Se afișează postările cu eticheta rugaciuni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rugaciuni. Afișați toate postările

8 oct. 2020

3X7 TREPTE ÎNTRU MÂNTUIRE


1. Recunoaște că lumea asta zace sub stăpânirea diavolului!

  • „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:19).
  • „Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. / Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc” (Luca 4:5,6).

2. Admite că ești păcătos și deci pătat de ȋntuneric!

  • „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10).
  • „Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).

3. Ia ȋn cunoștință care este urmarea săvârșirii păcatului!

  • „Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:23).
  • „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).

4. Slăvește-L pe Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare făcut nouă!

  • „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
  • „Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:12).

5. Fă alegerea corectă și caută-L pe Dumnezeu, urmându-L pe Iisus Hristos!

  • „Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21).
  • „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (Romani 6:16).

6. Acceptă că tu singur nu te poți elibera de păcat și că ai nevoie de mila lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos!

  • „Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise, / Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează (Fapte 13:38,39).
  • „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5:8).

7. Întărește-ți credința!

  • „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi lepădați” (2Cor.13:5).
  • „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).

8. Predă-te lui Iisus Hristos spre a primi harul lui Dumnezeu!

  • „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1:17).
  • „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).

9. Pocăiește-te!

  • „Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă” (Matei 3:8).
  • „Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:30,31).

10. Smerește-te!

  • „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. / Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (1Petru 5:5,6).
  • „Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:21).

11. Zidește-te!

  • „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 1:20,21).
  • „Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, / În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2:21,22).

12. Sârguiește-te!

  • „La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi / Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi” (Romani 12:11,12).
  • „Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa” (2Petru 1:5).

13. Învață să ai răbdare!

  • „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21:19).
  • „Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. / Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa” (Evrei 10:35,36).

14. Roagă-te!

  • „Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:7).
  • „Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. / Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. / Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Luca 11:2-4).

15. Răspunde voii lui Dumnezeu!

  • „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; / Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. / Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit” (Romani 8:28-30).
  • „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7:21).

16. Silește-te spre Împărăția Domnului Hristos!

  • „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (2Petru 3:13,14).
  • „Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:23,24).

17. Străduiește-te să urmezi calea cea ȋngustă și să intri prin poarta cea strâmtă!

  • „Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: / Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea (Luca 13:23,24).
  • „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli / Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, / În care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele (Coloseni 3:5-7).

18. Mărturisește Evanghelia!

  • „Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).
  • „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:9,10).
  • 19. Păstrează-te fără pată față de lume!
  • „Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Timotei 6:14).
  • „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (Iacov 1:27).

20. Luptă-te lupta cea bună!

  • „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (1Timotei 6:12).
  • „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).
  • „Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2Timotei 2:25,26).

21. Biruiește!

  • „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).
  • „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!” (Rom.16:20). 

2 iul. 2020

ULTIMUL VEAC AL ACESTEI LUMI

Duhul să nu-l stingeţi. / Proorociile să nu le dispreţuiţi (1Tesal. 5:19,20). Amin! 
Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni (1Petru 4:7). Amin!