Se afișează postările cu eticheta revenire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revenire. Afișați toate postările

23 mar. 2015

UN GHID CREŞTIN - extras 3

VREMURILE DIN URMĂ 

“Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este”(1 Ioan 3:2)
Precum am amintit la finalul capitolului “Calea spinilor”, un observator avizat al stării lumii în care trăim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă.
Revigorarea unei viziuni escatologice nu se manifestă însă numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală.
Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13).

Sfârşitul veacului 

“Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit” (Luca 22:37)
Tot ceea ce urmează în acest capitol este dedicat încurajării tuturor credincioşilor prin adevărul profetic al Bibliei, conform căruia noi nu vom fi în necunoştinţă de cauză cu privire la semnele prevestitoare revenirii Domnului Iisus Hristos, care vor fi pentru noi primul îndemn să priveghem pentru a nu fi luaţi pe nepregătite, ca tot restul lumii, pentru care ziua aceea va sosi pe neaşteptate: “Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. / Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. / Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. / De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:2-6).
De ce trebuie să priveghem?
“Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” (Apocalipsa 16:15).
Înţelesul este că prin priveghere noi trebuie să fim vigilenţi spre a ne păstra, prin credinţă, curaţi şi neîntinaţi faţă de această lume în care trăim şi care se află, până la reîntoracerea Domnului, sub stăpânirea celui rău (“Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” – 1 Ioan 5:19), fiindcă “Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9), după cum mărturiseşte şi Pavel că a primit îndrumare de la Iisus, când a fost rânduit ca slujitor şi martor către neamuri al Acestuia: “Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).
La prima Sa venire pe Pământ, Domnul Iisus Hristos a lăsat discipolilor ce-L urmau o imagine clară despre semnele zilelor de pe urmă, precum şi modul de manifestare a acestora.
Privind cu atenţie la conjuctura contemporană şi la actuala stare de lucruri şi fapte a omenirii putem înţelege mai bine cum toate acestea ne vestesc revenirea lui Iisus şi astfel să ne întărim în speranţă, prin credinţă.
Cred că întoarcerea Domnului nostru este foarte aproape şi trebuie să ne găsească pregătiţi spre a fi ridicaţi din această lume, într-o singură clipire de ochi, adică, aşa cum ne-a promis, să ne transforme din muritori în nemuritori şi să ne primească în împărăţia Sa.
Momentul adevărului se apropie cu foarte repezi paşi aşa că, dacă sunteţi credincioşi, este vremea să vă dedicaţi sufletele lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Acum este mai mult decât oricând timpul rugăciunii şi al privegherii: “Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36).
Pocăiţi-vă şi primiţi-L cu inima deschisă pe Iisus Hristos, spre a beneficia de darul lui Dumnezeu şi de-abia atunci veţi putea spune că puţinul timp care ne-a mai rămas lucrează în favoarea voastră.
“Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta” (Apocalipsa 3:3).
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi şi că vă ruşinaţi sincer de starea voastră. Rugaţi-L pe Iisus să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele, după cum v-a răscumpărat, preluând prin moartea sa povara acestora.
“Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. / Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. / Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. / Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. / Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc” (1 Corinteni 3:11-15).
Când citiţi versetele de mai sus nu vă gândiţi la lucrurile materiale din viaţa voastră. Aici se face referire la gândurile, sentimentele, vorbele şi faptele fiecăruia, toate cele care îi determină individului starea sa spirituală şi îl poate face accesibil împărăţiei lui Dumnezeu:
“Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. / Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. / Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:32-34).
“Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa mântuirea, sub sancţiunea judecăţii lui Dumnezeu.

Semnele venirii Sale 

“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.” (Luca 21:29-31) 

Unul dintre cele mai mari mistere din Biblie este cel referitor la reîntoarcerea lui Iisus Hristos pe Pământ. Deşi Scripturile ne spun clar că nimeni nu poate şti ziua sau ora revenirii Domnului, ele sunt totuşi pline de semne şi conjuncturi de care putem face uz pentru a estima cât de aproape ne aflăm de timpul revenirii Sale.
După cum vom vedea în continuare, multe dintre semnele amintite de profeţiile Bibliei şi care par a arăta că reîntoarcerea lui Iisus Hristos este iminentă, într-un viitor nu prea îndepărtat, sunt clar vizibile în lumea zilelor se azi, reamintindu-ne că El poate veni în orice moment. Este pentru prima dată când omenirea devine martoră oculară activă la desfăşurarea mai multor profetii, dar toate în acelaşi timp.
Unele dintre cele mai evident anunţate semne sunt următoarele:

1. Evanghelia va fi fost făcută cunoscută în întreaga lume înainte de reîntoarcerea fizică a lui Iisus Hristos:
“Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14).
Nu cred că mai există vreun dubiu că Evanghelia a fost deja vehiculată în întrega lume şi că ea este uşor accesibilă, prin mijloacele moderne, oricui doreşte să o citească / cunoască.

2. Va fi un amestec de credincioşi şi falşi credincioşi, chiar şi în interiorul bisericii:
“Iisus le-a pus înainte o altă pildă, şi le -a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. / Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grâu, şi a plecat. / Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. / Robii stăpânului casei au venit, şi i-au zis: ,Doamne, n-ai sămănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?` / El le -a răspuns: ,Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.` Şi robii i-au zis: ,Vrei dar să mergem s-o smulgem?` / ,Nu`, le -a zis el, ,ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. / Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: ,Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi -o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi -l în grânarul meu` (Matei 13:24-30).
Dar de aici vedeţi încă odată şi până unde merge răbdarea Domnului şi câtă grijă arată, în dragostea Sa, ca niciunul dintre ai Săi să nu se piardă! 

3. Vor fi mulţi batjocoritori care vor trăi în concupiscenţă, încurajând generalizarea unui astfel de mod decăzut de viaţă. Aceştia nu numai că vor tăgădui puterea lui Dumnezeu, dar, precum ne spune Biblia, vor fi promotorii unui alt semn cheie al sfârşitului veacului şi anume acela că lumea se va îndoi de reîntoarcerea lui Hristos. 
“Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, / şi vor zice: “Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” (2Petru 3:3-4).  

4. Omenirea va fi frământată de străvechea rătăcire de a încerca să devină ca Dumnezeu şi va fi capabilă să scormonească aproape orice lucru creat de Acesta, iar ştiinţa va fi extrem de avansată, deşi limitată şi departe de adevărata cunoaştere: 
“Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevârului” (2Tim.3:7). 
“Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului.... Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12:4). 
În rătăcirea sa lumea va adopta tot felul de doctrine şi basme lumeşti ce o vor depărta tot mai mult de spiritul adevărului primit de la Dumnezeu, pregătind-o de colapsul final: 
“Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. / Cuvântul lor va roade ca o cangrenă” (2 Timotei 2:16,17).

5. Omenirea va adopta un stil de viaţă străin scopului pentru care omul a fost creat, ceea ce va conduce la generarea unor vremuri extrem de periculoase:
“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; / Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, / Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, / Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, / Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei…” (2 Timotei 3:1-5). Iată deci că putem deduce că acele zile au şi sosit deoarece toate aceste rele nu numai că se manifestă cu o ostentaţie şi intensitate fără precedent, dar au devenit stil de viaţă popularizat pe toate canalele mass-media, spre generalizarea sa şi transformarea în standard de existenţă. 

6. Comunitatea umană va tăgădui creaţionismul şi va îmbrăţişa diverse teorii găunoase născute din aroganţa intelectuală a spiritului prevalent rebel al erei, ajungând să încerce să contesteze până şi că Potopul a fost trimis de Dumnezeu:
“Căci ei în chip voit ascund faptul că cerurile erau de demult şi că pământul s-a închegat, la Cuvântul Domnului, din apă şi prin apă, / Şi prin apă lumea de atunci a pierit înecată” (2 Petru 3:5-6). 

7. Pământul va fi acoperit de o mare de stricăciuni şi urâciuni ce îl va face incompatibil cu împărăţia lui Dumnezeu. Asa cum mai fusese în zilele lui Noe (Luca 17:26) sau Lot (Luca 17:28), tot la fel va fi şi în zilele din urmă. 
Cum era în acele timpuri?
“Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii” (Facerea 6:11).
Vă simţiţi astăzi chinuiţi de aceste silnicii? La fel se simţea şi Lot, pe care Dumnezeu l-a izbăvit, “Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea şi auzea, zi de zi, chinuia sufletul său cel drept, din pricina faptelor lor nelegiuite” (2 Petru 2:8).

8. Va fi o stare generală de revoltă latentă sau activă pe glob, generată de o atmosferă a temerilor, plină de neîncredere, trădare, lipsuri şi incertitudini:
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor” (Marcu 13:8). 

9. Omenirea va atinge capacitatea de a putea distruge toată viaţa de pe pământ. Această profeţie vizează o unică generaţie şi aceea de astăzi este cea care pentru prima dată are acest potenţial malefic. Această profeţie nu s-ar fi putut împlini înaintea apariţiei unei largi panoplii a armelor de distrugere în masă: 
“Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:22). 

10. Bolile mortale şi epidemiile vor deveni o continuă prezenţă spre a completa panoplia celorlalte nenorociri născute din necumpătarea  şi inconştienţa umană, de inspiraţie demonică:
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi” (Matei 24:7). 

11. Foametea se va generaliza şi va deveni endemică: vezi mai sus (Matei 24:7).

 12. Cutremurele de pământ se vor produce continuu: vezi mai sus (Matei 24:7).
          
13. Vremea se va înrăutăţi dincolo de limite considerate şi aşa anormale şi va fi acompaniată şi de anumite semne cereşti: 
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor” (Luca 21:25).

14. Copiii, ca şi oamenii, vor deveni neascultatori şi lipsiţi de har în continua lor rebeliune: 
“Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie” (2 Tomotei 3:2).

15. Creştinii vor fi tot mai urâţi pentru credinţa lor şi încrederea în Hristos:
“Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu” (Luca 21:17). 
“Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12).

16. Omenirea va fi copleşită de o accentuată stare de decădere morală ce se va reverbera asupra oricărui aspect al vieţii, astfel încât morala creştină nu va mai putea fi suportată de aceasta, ea (omenirea) devenind astfel înstrăinată de Dumnezeu şi de sprijinul Lui şi atrăgându-şi mânia Acestuia:
“Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).    
“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr” (Romani 1:18).
     
17. Credinţele false de inspiraţie demonică vor înflori, aducând cu ele aceleaşi silnicii de care se amintea mai sus că au umplut pământul pe vremea lui Noe:
“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (2 Petru 2:1).

18. Vor fi făcute progrese semnificative şi rapide către o guvernare globală.
Astăzi deja s-a format Uniunea Europeană, iar China s-a ridicat şi ea la rang de super-putere şi lucrurile se mişcă vizibil către împlinirea profeţiei lui Daniel: 
“El a răspuns astfel: "Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi”(Daniel 7:23). 
Antihristul, care va conduce în final această guvernare globală, va fi un lider al noii ordini mondiale, aşa cum a anticipat Daniel: “Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. / Şi va grăi cuvinte de defăimare 
împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. / Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna” (Daniel 7:24-26). 

19. Într-o lume dominată, aşa cum aminteam mai sus, de o beligernţă generală şi de un haos provocat, omenirea se va îmbăta cu iluzia unei păci omeneşti promise şi  aduse de Antihrist: 
“Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea” (1Tesalomiceni 5:3). 

20. Mijloace globale de comunicare în masă ale noii ordini mondiale vor fi implementate şi vor deveni uşor accesibile. Ştim acesr lucru deoarece cartea Apocalipsei ne învaţă că întreaga lume va putea lua instantaneu cunoştinţă de mai multe evenimente semnificative. Încă odată, suntem generaţia care are, pentru prima dată în istorie, posibilităţile tehnologice adecvate. 
“Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt” (Apocalipsa 11:9). 

21. În zilele din urmă îngerii decăzuţi vor conspira împreuna cu acoliţii lor dintre oameni pentru a se crea, prin inginerie genetică şi neurologică, dar şi prin biologie sintetică, trupuri transumane, prin combinaţii om-robot, om-animal, om-fosile şi/sau prin modificări genetice, în care să se poată întrupa şi manifesta din nou în plan fizic printre oameni şi să interacționeze cu aceștia
Ştiu că această afirmaţie va stârni nedumerire şi, mai ales, oponenţă, dar are o susţinere biblică foarte clară, luând în consideraţie, în primul rând, ceea ce am arătat deja: “Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului” (Luca 17:26).
Examinând ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Noe aflăm cu certitudine că îngerii decăzuţi se împerecheaseră cu oamenii: “În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime” (Facerea 6:4), ceea ce a condus la înmulţirea fără limite a răutaţii pe pământ: “Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii / Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ” (Facerea 6:11,12) şi, în consecinţă, la regretul lui Dumnezeu că îl crease pe om: “I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ” (Facerea 6:6).

*
*       *
(Cartea lui Enoch este mult mai explicită în această privinţă, precum şi în descrierea venirii Potopului şi eliminarea îngerilor decăzuţi şi a hibrizilor lor).

*
*       *

Acestea fiind faptele, unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a distrus acea omenire prin potop a fost şi pentru că satana şi îngerii săi decăzuţi, într-o încercare vicleană şi speranţă nebunească de a transcende judecata, au complotat să pângărească genomul uman şi să-l înlocuiască cu unul hibridizat, ai căror posesori să se strecoare în moştenirea pregătită de Dumnezeu pentru oameni (aceasta este numai o ipoteză personală), revenind astfel în ceruri, de unde fuseseră alungaţi ca urmare a rebeliunii lor eşuate: “Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. / Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el” (Apocalipsa 12:8,9).
Din Biblie aflăm că Noe a fost salvat de la acea distrugere (Potopul) pentru trei motive (Facerea 6:9):
-  Noe era un om necontaminat de contactul cu îngerii decăzuţi (şi în ceea ce priveşte puritatea liniei genomului uman);
-  Noe era un om perfect, din punct de vedere spiritual, în generaţia lui;
-  Noe era plăcut lui Dumnezeu şi umbla cu Acesta.
Acum să ne gândim: dacă după această decadenţă abominabilă, Dumnezeu l-a salvat pe Noe împreună cu familia sa şi i-a eliminat pe îngerii decăzuţi împreună cu hibrizii lor, evident că a pus şi bariere de netrecut pentru ca o noua împerechere de acest fel să nu mai poată avea loc. Astfel, trupeşte, adică în plan fizic, îngerii decăzuţi nu s-au mai putut manifesta printre oameni, sub formă umană, de atunci încoace.
Dar a rămas intervenţia spirituală care se manifestă în această lume prin slujitorii care îl caută şi îl acceptă pe satana ca stăpân al lor, în schimbul unor puteri, bogăţii şi plăceri iluzorii (să nu uităm că diavolul a încercat să-L corupă până şi pe Iisus Hrsitos: “Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. / Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4:8,9).
Prin aceşti slujitori devotaţi diavolul caută să pervertească din nou genomul uman, de data aceasta printr-o acţiune inversată, în sensul că omul este cel care acţionează acum în această direcţie, spre recurenţa mitului păsării Phoenix, încercând cu ajutorul ştiinţei acumulate să forţeze limitele biologicului şi prin epigenetică, biologie sinteticâ şi inginerie neurologică să recreeze ceea ce dispăruse de pe faţa pământului. Iată că din nou putem spune că suntem prima generaţie care are acest potenţial şi urmăreşte a-l pune în practică. Mai mult decât atât, iniţiaţii în planurile ocultei vorbesc deja de atingerea momentului, numit de ei singularitate, când realizările inteligenţei artificiale astfel create vor devansa inteligenţa umană, astfel încât convergenţa om-maşină va deveni inevitabilă. Adică vor apărea entităţi post-umane care îi vor domina pe oameni. Oribil!
Oribil, pentru că aceasta semnifică atingerea culmei lăcomiei (de putere, de slavă, de plăceri ş.a.m.d.), servită de ştiinţă şi inteligenţă lumească, adică întunericul îmbrăcat în straie poleite cu aur pentru a-i conferi o strălucire falsă, prezentată ca o aură dumnezeiască, la care li se va cere tuturor să se închine. Dincolo de mecanismul simplificat prin care am prezentat imaginea răului ce va să vină, vă rog, totuşi, a vă reaminti în permanenţă că am fost avertizaţi de astfel de variante ale personificării potrivnicului şi hoardelor sale, la timpul apogeului lucrării lor amăgitoare: “Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii” (2 Corinteni 11:14).
Pare a fi nebunie curată, nu-i aşa?
Să vedem ce spune şi Cuvântul lui Dumnezeu despre ştiinţa acumulată de omenire: “Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". / Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte" (1 Corinteni 3:19,20) şi “Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului” (2 Timotei 3:7), “Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni”(Romani 1:22), punându-se astfel în aceeaşi situaţie în care s-au aflat cărturarii, arhiereii şi fariseii la prima venire a Domnului Iisus Hristos, pe care Acesta le-a imputat-o în faţa tuturor: “Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat” (Luca 11:52).

*
*       *
 
22. Creştinii se vor complace în dedulcirea la diverse plăceri lumeşti, şi făcând rabat învăţăturilor şi convenienţelor lumeşti, vor deveni căldicei în credinţa lor, pierzându-şi prin aceasta Duhul şi harul.
Când Hristos se adresează celor 7 biserici, El spune în (Apocalipsa 3:15-16): “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! / Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”.

23. Vor apărea mulţi care vor pretinde că sunt Hristos:
“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan 4:1).
De unde avem noi certitudinea că aceştia sunt prooroci mincinoşi? Iată ce ne relatează Biblia că a răspuns ultimul şi cel mai mare prooroc, Ioan Botezătorul: “Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui” (Ioan 3:28). 

24. Falşii Hristoşi şi profeţi vor fi foarte convingători folosind “arta” înşelării, vrăjitoria şi puterile demonice cu scopul de a-i determina pe oameni să se închine satanei spre a fi acceptaţi, în vremurile din urmă, în viaţa lumească:
“Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24:24) sau “Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, / Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă” (Apocalipsa 13:13,14).

25. Vor fi diverse semne în ceruri:
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele” (Luca 21:25).
Este din nou interesant de notat că iarăşi suntem prima generaţie care poate observa fenomene cosmice atât vizibile, cât mai ales invizibile, ce au început deja să devină din ce în ce mai dese şi mai surprinzătoare.

26. Imoralitatea va abunda, depăşind limitele în toate sensurile până acolo încât moralitatea va fi desfiinţată, binele va deveni rău şi invers, răul va deveni norma de viaţă socială:
“Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, / Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. / Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1:17-19).
Revin la succinta frescă a epocii vizionar anticipată de Pavel (2 Timotei 3:1-5), încheiată cu îndemnul său valabil pentru toţi adevăraţii credincioşi:
“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; / Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, / Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, / Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, / Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”.

27. Idolatria îmbinată cu practica magiei se va răspândi sub diverse forme şi vor fi firesc asimilate în stilul cotidian de viaţă, alături de alte decadenţe abominabile:
“Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. / Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:20,21).

28. Mulţi creştini şi doctrine bisericeşti, făcând concesii după concesii tradiţiilor şi eresurilor lumeşti, se vor depărta de adevărata credinţă, ajungând să accepte şi să practice chiar şi obiceiuri de inspiraţie ocultă, idolatrizănd astfel diverşi demoni şi, implicit, pe stăpânul acestora, schimbând dreapta credinţă pe iluzii aducătoare de moarte veşnică (“Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” – Ioan 3:36):
“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (1 Timotei 4:1). 

29. Starea de rebeliune a omenirii va fi atât de avansată încât venirea lui Hristos o va surpinde complet fără gardă, adâncită exclusiv în grijile materiale şi goana după satisfacerea cu orice preţ a unei senzualităţi înrobitoare: 
“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ ” (Luca 21:34-35). 

30. Homosexualitatea, din păcat de moarte, va fi transformată în uniune acceptabilă şi va fi ţanţoş etalată:
“Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; / Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor”(Romani 1:26,27).
De ce am spus păcat de moarte? Şï care este răsplata cuvenită?
Citiţi cu înfricoşare cele transmise prin legile sale de Dumnezeu către Moise: “De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13).
Prin analogie, putem afla că păcatele rămân aceleaşi şi, fără lepădarea de ele în căinţă, acestea vor conduce la pieirea veşnică: “Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, / Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, / La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:28-30).

31. Mulţi vor îmbrăţişa traiul în făfădelege şi depărtându-se total de Dumnezeu vor persevera şi se vor trufi în nedreptatea lor separându-se definitiv de aleşii Domnului:
“Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă...” (Apocalipsa 22:11), “...fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască./ Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea ” (2 Tesaloniceni 2:10-12).
(După cum se vede fiii pierzării vor fi lesne înşelaţi de Antihrist, inainte de întoarcerea Domnului, pentru că ei, pierzâdu-şi Duhul şi  harul. vor fi lipsiţi de apărare iar Dumnezeu va permite amăgirea lor datorită încăpăţânării lor şi sfidării adevărului}.

32. Decadenţa va deveni de nestăpânit, impunându-se ca stil de viaţă al unei societăţi complet rătăcite, aflată în deriva şi adusă în imposibilitatea de a se mai autocenzura:
“Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:21).
“Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24).
Nici nu este nevoie de prea mult spirit de observaţie pentru a realiza că şi această profeţie se împlineşte într-un mod dramatic chiar în zilele noastre. Mai este oare vreo zi în care să nu auziţi de noi şi noi cazuri de înşelăciune, fraudă, furt, abuz, minciună, crimă, trădare ş.a.m.d.?

33.Moartea duhovnicească a oamenilor se va instaura vizibil şi se va manifesta prin răcirea dragostei şi ȋmpietrirea sufletului
“Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24:12).

34. Mulţi vor începe să înţeleagă profeţiile Bibliei şi vor propovădui oamenilor că reîntoarcerea lui Hristos s-a apropiat:
“Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. / Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci” (Fapte 2:17-18). 

35. Dezvoltarea tehnologică va permite urmărirea (supravegherea) centralizată activă a populaţiei şi a folosirii finanţelor:
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. / Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei ” (Apocalipsa 13:16,17).
Această posibilitate este din nou pentru prima dată atinsă de generaţia actuală.

36. Va exista capacitatea formării unei armate de 200 de milioane de soldaţi:
În (Apocalipsa 9:16), Ioan vede a armată pregatindu-se să intre în luptă: “Şi numărul oştilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor”.
Din nou un semn care prinde contur de-abia în era modernă.
Estimări ale numărului oamenilor trăind pe pământ în timpul lui Iisus variază undeva în jurul a 500 de milioane de indivizi. Numai în zilele noastre însă această viziune capătă sens: sursele de informare clamează că China are, în prezent, un număr de circa 300.000.000 de oameni apţi pentru serviciul militar.

37. Va fi o frământată stare de beligeranţă, războaiele şi zvonurile de război devenind o cotidiană obişnuinţă:
“Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul” (Matei 24:6).
Din nou vedem că epoca actuală ne-a adus să trăim într-o permanentă alertă de război: nici nu se încheie un conflict, că deja multe altele au şi început sau sunt în stare latentă.

38. Vor fi semne că mediul planetar a ajuns la un dezechilibru major şi că este într-un iminent pericol:
“Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina” (Luca 21:26).

39. Când aceste semne vor începe a fi sesizate în lume şi conştientizate colectiv, fără a fi aprioric urmărite, înseamnă că revenirea Domnului Hristos este aproape:
“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28).

Cum vi se par toate acestea? Nu parcă ar fi spicuiri din presa zilelor noastre?!
Am dorit să comentez această stare de lucruri şi fapte atât pentru a înţelege mai uşor cum ele ne vestesc revenirea lui Iisus, cât şi pentru a ne întări în credinţă, singura noastră adevărată speranţă. Tocmai de aceea am încheiat cu versetul din (Luca 21:28), pe care îl repet: “Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. Vedeţi din nou că cei care şi-au pus cu sinceritate credinţa în Iisus Hristos nu au de ce se teme. Pentru ei sfârşitul veacurilor este un prilej de bucurie căci vor primi accesul în noua lume rezultată din preschimbarea din temelii a celei vechi şi iremediabil decăzute, sub nefasta influenţă satanică.
Deşi suntem atenţionaţi că aceste semne vor apărea şi evolua precum semnele naşterii peste cea gravidă, adică după o îndelungă aşteptare ele se vor manifesta dintr-o dată, ireversibil, dureros şi având o frecvenţă din ce în ce mai ridicată, finalul va fi însă plin de bucurie şi extaz, cu uitarea completă a întristării iniţiale şi a durerilor indurate:
“Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. / Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16:21,22).
Şi oricum Dumnezeu ne va scoate din această mare strâmtorare, după cum ne-a şi promis:
“Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. / Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24:21,22), pentru că “Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului” (Evrei 10:39) şi El este Păstorul iar noi oile Sale, aşa precum a lăsat: “Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi” (Ioan 10:28).
Aşa cum afirmam mai înainte, cred că întoarcerea Domnului Iisus este iminentă şi va lua pe neaşteptate cea mai mare parte a unei lumi apostaziate şi rătăcite definitiv, dar nu şi pe adevăraţii credincioşi, ce îşi vor primi răsplata îndelung aşteptată a transformării din muritori în nemuritori şi a acceptării lor în împărăţia Sa:
“Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. / Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire” (1 Corinteni 15:52,53).
Am văzut că dacă sunteţi cu adevărat credincioşi veţi putea spune că timpul lucrează în favoarea voastră căci scurgerea lui nu face decât să ne apropie şi mai mult de Cel ce ne-a lăsat făgăduinţa mântuirii prin harul lui Dumnezeu care ne conduce la viaţă veşnică:
“Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus, / Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său, / Şi având mare preot peste casa lui Dumnezeu, / Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată, / Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10:19-23), “Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23).
De asemenea, am luat încredinţare că chiar dacă nu sunteţi credincioşi, încă nu este prea târziu pentru a vă smeri şi confesa Domnului că sunteţi păcătoşi: “Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre” (Fapte 3:19), căci aşa cum ne-a spus încă de la prima Sa venire: “…Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9:13).
Rugaţi-L cu inimă curată pe Iisus să vină şi în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele, după cum v-a răscumpărat, plătind cu sângele Său preţul acestora, “Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus” (1 Timotei 2:5), “…şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept” (1 Ioan 2:1), fiindcă scris este “…să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile…” (Luca 24:47”).
Ceasul este mult prea înaintat aşa încât nu vă mai iluzionaţi că puteţi începe de mâine, căci un astfel de mâine poate oricând să nu mai vină.
Sigură nu este decât reîntoarcerea Domnului Iisus Hristos!
Mai aveţi vreo urmă de îndoială asupra celor consemnate în Sfânta Scriptură?
Ascultaţi atunci asigurarea dată de Apostolul Petru: “Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri” (2 Petru 1:16). Sau a Apostolului Ioan: “Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată” (Ioan 21:24). 
Sau cea dată de Apostolul Pavel: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).
Toate fiind autentificate chiar de Iisus Hristos: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35; Marcu 13:31; Luca 21:33).
Iar dacă Dumnezeu în infinta Sa dragoste şi răbdare va rândui să mai ţină lumea asta şi mâine, şi poimâine, şi alte câte zile vrea El s-o mai sufere, mulţumiţi-I pentru şansa acordată şi nu mai irosiţi timpul, ci folosiţi-l cu înţelepciune spre a vă apropia de Iisus Hristos şi a-L ruga să vină în inimile voastre şi să preia controlul spre a vă ghida pe calea ce bună, hrănindu-vă cu adevărata hrană dătătoare de viaţă:
“Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4:4). 

<<  Va urma >>