Se afișează postările cu eticheta slavei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta slavei. Afișați toate postările

7 sept. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea VIII


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”. 
(1Ioan 5:11,12) 

Prin urmare orice s-ar întâmpla în viaţa aceasta, credincioşii nu au a se teme de pieirea ce o văd că se întâmplă cu necredincioşii care îi înconjoară, ci aşteaptă cu nerăbdare împlinirea făgăduinţei:
“Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, / Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:20,21). 


În viaţa pământească temporală, credincioşii vor îndura multe necazuri, dar vor avea şi momente de aleasă fericire când vor primi, spre bucuria lor, daruri din partea lui Dumnezeu. Deşi răul se va înmulţi şi va prevala, pentru că împăratul întunericului, prin decăderea omului, a devenit stăpânitorul acestei lumi; dar credincioşii nu mai au ochii aţintiţi asupra lucrurilor trecătoare ale acestei lumi, ci spre destinaţia finală anunţată nouă prin cuvântul lui Dumnezeu, care niciodată nu minte şi nici nu se schimbă, urmând îndemnul Apostolului Pavel:
“Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; / Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; / Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. / Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni 3:1-4). 

12 iul. 2022

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_6


“Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos”
(2 Corinteni 4:6)
 



30 iun. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_8


Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, / Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate (Filipeni 3:20,21). Amin! 

16 nov. 2020

APOCALIPSA (cap.15 – extras)

Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului, / La care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos (2Tesal.2:13,14). Amin!

Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. / Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului (Luca 21:34-36). Amin! 

2 iun. 2020

PĂZIŢI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU

Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus (Tit 2:11-13).




7 nov. 2014

Tu, pacatul, Hristos

  Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, / Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, / Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, / Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, / Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu. / Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, / Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac. / Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, / Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit.
1 Petru 1:17-25

Dati click spre vizionare:



După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, / În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; / Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte. 
Evrei 1:1-3 

Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 
2 Tesaloniceni 2:8