26 ian. 2014

UN GHID CREŞTIN - partea III

Dati click mai jos pe Aflati mai multe












UN GHID CREŞTIN















Ion Olteanu

Bucureşti, 2013





C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative....................................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului.......................................................2
    Calea spinilor.................................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..............................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu......................................................13
    Botezul........................................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii......................................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.........................................................16
    Cuvânt concluziv...........................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ......................................................................19
    Sfârşitul veacului...........................................................................19
    Semnele venirii Sale........................................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu........................................................................37
    Final de rebeliune..........................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului...................................................39
    Vreme trece, vreme vine.................................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII..........................58
   Recunoştinţă…………………………………….................................………………….. 64

RUGĂCIUNEA...................................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI..........................................................................70
    Datorii neplătite.............................................................................72
    Comoara credintţei.........................................................................75

ACORD
............................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
......................................................................80


17 ian. 2014

FINAL DE DRUM

"După aceea, sfârşitul, când Domnul (Iisus Histos - n.n.) va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere" (1Corinteni 15:24)  

   Trăim într-o lume care devine pe zi ce trece, de o manieră uşor vizibilă, din ce în ce mai confuză şi mai disperată. 
   Oare de ce?! 
   Cum se poate întâmpla aşa ceva când ştiinţa şi tehnologia au atins culmi aproape de neprevăzut chiar în termeni de numai câteva decenii? 
   Ce a contribuit la apariţia şi consolidarea în rândurile oamenilor a unei stări din ce în ce mai confuze, dominată de o disperare ce se accelerează direct proporţional cu acceleraţia cu care cunoştinţele lumeşti se aprofundează, multiplică şi diversifică? 
   Se aplică dezvoltarea cunoaşterii omeneşti şi spre desăvârşirea fiinţei umane? Sau ea este cea care produce un hiatus şi un contrast paradoxal între ritmul de dezvoltare a ştiinţei şi cel al desăvârşirii omului, ultimul înregistrând un regres şi o accelerare spre colapsul moral? 
   Sau omul a căzut, de fapt, pradă iluziei autosuficiente că are destul potenţial spre a-şi decide destinul şi a cuceri nemurirea prin propriile forţe, repetând la infinit greşeala înstrăinării de Dumnezeu? 
   Se produce cumva o pregătire pentru o transformare fundamentală sau este vorba de atingerea unui inevitabil capăt de drum? 
   Judecând în termeni lumeşti, omenirea pare a avea potenţialul unei schimbări fundamentale. Dar este acest lucru adevărat, sau fals? 
   Asta depinde numai de perspectiva din care se abordează această problematică. 
   Dacă o privim din punct de vedere materialist, putem afirma cu certitudine că un astfel de potenţial există şi el ar putea fi folosit în acest scop. 
   Dacă privim din punct de vedere spiritual vom constata că omenirea a ajuns să se relaţioneze prea mult tocmai de acel aspect materialist şi din această cauză şi-a pierdut busola spirituală şi navighează pur şi simplu la întâmplare, după cum reprobator nota şi Apostolul Pavel: 
   “Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1:28). 
   Constituie aceasta o conjunctură agravantă sau este numai o dezorientare fără prea mari consecinţe şi care ar putea fi atenuată sau echilibrată de progresul remarcabil al componentei materialiste? 
   Un răspuns facil ar putea fi formulat dacă am face abstracţie de latura spirituală a omului. Dar omul nu a fost creat ca un scop materialist în sine, ci încă de la început suportul material pe care a fost clădit, adică trupul său, a primit insuflarea Domnului, prin care a prins viaţă, accesând astfel un anumit nivel de spiritualitate prin omul lăuntric, cel care se bucură de harul lui Dumnezeu şi are o perpetuă disponibilitate către acesta, atăta timp căt nu este înăbuşit de faptele trupului şi prin care poate dobândi şi mântuirea: 
   “Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). 
   Desigur că important în acest context este ceea ce predomină: omul lăuntric sau trupul: 
   “Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului” (Romani 8:5). 
   Aceasta este cea care face diferenţa şi aduce fie rodul cel bun al credinţei mântuitoare, fie “fructele mâniei”: 
   “Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; / Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. / Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. / Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate, / Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. / Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. / Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii. / Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8:6-14). 
   Înainte de atragerea sa în cursa diavolului şi de a cădea, pe cale de consecinţă, în păcat, omul nu avea griji materialiste întrucât îşi satisfăcea toate nevoile din creaţia lui Dumnezeu, care îi era în întregime la îndemână. El nu era preocupat decât de latura sa spirituală, aflată în permanenţă într-o legătură directă cu Dumnezeu. Aceea era starea perfectă de existenţă a omului pe care Domnul o concepuse pentru acesta. Omul nu avea pentru ce să se străduiască în ceea ce privea latura materialistă a existenţei sale deoarece aceasta era în întregime asigurată de Tatăl, definitoriu pentru el fiind a se afla într-o neabătută comuniune spirituală cu Atotputernicul creator. Pe atunci omul era nemuritor şi nu cunoştea răul, pe care Dumnezeu avusese grijă să-l separe de creaţia Sa perfectă. 
   Această stare de fapt s-a menţinut până când omul, sedus de satana şi atras în rebeliunea aceluia, a abandonat privilegiile de care se bucura ca fiu al lui Dumnezeu şi s-a aventurat a păşi în întuneric, alături de ademenitorul său, fără a fi conştient că noua sa stare, în lipsa comuniunii cu Domnul, va deveni, în plan fizic, o luptă pentru supravieţuire materială, iar în plan subtil, un susţinut marş spre moartea spirituală. 
   De atunci, singura lumină din viaţa sa temporală a rămas căutarea lui Dumnezeu şi primirea iertării acordată de Acesta, prin Iisus Hristos, unui fiu rătăcitor revenit, spre a putea fi reprimit în starea de graţie divină iniţială. 
   Pe scurt spus, prin liberul arbitru suveran cu care a fost înzestrat, omul a făcut o primă alegere, cea a răului, dar în necunoştinţă de cauză, drept pentru care Dumnezeu, în marea Sa dragoste, i-­a acordat şansa de a face o nouă alegere între bine şi rău, însă de data aceasta în cunoştinţă de cauză, după cum Iisus îşi îndeamnă credincioşii: 
   “Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă” (Ioan 5:24). 
   Din păcate înşelăciunea diavolului a fost şi este profundă, fiind susţinută insidios de diverse forţe supranaturale malefice aliate lui. Năvodul în care aceste forţe au încercat a-i prinde pe oameni încă de la început este unul deosebit de puternic şi, mai ales, invizibil deoarece a fost ţesut nu din componente materiale, dar folosindu-se totuşi predominant componenta materialistică a vieţii. 
   Prin căderea sa în păcat, omul a pierdut posesia materialistă a lumii în favoarea celui care l-a determinat a cădea în păcat, adică a diavolului şi, nemaibeneficiind permanent de apărarea inexpugnabilă conferită de prezenţa directă a lui Dumnezeu în viaţa sa (“El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii” – Proverbe 2:7b), a devenit foarte vulnerabil în faţa unei puteri malefice, supranaturală şi insidioasă. Nevoia de a supravieţui într-o lume materialistă, devenită prea aridă şi neprietenoasă după despărţirea de Domnul, l-a debusolat atât de tare încât el l-a acceptat ca aşa-zis protector direct chiar pe cel care îi uzurpase prin înşelăciune poziţia. 
   Fiind înconjurat dintr-o dată de prea multe nevoi fără soluţii imediate, omul a devenit rapid dependent de simţurile sale. Din acel moment satana l-a manipulat cu subtilitate încercând a-l face din ce în ce mai dependent de simţurile sale şi lărgind continuu paleta de stimulare a simţurilor, atât prin diversificarea stimulilor, cât şi prin transformarea lor continuă, prezentată drept progres şi impusă drept versiune-fetiş a supravieţuirii şi îmbunătăţirii vieţii lumeşti. 
   Astfel omul a ajuns să fie supraasaltat de stimuli reali sau prefabricaţi, meniţi a zămisli cât mai multe pofte în el, care să-l îndepărteze de adevărata realitate şi să-l prindă în capcana minciunii, substitutul malefic al adevărului. Scopul nedeclarat al tatălui minciunii era şi încă este de a-l aduce pe om într-o asemenea stare încât acesta să piardă înţelegerea că sursa satisfacerii tuturor nevoilor sale rămâne în continuare Dumnezeu, în primul rând prin toate cele create de El şi la care nimeni nu a putut vreodată adăuga ceva. Chiar şi satana se foloseşte în acţiunile sale de creaţia lui Dumnezeu, el autoproclamându-se un gestionar al unor bunuri care nici nu îi aparţin şi nici nu i-au fost încredinţate spre administrare. 
   În felul acesta lumea a ajuns să trăiască într-un fel de buclă temporală în care lucrurile se repetă dar cu variaţii date de nivelul ştiinţific şi tehnologic atins de omenire într-o anumită etapă istorică. 
   Astfel viaţa temporală a omului devine o iluzie bazată pe minciună şi ca orice iluzie are o durată mai lungă sau mai scurtă, dar care se sfârşeşte tragic odată cu destrămarea sa. 
   Învăluit în această iluzie omul ajunge să creadă că are nenumărate posibilităţi şi căi de urmat. Numai că toate acestea, în lipsa sprijinului lui Dumnezeu, îl vor conduce la pieire eternă şi nu la viaţa veşnică: 
   “Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu; / Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele” (Romani 7:22,23). 
   Ieşirea din această buclă temporală este posibilă numai pe cale spirituală, această cale fiind asigurată de Dumnezeu şi adusă în dar oamenilor de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu trimis în lume, în acest scop, de către Tatăl nostru comun. 
   Iisus Hristos ne-a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). 
   Numai El ne poate elibera de blestemul păcatului şi aduce lângă El, adică la adevăr. Prin El vom putea fi reprimiţi în împărăţia lui Dumnezeu, după cum ne arăta în completarea afirmaţiei de mai sus: “Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. 
   Dar pentru a ne putea întoarce la Tatăl trebuie să ne venim în fire şi, smeriţi în pocăinţă, să Îl primim pe Iisus în inimile noastre, spre eliberarea noastră din iţele iluziei lumeşti, precum chiar El ne-a prescris: “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). 
   Odată eliberaţi nu ne va mai rămâne decât să-L urmăm cu credinţă dedicată pe Hristos şi să ne bazăm neabătut pe relaţia astfel devenită personală cu El, căci ne-a fost profeţit: 
   “Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21). 
   “Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, / Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8:38,39). 
   Amin.

10 ian. 2014

EŞTI GATA să mori pentru credinţa ta ?




TREBUIE VIZIONAT !!!

 

După aceea vă veţi răspunde singuri…







         
       1 Petru 2:

19. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
20. Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
21. Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui,
22. Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui,
23. Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate.
24. El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.
25. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre.                                                                           

25 dec. 2013

ACORD

 “Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii” (Ioan 14:19) 
 Sunt câteva lucruri asupra cărora majoritatea  credincioşilor, indiferent de filiaţia acestora, a căzut de acord:

   1. Iisus Histos este nu numai Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor, dar El este parte a Sfintei Treimi încă de la începutul începuturilor: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. / Acesta era întru început la Dumnezeu. /Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. /…Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:1-3,14).

   2. Iisus este singura cale către Tatăl, calea cea îngustă. Nu trebuie să ne rugăm nimănui altuia decât lui Iisus şi lui Dumnezeu. Nu îngerilor, nu sfinţilor sau Mariei, nici moaştelor sau icoanelor, ci numai lui Dumenzeu şi lui Iisus Hristos:
“Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus”(1Timotei 2:5). 
Sau: “Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va  păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. / El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (Ioan 2:1,2).

   3. Credinţa în Iisus şi că El a murit pe cruce, acum aproape 2000 de ani, pentru păcatele noastre, astfel încât NOI să putem ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, este mesajul mântuirii din Noul Testament, fiindcă: “El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. / Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre” (1 Petru: 2:24,25) şi de aceea “Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui” (Ioan 3:35), iar “Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 22,23).

    4. Iertarea păcatelor poate veni numai prin graţia divină. “Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
Numai prin credinţa în mântuire prin Iisus Hristos şi prin lucrarea Duhului Sfânt în noi putem să dăm naştere la cuvinte, gânduri, acţiuni şi fapte care să constituie “lucrarea noastră”. Dar ea nu este lucrarea noastră, căci noi înşine nu putem face nimic. Orice lucru bun pe care îl facem – cu adevărat bun, numai prin iubire altruistă – este posibil datorită lucrării lui Hristos în noi, prin Duhul Sfânt, întru credinţă neabătută.
“Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16:7).

    5. Va fi un sfârşit al vremurilor, care cu siguranţă a început să îşi arate tot mai des semnele (precum durerile naşterii), care va culmina cu a doua venire a lui Iisus Hristos, când toţi vor fi martori la venirea lui Iisus cu toţi sfinţii Săi “pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24:30): “Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin” (Apocalipsa 1:7).

    6. Niciun adevărat credincios nu va putea fi smuls din mâna lui Hristos, iar la sfârşitul vremurilor vor fi definitiv despărtţiţi cei drepţi de cei răi: “Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi” (Matei 13:49), iar cei drepţi vor fi primiţi în împărăţia lui Dumnezeu: “Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. / În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. / Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:1-3).
Până atunci, deşi vor întâmpina multe necazuri pe lumea aceasta, ei nu vor fi părăsiţi nicio clipă de Păstorul lor cel Bun: “Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. / Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, / Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20).

Trăiţi cu convingerea ca veţi fi mântuiţi? Ştiţi vreun motiv pentru care meritaţi a fi salvaţi?
Oricât de mult v-aţi strădui să vă găsiţi diverse merite personale, ei bine, ele sunt numai un abur, ca şi noi (“Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere” - Iacov 4:14) şi prin ele nu aţi putea dobândi mântuirea. Ea se poate obţine numai dacă acceptaţi darul lui Dumnezeu şi urmaţi cu credinţă calea ce ne-a fost arătată chiar de către El: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, “Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc” (Evrei 10:14).
Aceasta şi credem când, cu inimile suspinând după binecuvântata speranţă, afirmăm: Iisus este Domnul, încurajaţi fiind de Apostolul Pavel care ne spunea: “De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot aşa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” (1 Corinteni 12:3).
Amin! Vino, Doamne Iisuse!

24 dec. 2013

DUMNEZEU EXISTA



  Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus: "Nu cred că Dumnezeu există." "De ce spui asta?" a întrebat clientul. "Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri." Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus: "Ştii ceva? Frizerii nu există!" "Cum poţi spune asta?" a întrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!" "Nu e aşa!" a spus clientul. "Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară." "Dar frizerii există! Aşa ceva se întâmplă deoarece oamenii nu vin la mine." "Exact!" a spus clientul plin de încântare."Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu se întorc către El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume."

19 dec. 2013

UN GHID CREŞTIN - partea II

Dati click mai jos pe Aflati mai multe













UN GHID CREŞTIN











Ion Olteanu

Bucureşti, 2013







C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative...........................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului............................................2
    Calea spinilor........................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu..........................................13
    Botezul..............................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii..........................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.............................................16
    Cuvânt concluziv..................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ.........................................................19
    Sfârşitul veacului.................................................................19
    Semnele venirii Sale.............................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu.............................................................37
    Final de rebeliune................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului.......................................39
    Vreme trece, vreme vine.......................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII............58
   Recunoştinţă……………………………..............................………………….. 64

RUGĂCIUNEA.........................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI...............................................................70
    Datorii neplătite....................................................................72
    Comoara credintţei................................................................75

ACORD
...................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
...........................................................80



15 nov. 2013

VESTEA CEA BUNĂ


Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1:15) 


Evanghelia lui Hristos si ce veste buna aduce ea
Termenul “Evanghelie”, literal, înseamnă “vestea cea buna”. Cu siguranţă că tot ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu este bun, în sensul că “El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El” - Deutoronom 32:4.
Dar Vestea nu este pur şi simplu bună numai pentru că este insuflată de Domnul (“Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor” – Luca 4:18) sau pentru că face cunoscut pe Domnul şi împărăţia Sa. De fapt, cuvântul “bună” se referă la starea de binecuvântare eternă, ca fii al lui Dumnezeu şi la roadele căpătate prin firea desăvârşita (“Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” – Matei 25:23).
Astfel, cuvântul Evanghelie, interpretat, se referă la acel mesaj care vesteşte minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu.
Totuşi, deoarece planul mântuirii este destinat numai celor aleşi (“De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică” – 2 Timotei 2:10), iar Evanghelia cuprinde şi planul judecăţii celor răi (“În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” – Romani 2:16), vestea poate fi bună numai pentru aceia în care bunătatea mesajului este împlinită şi actualizată. Acesta este motivul din spatele respingerii Evangheliei, parţial sau în întregime, de către cei nesalvaţi (“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi” – 2 Corinteni 4:3; “Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit” – Evrei 4:2) pentru care ea este “...o mireasmă a morţii spre moarte...” – 2 Corinteni 2:16.
Aici este cazul să precizez că “aleşi” nu înseamnă predeterminaţi, deoarece Dumnezeu nu face nicio segregaţie, ci noi suntem cei ce o producem, prin propria alegere. “Aleşii” sunt cei cunoscuţi de Domnul, “Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Matei 22:14.
Numai sufletele renăscute se vor bucura de suprema bunătate pe care mesajul o aduce – slavarea care le-a fost dăruită prin graţia divină şi judecata de care astfel a scăpat.
De aceea, păcătosul împietrit, care nu va conştientiza niciodată eterna bunătate a Domnului, va lua Evanghelia în neserios şi o va distorsiona sau perverti astfel încât să o transforme în ceva ce sună şi îndeamnă placut pentru necredincioşi (“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, / Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.” – Galateni 1:6-9 şi “Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos” – Iuda 1:4).
În viaţa fizică, textele originale complete ale Scripturilor sunt, cu siguranţă, adevarata Evanghelie – Vestea ce buna (“Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile" – Galateni 3:8). Prin comparaţie, învăţăturile oamenilor, evaluându-le în trecerea timpului, sunt întotdeuna împănate cu erori, deliberate sau nu. Niciun om prin sine însuşi şi vreo vestire din ştiinţă omenească nu pot fi considerate ca aducând adevărata Evanghelie – orice inserare a unor oricât de “mici” erori o va distorsiona sau perverti.
Numai vocea divină a Păstorului chemăndu-şi aleşii în regatul etern, vocea Domnului care îndruma sufletele spre renaştere, aceeaşi voce pe care o vor auzi şi morţii din morminte în ziua din urmă, este adevărata Evanghelie, singurul şi veşnicul Adevăr: “În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer” - Psalm 118:89.
Doar ţinându-ne strâns de Domnul putem învăţa a sta pe calea Adevărului şi a Vieţii, “Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea” – Proverbe 2:6.
Dumnezeu este Marele Îvăţător!
Într-un anumit sens, dar real, salvarea este o chestiune şi de educaţie.
Lumea este plină şi dominată de valori false, astfel încât devine imperios necesară recuperarea valorilor biblice. Iar cunoaşterea demnă de încredere a acestor valori vine dintr-o unică sursă: Cuvântul Domnului, Sfintele Scripturi. Dumnezeu ne face cunoscute standardele sale prin Scripturi.
Totuşi trebuie spus că deşi Revelaţia Dumnezeiască, Sfânta Biblie este fundaţia oricărei cunoaşteri adevărate, ea nu dezvăluie toată cunoaşterea. Şi totuşi, alte şi alte domenii folositoare ale cunoaşterii omeneşti pot fi ridicate pe această sigură şi sănătoasă fundaţie.
Toate învăţăturile amăgitoare – învăţături construite nu pe Cuvântul Domnului – în cele din urmă vor eşua şi vor dispărea într-o mare prăbuşire.
Cea mai mare parte a oamenilor are cunoştinţă că Biblia este constituită din materiale scrise, prezentate în două secţiuni, tradiţional denumite Vechiul Testament şi Noul Testament. Într-o oarecare măsură această terminologie este eronată întrucât, de-o manieră subtilă, îi poate determina pe unii să respingă o mare parte a revelaţiei dumnezeieşti. Astfel, Vechiul Testament este considerat a fi de o mai mică valoare sau chiar perimat de către unii teologi şi lideri religioşi, numai pentru simplul motiv că este mai vechi.
Mulţi au păreri eronate în privinţa Bibliei. Unii consideră că Vechiul Testament este învechit – şi astfel desuet şi depăşit – şi, de aceea, a fost înlocuit cu Noul Testament. Dar testament în sens religios înseamnă şi legământ. Aceste Scripturi vorbesc despre Vechiul şi Noul Legământ şi nu despre cărţi ale Bibliei.
Dacă am fi trăit acum 2000 de ani şi i-am fi întrebat pe apostolii Petru, Ioan sau Pavel despre “Vechiul Testament” ori “Noul Testament”, ca părţi ale Bibliei, ei nu şi-ar fi putut imagina despre ce vorbim. Aceşti termeni au fost adoptaţi de oameni cu mult după ce Scripturile fuseseră scrise. Prima referire la Vechiul şi Noul Testament a făcut-o Apostolul Pavel, în sensul de vechiul şi noul legământ şi a fost consacrată în Sfintele Scripturi după mai bine de o sută de ani de la moartea apostolilor.
Aceste două părţi ale Cuvântului Domnului, numai reunite pot asigura deplina cunoaştere a revelaţiei dumnezeieşti către omenire. Deşi perioada ce separă cele două Testamente este mai mare de 400 de ani, scrierile evreieşti se completează şi se împlinesc cu cele apostolice de o manieră
care subliniază unitatea lor.
Chiar şi cuvintele concluzive ale profeţilor din Vechiul Testament curg lin în cele de început ale Noului Testament. Maleahi, considerat a fi ultimul dintre profeţii evrei, prevestea: “Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” – Maleahi 3:23 ( este vorba de Ioan Botezătorul). Iar în Matei 11:13,14 găsim: “Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan./ Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină”.
Marcu, considerat de mulţi a fi primul care a scris Evanghelia, începe exact de acolo de unde încheiase Maleahi, citând profeţii din Maleahi şi Isaia despre un înainte mergător care îl va preceda pe Mesia.
Chiar şi începutul Evangheliei după Matei face cuvenita legătură: “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. / Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:...” – Matei 1:17,18. Anterior, introducerea istorică făcută de Matei este destinată arătării descendenţei lui Hristos, spre a sublinia că El era împlinirea făgăduinţei făcută atât lui Avraam, cât şi lui David. Evanghelia lui Matei este construită pe fundaţia Scripturilor evreieşti şi conţine multe citări din acestea.
Ambii, Marcu şi Matei, fac legătura între cele două Testamente ca fiind o completă şi întreagă revelaţie.
Este deosebit de important să notăm că Vechiul Testament pomeneşte despre prima venire a lui Iisus de circa 300 de ori şi face 500 de referiri la cea de-a doua, iar în Noul Testament 1 vers la aproximativ 25 de versuri aminteste despre cea de-a doua Sa venire.
De asemenea, este recunoscut cu acurateţe că toate profeţiile din Vechiul Testament legate de prima venire a lui Iisus Hristos s-au împlinit întocmai.
Credeţi oare că nu se va întâmpla la fel şi cu cele privind cea de-a doua Sa venire?
Iată că unele deja s-au împlinit, iar altele se desfăşoară chiar sub ochii noştri!
“Amin! Vino, Doamne Iisuse!” – Apocalipsa 22:20. 

8 nov. 2013

UN GHID CREŞTIN - partea I




Creştine, plângi şi râzi, întristează-te şi bucură-te că ai venit pe această lume!









UN GHID CREŞTIN












Ion Olteanu

Bucureşti, 2013




C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative.................................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului.................................................2
    Calea spinilor..............................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă.......................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu................................................13
    Botezul....................................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii................................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu...................................................16
    Cuvânt concluziv........................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ...............................................................19
    Sfârşitul veacului.......................................................................19
    Semnele venirii Sale...................................................................21

PACEA APARENTĂ......................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu..................................................................37
    Final de rebeliune.....................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului............................................39
    Vreme trece, vreme vine...........................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.......................................................................45
    Prietenia lumii..........................................................................49
    Ce vă doriţi?............................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII................58
   Recunoştinţă……….…………………….................................………………….. 64

RUGĂCIUNEA.............................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI...................................................................70
    Datorii neplătite........................................................................72
    Comoara credintţei....................................................................75

ACORD
.......................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
...............................................................80



7 nov. 2013

SFÂRŞITUL LUMII

“Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17) 

Sfarsitul lumii descris in cuvantul lui Dumnezeu si lucrarea lui Iisus Hristos spre mantuirea credinciosilor
Orice observator avizat al stării lumii în care vieţuim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. Dar şi cei mai puţin avizaţi “simt” că producerea unui eveniment capital pentru omenire pluteşte în aer şi devin tot mai preocupaţi de iminenţa acestuia. 
Revigorarea unei viziuni escatologice se manifestă astfel nu numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală. 
Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13). 
Domnul nostru ne-a lăsat relatări despre o serie întreagă de semne prevestitoare ale sfârşitului acestui veac, care va culmina cu cea de-a doua Sa venire, ce va transforma apoteotic această lume. 
Reamintiţi-vă ce ni se spune în Evanghelie despre unele semne marcante ale finalului de veac: 

Apostazie, înşelăciune religioasă şi deviere spre ocultism şi satanism;
Ridicare de împărăţie peste împărăţie; 
Ridicare de neam peste neam; 
Mari cutremure; 
Semne în soare, în luna şi în stele; 
Vuietul mării şi al valurilor; 
Foamete şi boli; 
Strâmtorare globală; 
Decadenţă generală, imoralitate accentuată, degenerescenţă accelerată, răsturnarea adevărului şi acceptarea minciunii ca normă de convieţuire, sporirea fărădelegii, destrăbălare nestăpânită spre satisfacerea cu orice preţ şi fără discernământ a poftelor stimulate printr-o continuă exacerbare senzuală, batjocorire perpetuă şi luarea înntr-o deşănţată derâdere a numelui Domnului. 

Cum vi se par toate acestea? Nu parca ar fi titluri din mass media zilelor noastre, ceea ce ar trebui, într-un prim impuls, să ne îndemne spre cunoaşterea nealterată a Cuvântului Domnului?!
Şï cu toate acestea am constatat cu amărăciune că deşi în zilele noastre Biblia este uşor de accesat, nu există prea multe persoane dispuse a o deschide. Şi când spun a o deschide nu mă refer la o lectură sporadică. Mă refer la deschiderea acesteia ca pe o adevărată carte de căpătâi, care trebuie citită şi răscitită cu evlavie şi cu dorinţa aprinsă de a înţelege Cuvântul care zideşte, astfel incât să fim capabili, ca prin  transformarea noastră, să devenim “următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12).
Asta ca să nu mai pomenesc de cei care nu o citesc dar o contestă, nu o cunosc dar o resping, nu o ştiu dar o răstălmăcesc.
Am înfiinţat acest site nu din dorinţa de a primi laude sau din alte porniri lumeşti, ci dintr-o dorinţă de iubire răzpunzând omeneşte incomparabilei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, din dragsote pentru aproapele pe care doresc să-l ajut să înţeleagă şi să accepte minunatul dar pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin Iisus Hristos - Mântuitorul nostru - într-o conjunctură care, aşa după cum arătam la început, pare a prevesti epuizarea sau chiar desfiinţarea timpului pe care îl mai putem avea la dispoziţie în acest scop.
Ceea ce doresc să spun în context este că vremea s-a scurtat şi s-ar putea să nu mai fie timp ca toţi cei traşi de Dummezeu să facă alegerea în cunoştinţă de cauză de a-şi dărui vieţile Domnului Iisus şi a putea astfel deveni fii ai lui Dumnezeu.
Acesta este, foarte pe scurt, mesajul meu:

“Dacă sunteţi credincioşi este vremea să vă dedicaţi vieţile lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Şi atunci veţi putea spune ca timpul lucrează în favoarea voastră...
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi. Pocăiți-vă și rugaţi-L cu sinceritate  pe Iisus Hristos să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele comise în această lume, după cum v-a şi răscumparat, preluând prin moartea Sa pe cruce povara acestora.
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa eternitatea, sub sancţiunea judecaţii lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă ACUM spre schimarea destinului vostru etern!”

Nu mi-am propus să fac pronosticuri despre momentul în care va veni sfârşitul lumii. Cum mi-aş permite să fac aşa ceva când Iisus i-a avertizat chiar pe Apostoli că nu este al lor să ştie ceasul şi că nimeni, nici măcar El, nu ştie aceasta în afară de Tatăl?
Dar ceea ce doresc să accentuez este că încă suntem în starea de graţie în care avem privilegiul de a primi darul lui Dumnezeu, un dar pe care Acesta ni-l oferă din mult prea marea Sa dragoste pentru oameni. Însă trebuie să fie clar că această dragoste se manifestă pentru toţi numai până la ceasul judecăţii. După aceea dragostea Sa va fi numai pentru cei drepţi, care vor fi adoptaţi în familia Sa.
Aceasta nu este o ameninţare spre a forţa pe cineva să-L iubească la rândul său pe Domnul. Nimeni nu este forţat sau ameninţat. Fiecare are liberul arbitru să facă propria alegere, în cunoştinţă de cauză. Dragoste cu forţa nu se poate, dar cine nu răspunde dragostei lui Dumnezeu se aventurează pe calea pieirii definitive. Incă odată: aceasta nu este o ameninţare, ci o avertizare izvorâtă dintr-o solidară compasiune.
Iar dacă vom alege a ne preda vieţile Domnului Iisus de ce ne-ar mai putea fi frică? Şi aici nu mă pot abţine să nu citez din Psalmul 118 : 4 – 9: “Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!" În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg. / Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? / Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. / Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; / mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari”. 
Şi, în final, reiterez esenţa a ceea ce am vrut să abordez: Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este mai mare decât putem noi înţelege, dar ea nu ne este impusă cu forţa, ci alegerea aparţine fiecăruia în parte. Deoarece cu toţii suntem pacătoşi, Dumnezeu ne-a ofeit darul mântuirii prin Domnul Iisus Hristos, care şi-a dat propria viaţă pentru a ne răscumpăra. Predându-ne vieţile în mâinile Domnului vom obţine iertarea şi adoptarea în familia veşnică a lui Dumnezeu. Putem face acest lucru în orice moment, dar, atenţie, s-ar putea ca timpul să nu ne mai ajungă. După ceasul judecăţii dragostea lui Dumnezeu va rămâne numai cu cei găsiţi vrednici de aceasta.
Totul depinde de noi, de dorinţa noastră de a-l primi de Domnul Iisus în viaţa noastră. Numai prin El mai putem fi salvaţi şi, cu cât mai mult vom chema numele Său, cu atât mai mult vom experimenta acest adevăr.
Şi întrucât în acest demers trebuie să ne bizuim mai ales pe Cuvântul Domnului, spre a fi de ajutor în acest sens, o să public în serial cărticica intitulată “UN GHID CREŞTIN”, prin care încerc să sintetizez înţelegerea ce mi s-a dat asupra sa, dar mai ales să stimulez interesul cititorilor spre studierea, înspre binele lor propriu, a Acestui Cuvânt in-extenso, adică a Sfintei Scripturi şi în primul rând a Noului Testament. 
Vă îndemn să nu vă lăsaţi uşor influenţaţi de opiniile, tradiţiile, obiceiurile sau pretenţiile omeneşti privind divinitatea, credinţa şi/sau destinul uman, ci întotdeauna să le comparaţi cu Cuvântul Domnului şi numai dacă vin în concordanţă cu acesta să le şi asimilaţi. 
Doamne ajută!