Se afișează postările cu eticheta homosexualitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta homosexualitate. Afișați toate postările

29 mar. 2023

SEMNELE VENIRII SALE - partea IV


“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.”
(Luca 21:29-31) 

22. Creştinii se vor complace în dedulcirea la diverse plăceri lumeşti, şi făcând rabat învăţăturilor şi convenienţelor lumeşti, vor deveni căldicei în credinţa lor, pierzându-şi prin aceasta Duhul şi harul.
Când Hristos se adresează celor 7 biserici, El spune în (Apocalipsa 3:15-16): “Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! / Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea”.

23. Vor apărea mulţi care vor pretinde că sunt Hristos:
“Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan 4:1).
De unde avem noi certitudinea că aceştia sunt prooroci mincinoşi? Iată ce ne relatează Biblia că a răspuns ultimul şi cel mai mare prooroc, Ioan Botezătorul: “Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui” (Ioan 3:28). 


24. Falşii Hristoşi şi profeţi vor fi foarte convingători folosind “arta” înşelării, vrăjitoria şi puterile demonice cu scopul de a-i determina pe oameni să se închine satanei spre a fi acceptaţi, în vremurile din urmă, în viaţa lumească:
“Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24:24) sau “Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, / Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă” (Apocalipsa 13:13,14).

25. Vor fi diverse semne în ceruri:
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele” (Luca 21:25).
Este din nou interesant de notat că iarăşi suntem prima generaţie care poate observa fenomene cosmice atât vizibile, cât mai ales invizibile, ce au început deja să devină din ce în ce mai dese şi mai surprinzătoare.

26. Imoralitatea va abunda, depăşind limitele în toate sensurile până acolo încât moralitatea va fi desfiinţată, binele va deveni rău şi invers, răul va deveni norma de viaţă socială:
“Voi, însă, iubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos, / Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. / Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1:17-19).
Revin la succinta frescă a epocii vizionar anticipată de Pavel (2 Timotei 3:1-5), încheiată cu îndemnul său valabil pentru toţi adevăraţii credincioşi:
“Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; / Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, / Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, / Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, / Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia”.

27. Idolatria îmbinată cu practica magiei se va răspândi sub diverse forme şi vor fi firesc asimilate în stilul cotidian de viaţă, alături de alte decadenţe abominabile:
“Dar ceilalţi oameni care nu au murit de plăgile acestea, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se mai închine idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. / Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:20,21).

28. Mulţi creştini şi doctrine bisericeşti, făcând concesii după concesii tradiţiilor şi eresurilor lumeşti, se vor depărta de adevărata credinţă, ajungând să accepte şi să practice chiar şi obiceiuri de inspiraţie ocultă, idolatrizănd astfel diverşi demoni şi, implicit, pe stăpânul acestora, schimbând dreapta credinţă pe iluzii aducătoare de moarte veşnică (“Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” – Ioan 3:36):
“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (1 Timotei 4:1).

29. Starea de rebeliune a omenirii va fi atât de avansată încât venirea lui Hristos o va surpinde complet fără gardă, adâncită exclusiv în grijile materiale şi goana după satisfacerea cu orice preţ a unei senzualităţi înrobitoare:
“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ ” (Luca 21:34-35).

                                                                               Va urma >>> 

19 dec. 2013

UN GHID CREŞTIN - partea II

Dati click mai jos pe Aflati mai multe













UN GHID CREŞTIN











Ion Olteanu

Bucureşti, 2013







C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative...........................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului............................................2
    Calea spinilor........................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu..........................................13
    Botezul..............................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii..........................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.............................................16
    Cuvânt concluziv..................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ.........................................................19
    Sfârşitul veacului.................................................................19
    Semnele venirii Sale.............................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu.............................................................37
    Final de rebeliune................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului.......................................39
    Vreme trece, vreme vine.......................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII............58
   Recunoştinţă……………………………..............................………………….. 64

RUGĂCIUNEA.........................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI...............................................................70
    Datorii neplătite....................................................................72
    Comoara credintţei................................................................75

ACORD
...................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
...........................................................80