Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
1 mar. 2024
CINSTIREA FIULUI
9 aug. 2023
VIAŢA ESTE ÎN FIUL
5 iul. 2023
ULTIMA ŞANSĂ – partea II
24 feb. 2022
16 feb. 2022
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_(3)
Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus (Romani 3:22-24). Amin!
23 nov. 2021
MESAJ ÎNTRU CREDINŢĂ
18 mai 2021
APOCALIPSA (cap.20 – extras)
De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi, / Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, / În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. / Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, / Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea (2Tesal.1:6-10). Amin!
29 apr. 2021
CINA CEA DE TAINĂ
Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? / Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie (Ioan 16:19,20). Amin!
16 feb. 2021
APOCALIPSA (cap.18 – extras)
Iar împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde, / Stând departe de frica chinurilor ei, şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta! (Apocalipsa 18:9,10). Amin!
Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, zicând: Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare! / Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit! (Apocalipsa 18:18,19). Amin!
11 aug. 2020
APOCALIPSA (cap.12 - extras)
Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. / Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. / De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; / De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; / Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat (Ioan 16:7-11). Amin!
Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (Ioan 12:31). Amin!
20 iun. 2020
JUDECATA DE APOI
Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor (Apoc.20:12)
20 mai 2020
VIAŢA VEŞNICĂ ŞI JUDECATA
Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. / Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă (Ioan 5:22-24).
16 apr. 2020
CINA CEA DE TAINĂ
Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. / Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. / De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; / De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; / Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. (Ioan 16:7-11)
12 apr. 2020
DUMINICA FLORIILOR
14 ian. 2018
PRIETENIA LUMII
“Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine” (Ioan 14:30)
Lucrarea de amăgire, pe care Dumnezeu a trimis-o pentru a-i da în vileag pe necredincioşii care s-au lăsat conduşi de minciună, i-a acaparat pe aceştia de o manieră aşa de puternică, astfel că aceşti oameni au devenit atât de orbiţi încât nu vor mai putea nicidecum vedea lumina adevărului, pentru că nici nu o vor şi de aceea nici nu o caută. De acum ei nu vor mai urma decât minciuna şi pe promotorul acesteia, convinşi fiind că urmează însuşi adevărul: “Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”(Matei 18:7).29 iul. 2016
DEFINITIVA SEPARARE
“Iar din pricina
înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. / Dar cel ce va răbda până
la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24:12,13)
Instaurarea
apostaziei şi înlăturarea Duhului Sfânt sunt ultimele şi cele mai grave simptoame
ale unei lumi în care păcatul, devenit prevalent prin acceptarea sa de către
oameni, s-a cronicizat şi începe a avea puseuri din ce în ce mai dese şi mai
intense şi de o întindere tot mai largă.
Acesta
este de aceea şi timpul în care răbdarea lui Dumnezeu ajunge la limită, iar
mânia Sa începe a se manifesta, mai întâi sub forma unor dure avertismente, iar
în cele din urmă prin acţiuni directe de sancţionare a răului, care vor culmina
cu judecata şi pedeapsa finală. Adică binele şi răul vor fi din nou separate de
către Dumnezeu, de data aceasta definitv.
“Cel
ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea
viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36).
Într-un
astfel de context escatologic nici nu este de mirare că şi cuvântului lui
Dumnezeu incepe, prin acţiunea voluntară a oamenilor, să-i fie redusă aria de
influenţă asupra lumii şi, drept urmare, răul se dezlănţuie nestingherit,
rupând toate zăgazurile umane şi împiedicând tot mai virulent accesul oamenilor
la sămânţa aducătoare de rod, până la
producerea unei schimbări ireversebile de comportament a acestora.
Să
ne reamintim, din pilda semănătorului, ce semnifică sămânţa:
“Iar
pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11).
De
asemenea, tot aici ni s-a spus că sămânţa căzută între spini va fi înăbuşită
prin creşterea spinilor:
“Altă
sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat”
(Marcu 4:7).
Iar
semnificaţia acestora este comportamentul oamenilor:
“Şi
cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, / Dar grijile veacului
şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă
cuvântul şi îl fac neroditor” (Marcu 4:18,19).
Aceasta
este cea mai lată cale spre pierzanie, atât pentru că este adoptată şi de marea
majoritate a aşa-zişilor creştini, dar şi pentru că are o susţinere puternică
în auto-suficienţa oamenilor şi în aşa-zisa lor dorinţă de emancipare.
În
pilda respectivă se mai vorbeşte şi despre sămânţa căzută lângă cale, precum şi
de cea căzută în locuri stâncoase, ambele având parte de o existenţă efemeră
datorită acţiunii directe şi intensive a forţelor malefice asupra unor oameni
debusolaţi şi care, de fapt, nu se află în căutarea lui Dumnezeu şi de aceea nu
pot păstra nici harul şi nici cuvântul Acestuia.
“Căci
ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la
urmă, începutul stării noastre întru El”(Evrei 3:14).
Dar
toţi cei care pretind că primesc cuvântul lui Dumnezeu şi că îl ascultă şi îl
urmează, deşi ei se iau unul după altul şi practică predanii omeneşti de
sorginte lumeacă sau, şi mai rău, diabolică, sunt de fapt cei care se află
într-o mare iluzie: obişnuinţa lor de a cocheta cu păcatul îi conduce la
adoptarea unei ipocrizii endemice pe care şi-o împărtăşesc unii altora,
adoptând un stil de viaţă ce-i înstrăinează constant şi tot mai accelerat de
cuvântul lui Dumnezeu, devenind nu numai opaci faţă de acesta, dar şi tot mai
nepricepuţi în a-l înţelege.
“Căci
nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri;
dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere”
(2Corinteni 10:12).
De
ce devin nepricepuţi?
Pentru
că înstrăinându-se de Dumnezeu şi înăbuşind, pe cale de consecinţă, cuvântul
Acestuia, ei resping harul lui Dumnezeu acordat prin Duhul Sfânt şi devin
oameni fireşti ce trăiesc după înţelepciunea veacului, pierzând abilitatea de a
înţelege înţelepciunea de taină a Domnului şi, ratând posibilitatea de a deveni
oameni duhovniceşti, rămân pururi rătăciţi, ajungând, prin oponenţă, vase ale
mâniei.
“Omul
firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie
şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. / Dar omul
duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni” (1Corinteni
2:14,15).
În
felul acesta ei se autoizolează în împărăţia întunericului, rămânând de-a
pururi separaţi de Dumnezeu şi de viaţa creată de Acesta.
“Aşadar,
aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum
umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, / Întunecaţi fiind la cuget,
înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în
ei, din pricina împietririi inimii lor; / Aceştia petrec în nesimţire şi s-au
dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei” (Efeseni
4:17-19).
Autorenunţând
la darul lui Dumnezeu şi pierzând harul Acestuia, astfel de oameni se
degradează continuu şi progredient, sfârşind prin a pierde orice şansă de a se
schimba şi evolua către stadiul de om duhovnicesc, spre a se putea afla pe
calea infailibilă a adevărului către viaţa veşnică, în împărăţia lui Dumnezeu.
“Voi
însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos, / Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi
fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; / Să vă dezbrăcaţi
de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin
poftele amăgitoare, / Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă
îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în
sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:20-24).
Devenind
lipsiţi de credinţă ei pierd odată cu harul lui Dumnezeu şi dreptul de
moştenire a făgăduinţei Acestuia, căzând şi rămânând de-a pururi prinşi în
cursa diavolului spre a-i face voia, cultivând în trupurile lor, luându-se după
basme lumeşti şi băbeşti transpuse ştiinţific şi acordându-şi unul altuia o
slavă omenească, la nimic folositoare, decât spre saţiul trupului,
desprinzându-se astfel de adevărata viaţă.
“Căci
deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este
de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină. / Vrednic
de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea” (1Timotei 4:8,9).
Astfel
de oameni îşi pierd comuniunea sau posibilitatea comuniunii cu Duhul Sfânt şi
rămân pururea rătăciţi şi mânaţi în toate de simţurile şi poftele lor, devenind
răzvrătiţi faţă de Dumnezeu, fiind preponderent senzuali, dependenţi de trup şi
de pletora stimulilor agreaţi de acesta, lăsându-se supuşi de o stricăciune
care se va extinde nestingherită de la trup către suflet.
“Nu
vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi
secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune;
iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Galateni 6:7,8).
Ei
devin, prin propria alegere, vase golite de conţinut, pe bună dreptate numite
vase ale mâniei lui Dumnezeu, de acelaşi fel cu cele ce au mai trezit în
vremurile antediluviene intervenţia lui Dumnezeu, datorită destrăbălării lor,
prin alipirea şi împerecherea cu îngerii căzuţi, cărora le-au devenit obedienţi
fideli.
“Dar
Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia,
pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de
ani!" (Facerea 6:3).
Sau
atunci când îndelunga Sa răbdare, în loc să fi fost onorată cu întoarcerea la
păstrarea legământului, a fost măcinată de compromisuri peste compromisuri
făcute păcatului.
“Vai
de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care
fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate”
(Isaia 30:1).
Şi
iată ce-a spus Dumnezeu despre această atitudine:
“E
cu putinţă să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, şi Duhul Meu să nu se răzbune
asupra unui popor ca acesta?” (Ieremia 5:9).
Ei
nu mai pot fi biruitorii care vor moşteni împărăţia căci, odată cu înăbuşirea
cuvântului lui Dumnezeu, au pierdut şi ceea ce Domnul pusese în ei, Duhul Sfânt
care putea să le confere calitatea de biruitori prin credinţă, devenind, prin
urmare, acoliţii potrivnicului, adică tatălui minciunii de care s-au lăsat
amăgiţi şi căruia i-au dat slava lumească în care au ajuns să i se închine
aceluia.
“Iubiţilor,
nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu,
fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. / În aceasta să cunoaşteţi
duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în
trup, este de la Dumnezeu. / Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus
Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi
auzit că vine şi acum este chiar în lume. / Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi
i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce
este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi
ascultă” (1Ioan: 1-4; îngroşarea îmi aparţine).
Dar
pierderea Duhului Sfânt duce şi la înăbuşirea cuvântului lui Dumnezeu care ar
fi putut să îi conducă la credinţă şi deci la mântuire.
“Pentru
aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe
cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre” (Iacov
1:21).
Ei
rămân lipiţi de mulţimea necredincioşilor care nu mai sunt pentru Dumnezeu
decât vase ale mâniei sale.
“Fără
credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se
apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor
celor care Îl caută” (Evrei 11:6).
Odată
cu pierderea Duhului Sfânt ei devin definitiv neascultători şi prizonieri ai
întunericului, nemaiavând de aşteptat decât judecata finală.
“Căci
dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne
mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, / Ci o înfricoşată aşteptare a
judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici” (Evrei
10:26,27).
Iar
judecata finală este cea care va pronunţa definitiva separare, aşa după cum
aceasta a fost liber consfinţită încă din această viaţă pământească, prin
propria alegere şi practicare de către fiecare individ:
“Când
va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va
şedea pe tronul slavei Sale. / Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile
şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. / Şi
va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. / Atunci va zice
Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi
împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:31-34).
“Atunci
va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel
veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).
Amin!