hristos nu au de ce se teme. Pentru ei sfârşitul veacurilor este un prilej de bucurie căci vor primi accesul în noua lume rezultată din preschimbarea din temelii a celei vechi şi iremediabil decăzute, sub nefasta influenţă satanică.
Deşi suntem atenţionaţi că aceste semne vor apărea şi evolua precum semnele naşterii peste cea gravidă, adică după o îndelungă aşteptare ele se vor manifesta dintr-o dată, ireversibil, dureros şi având o frecvenţă din ce în ce mai ridicată, finalul va fi însă plin de bucurie şi extaz, cu uitarea completă a întristării iniţiale şi a durerilor indurate:
“Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. / Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16:21,22).
Şi oricum Dumnezeu ne va scoate din această mare strâmtorare, după cum ne-a şi promis:
“Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. / Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24:21,22), pentru că “Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului” (Evrei 10:39) şi El este Păstorul iar noi oile Sale, aşa precum a lăsat: “Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (Ioan 10:28).
Aşa cum afirmam mai înainte, cred că întoarcerea Domnului Iisus este iminentă şi va lua pe neaşteptate cea mai mare parte a unei lumi apostaziate şi rătăcite definitiv, dar nu şi pe adevăraţii credincioşi, ce îşi vor primi răsplata îndelung aşteptată a transformării din muritori în nemuritori şi a acceptării lor în împărăţia Sa:
“Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. / Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15:52,53).
Am văzut că dacă sunteţi cu adevărat credincioşi veţi putea spune că timpul lucrează în favoarea voastră căci scurgerea lui nu face decât să ne apropie şi mai mult de Cel ce ne-a lăsat făgăduinţa mântuirii prin harul lui Dumnezeu care ne conduce la viaţă veşnică:
“Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus, / Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său, / Şi având mare preot peste casa lui Dumnezeu, / Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată, / Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10:19-23), “Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23).
De asemenea, am luat încredinţare că chiar dacă nu sunteţi credincioşi, încă nu este prea târziu pentru a vă smeri şi confesa Domnului că sunteţi păcătoşi: “Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre” (Fapte 3:19), căci aşa cum ne-a spus încă de la prima Sa venire: “…Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9:13).
Rugaţi-L cu inimă curată pe Iisus să vină şi în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele, după cum v-a răscumpărat, plătind cu sângele Său preţul acestora, “Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus” (1 Timotei 2:5), “…şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept” (1 Ioan 2:1), fiindcă scris este “…să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile…” (Luca 24:47”).
Ceasul este mult prea înaintat aşa încât nu vă mai iluzionaţi că puteţi începe de mâine, căci un astfel de mâine poate oricând să nu mai vină.
Sigură nu este decât reîntoarcerea Domnului Iisus Hristos!
Mai aveţi vreo urmă de îndoială asupra celor consemnate în Sfânta Scriptură?
Ascultaţi atunci asigurarea dată de Apostolul Petru: “Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri” (2 Petru 1:16). Sau a Apostolului Ioan: “Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată” (Ioan 21:24). 
Sau cea dată de Apostolul Pavel: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).
Toate fiind autentificate chiar de Iisus Hristos: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35; Marcu 13:31; Luca 21:33).
Iar dacă Dumnezeu în infinta Sa dragoste şi răbdare va rândui să mai ţină lumea asta şi mâine, şi poimâine, şi alte câte zile vrea El s-o mai sufere, mulţumiţi-I pentru şansa acordată şi nu mai irosiţi timpul, ci folosiţi-l cu înţelepciune spre a vă apropia de Iisus Hristos şi a-L ruga să vină în inimile voastre şi să preia controlul spre a vă ghida pe calea ce bună, hrănindu-vă cu adevărata hrană dătătoare de viaţă:
“Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4). 

<<  Va urma >>