Se afișează postările cu eticheta instrainarea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta instrainarea. Afișați toate postările

10 mai 2023

SEMNELE VENIRII SALE - partea VII


“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.” 
(Luca 21:29-31). 

Pe lângă semnele enumerate mai înainte, din Biblie aflăm şi alte menţiuni care ne pot clarifica asupra secvenţei temporale în care vieţuim şi cât de aproape suntem de revenirea Domnului.
Astfel, în Apocalipsa 6:9-11, ni de relatează: “Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. / Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? / Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei”.
Putem înţelege de aici de ce diavolul, împreună cu acoliţii săi, lucrează cu perseverenţă la atingerea a două scopuri:
- 1 - înstrăinarea totală a oamenilor spre a fi depărtaţi de la credinţa care îi poate zidi ca slujitori împlinitori ai numărului ce trebuie împlinit;
- 2 - nimicirea în masă a oamenilor (prin războaie, cataclisme, catastrofe, segregaţionism, crime, avorturi, epidemii, poluare, foamete, dependenţe ş.a.) pentru a scădea numărul celor dintre care se pot deosebi cei ce pot alege calea credinţei. 



Ei au scăpat însă din vedere nu numai puterea lui Dumnezeu (“Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” – Matei 3:9), ci şi însăşi lucrarea lui Dumnezeu pentru împlinirea căreia Acesta poate să scurteze zilele, după cum ne-a şi preanunţat.
Iar dacă până acum 100 de ani populaţia pământului nu atinsese nici jumătate din cea de acum, cum ne-am putea explica o creştere exponenţială a acesteia care s-a înregistrat chiar în condiţiile nimicirii din ce în ce mai intense a acesteia, precum am amintit mai sus?!
A scurta zilele o poate face şi prin accelerarea desfăşurării evenimentelor, aşa cum ni s-a lăsat prin cuvântul Apostolului Pavel:
“Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. / Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. / Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. / De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (1Tesal.5:2-6). Amin!
Dar o poate face şi pur şi simplu prin acţiune directă:
“Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. / Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile” (Matei 24:21,22).
“Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (2Petru 3:8).Amin!
Şi o ultimă precizare consemnată de Apostolul Pavel:
“Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, / Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (2Tesaloniceni 2:3,4). Amin!
Şi cu acesta va veni şi finalul:
“Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. / Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2Tesal.2:7,8). Amin! 

Va urma >>> 

30 iun. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_8


Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, / Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate (Filipeni 3:20,21). Amin! 

8 sept. 2015

ÎNSTRĂINAREA



 Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2Tesaloniceni 2:11,12)


 Înstrăinarea se defineşte ca fiind acţiunea de îndepărtare sufletească şi/sau a pierde afecţiunea, simpatia cuiva.
Omul a fost supus, încă de la crearea şi aşezarea sa de către Dumnezeu în grădina raiului, unei presiuni subtile prin interferenţa satanei în lucrarea lui Dumnezeu, care urmărea şi încă mai urmăreşte fie supunerea necondiţionată a omului, fie distrugerea acestuia.
Printr-o înşelăciune elaborată, diavolul a reuşit să profite de labilitatea Evei şi să o convingă, într-un fals spirit analitic, că cuvântul lui Dumnezeu nu este adevărat şi, de aceea, avertismentul Său cu privire la soarta ei şi a lui Adam, în cazul încălcării acestuia,  era destinat numai descurajării lor, spre a nu deveni asemenea lui Dumnezeu.
Iată un scurt rezumat:
“A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,/ Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! / Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el"” (Facerea 2:16-18).
“Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. / De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facerea 2:23,24; îngroşarea îmi aparţine în scop de reţinere în atenţie).
“Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" / Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm; / Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!" / Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". / De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Facerea 3:L1-6).
Prin această acţiune subtilă de influenţare şi manipulare, satana i-a determinat pe strămoşii noştri originari să săvârşescă păcatul primordial prin care au devenit incompatibili cu prezenţa lui Dumnezeu.
Din acel moment ei au făcut primii paşi pe calea spre moarte şi cu siguranţă ar fi dispărut în aceasta dacă Dumnezeu, în marea sa dragoste, nu ne-ar fi oferit o nouă posibilitate de a reveni în împărăţia sa, dăruindu-ne viaţa temporală, timpul împăcării, în care, cunoscând de acum atât binele, cât şi răul, fiecare să facă, în cunoştinţă de cauză, alegerea care îi va pecetlui destinul final.
Acela a fost momentul începerii înstrăinării de Dumnezeu, subtil creat şi exploatat de către diavol, dar care nu a reuşit să producă ruptura definitivă dintre om şi Dumnezeu, după cum şi-ar fi dorit maleficul personaj.
 Restul este istorie, o istorie a evoluţiei răului în viaţa lumească prin care cel viclean şi-a însuşit stăpânirea acestei lumi, pe care a transformat-o într-o capcană pentru prins oameni pentru împărăţia sa, dar şi o istorie a credincioşiei lui Dumnezeu care nu l-a părăsit pe om şi a continuat să îi ofere acestuia diverse daruri spre a-l susţine şi a-i spori înţelegerea, astfel încât acesta să poată rezista atacurilor satanice şi să facă alegerea cea bună care să-l ţină pe calea cea îngustă a mântuirii
Punctul culminant al acestei bătălii nevăzute l-a constituit întruparea Domnului şi venirea sa între oameni ca Iisus Hristos, sacrificiul de sânge al Său prin care a deschis tuturor oamenilor care cred în El calea spre mântuire prin iertarea păcatelor şi care a dus, în consecinţă, la judecarea celui rău şi a necredincioşilor, care acum îşi aşteaptă (împreună cu toţi ceilalţi acoliţi) punerea în execuţie a sentinţei:
“Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. / Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:17,18).
Întărind după aceea: “Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36).
Din păcate sămânţa sădită de diavol a dat mult rod rău destinat susţinerii înstrăinării omului contaminat de păcat, lucrând atât la depărtarea acestuia de Dumnezeu, dar şi de aproapele său.
Subliniez aceast aspect şi revin la îngroşarea de mai sus pentru a arăta acţiunea devastatoare a păcatului asupra relaţiilor interumane, deoarece ne este relatat că Adam, descoperit fiind că a păcătuit, s-a desolidarizat spontan chiar de cea cu care era un trup (adică ce poate fi mai apropiat decât atâta):
“Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?" / Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat" (Facerea 3:11,12).
Oare este de mirare dezbinarea care s-a insinuat între urmaşii lor prin părtăşia cu păcatul?!
Datorită înmulţirii ulterioare a păcatului şi a perseverării oamenilor în el, acest hiatus dintre ei s-a lărgit şi consolidat încât s-a ajuns la o viaţă lumească bazată pe înstrăinare spirituală şi adversitate materială, generatoare de individualism şi inamiciţie, ajungându-se la stadiul definit prin anticul adagiu: “homo hominis lupus est” (omul pentru om este lup), valabil din nou şi în zilele noastre, deşi creştinismul durează de mai bine de două mii de ani.
Nici nu trebuie să ne facem iluzii, căci această stare de fapt nu se va schimba, ci, în ciuda efectului atenuator al creştinismului, se va înrăutăţi continuu până la momentul revenirii lui Iisus Hristos, când toate lucrurile vor fi repuse în buna lor orânduială, odată pentru totdeauna.
Odată cu erodarea creştinismului datorată înstrăinării oamenilor şi a pactizării tot mai multora dintre ei cu tatăl minciunii, s-a produs o accelerare a decăderii umane şi o separaţie radicală, de o clară rezonanţă escatologică, între marile mase de acoliţi ai diavolului şi tot mai puţinii creştini adevărat credincioşi ce convieţuiesc în paralel, după cum a fost profeţit în cuvântul Domnului cu privire la împlinirea vremurilor:
“Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape. / Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. / Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. / Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 22: 10-13).

“Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20).