ULTIMA ŞANSĂ – partea XII

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

Dincolo de durerile pricinuite de dezlănţuiţii necredincioşi, creştinii nu pot avea decât un copleşitor sentiment de compasiune pentru soarta acestora. Prăpastia dintre ei se măreşte irevocabil şi orbirea ce a pus stăpânire pe primii este numai un precursor al amăgirii finale prin care minciuna va deveni ultimul lor idol, făcâdu-i să uite definitiv de Dumnezeu, abandonaţi fiind autocreatei nebunii în care se laudă ca fiind înţelepţi. Au devenit fiinţe pământeşti fireşti, cu aspiraţii exclusiv lumeşti, care şi-au uitat amnestic menirea şi, prin urmare, nici nu ar mai putea-o înţelege fiindcă “Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte” (1Corinteni 2:14).

Renunţând la Duhul Sfânt şi înlocuindu-l cu duhul acestei lumi ei au comis hula cea mai mare şi de neiertat: “Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică” (Marcu 3:29).

Este ruinarea definitivă a posibilităţii de a restabili o relaţie cu Dumnezeu. Relaţie în sensul de comuniune care nu poate veni decât din acceptarea cu pocăinţă şi în credinţă a sacrificiului adus de Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi mântuirea noastră: “Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este” (1Ioan 3:3). 

“Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. / Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, / În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2:20-22). Amin! 

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar: numai astfel mai putem reintra într-o relaţie cu El şi avea o comuniune cu Acesta, care ne va face cunoscuţi Lui. Nu există o alte cale şi aceasta este ultima şansa de care putem beneficia, prin răbdarea lui Dumnezeu, a cărei limită a fost totuşi fixată chiar de El Însuşi: “Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. / Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? / Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei” (Apocalipsa 6:9-11). 

<<< Sfârşit >>> 

ÎN NUMELE DOMNULUI

 

SHOW-UL MINUNII

 Lumea de azi abundă ȋn spectacole. Parcă nimic altceva nu este căutat cu mai multă ardoare decât spectacolul.  Dacă cineva are de spus ceva, trebuie neapărat să-l ȋmbrace ȋn haina strălucitoare a show-ului, altfel va trece neobservat, nimeni nu are timp să asculte un mesaj lipsit de senzaţional. Din păcate mulţi creştini prețuiesc credinţa dupa cât de mult spectacol oferă. Smerenia, credinţa simplă, metaniile, rugăciunea, osteneala, sârguința, propovăduirea nu aduc multumire “consumatorilor” de religie. S-a relatat despre petrecerea  undeva a unei “minuni”? Este pe undeva vreun preot care poate să-ţi spună problemele tale ȋnainte de a te vedea? Sau te dezleagă de orice, fără nici o osteneală din partea ta? Acolo e adevărata “credinţă”, acolo trebuie să mergem!

Evanghelia e plină de minuni, dar, paradoxal, pentru unii este total lipsită de spectaculos! Mântuitorul Hristos vindecă bolnavi, chiar incurabili, alungă demonii, ȋnmulţeşte pâinea şi peştele, ȋnviază morţii, simplu, doar cu un cuvânt! Lipsesc total vorbirile pompoase, pregătirea aperceptivă a celor prezenţi (azi s-ar numi spectatori), efectele speciale! Chiar și ȋn cazul vindecării orbului din naştere minunea s-a făcut simplu, fără nimic spectaculos.

Așa sunt lucrările Domnului nostru. El nu face spectacol, nu are nevoie să impresioneze, pur și simplu voiește și totul se face după voia Lui spre binele nostru.

Diavolul, ȋn schimb, este maestrul efectelor speciale, pe care le promovează intensiv. Neavând nimic de dăruit, rău fiind şi dătător de rău, diavolul are nevoie să impresioneze, să-şi ascundă sub falsa strălucire a senzaționalului minciuna, goliciunea şi nimicnicia spre a-și atrage cât mai mulți aderenți. Tocmai de aceea astăzi mulți oameni caută ȋn credinţă spectaculosul și facilul, dar prin aceasta se fac de bună voie potențiale victime  ale diavolului. Dorești show? Satana o să ți-l ofere cu prisosinţă!  Dar  abia după tragerea cortinei vei afla că preţul “biletului”  a fost sufletul tău.

Sunt mulți vânzători de idei religioase poleite strălucitor în  zilele noastre, care fac show din numele Lui Dumnezeu, ȋnşelând astfel pe toţi doritorii de fericire fără osteneală, ascunzându-le, sub luciul calp al vorbelor lor, întunericul iadului!!!

Prin orb, Iisus Hristos ne arată drumul care duce la mântuire. Pentru a fi vindecat şi sufleteşte, orbul  a trecut 3 probe:

Proba ascultării – a primit să fie uns cu tină şi s-a supus poruncii de a merge să se spele la scăldătoarea Siloamului;

Proba ispitei –  a fost lăsat singur să se lupte cu fariseii şi nu a cedat ispitei de a se dezice de Cel ce l-a vindecat. Mai mult, L-a mărturisit şi apărat riscând să-și atragă ura şi răzbunarea fariseilor;

Proba credinţei – după  ȋnfruntarea cu fariseii Iisus ȋl ȋntreabă: “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”.

Dumnezeu nu obligă ci, lăsând deplină libertate de alegere, îi cere credinţa. Liber, fostul orb ȋntreabă: “Cine este, ca să cred in El?”. Iar Iisus îi spune, “L-ai şi văzut, vorbeşte cu tine!”. Făpturii libere şi înţelegătoare, Domnul îi lasă loc să chibzuiască. Iar omul vindecat, auzind ce mare este Vindecătorul său, mai mult decât un profet, ȋndată a strigat “Cred, Doamne!” şi I s-a ȋnchinat.

„Prin aceasta el a mărturisit dumnezeiasca Lui putere; şi ca să nu fie doar o slujbă a buzelor, a adăugat şi fapta” (Sf. Ioan Gură de Aur).

(adaptare după Pr.Eugen: http://www.cuvantul-ortodox.ro/senzational-socant-spectaculos/).

“Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, / Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1Cor.2:4,5).

SFÂRŞITUL LUMII

“Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17) 

Orice observator avizat al stării lumii în care vieţuim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. Dar şi cei mai puţin avizaţi “simt” că producerea unui eveniment capital pentru omenire pluteşte în aer şi devin tot mai preocupaţi de iminenţa acestuia. 

Revigorarea unei viziuni escatologice se manifestă astfel nu numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală. 

Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13). 

Domnul nostru ne-a lăsat relatări despre o serie întreagă de semne prevestitoare ale sfârşitului acestui veac, care va culmina cu cea de-a doua Sa venire, ce va transforma apoteotic această lume. 

Reamintiţi-vă ce ni se spune în Evanghelie despre unele semne marcante ale finalului de veac: 

Apostazie, înşelăciune religioasă şi deviere spre ocultism şi satanism;

Ridicare de împărăţie peste împărăţie; 

Ridicare de neam peste neam; 

Mari cutremure; 

Semne în soare, în luna şi în stele; 

Vuietul mării şi al valurilor; 

Foamete şi boli; 

Strâmtorare globală; 

Decadenţă generală, imoralitate accentuată, degenerescenţă accelerată, răsturnarea adevărului şi acceptarea minciunii ca normă de convieţuire, sporirea fărădelegii, destrăbălare nestăpânită spre satisfacerea cu orice preţ şi fără discernământ a poftelor stimulate printr-o continuă exacerbare senzuală, batjocorire perpetuă şi luarea înntr-o deşănţată derâdere a numelui Domnului. 

Cum vi se par toate acestea? Nu parca ar fi titluri din mass media zilelor noastre, ceea ce ar trebui, într-un prim impuls, să ne îndemne spre cunoaşterea nealterată a Cuvântului Domnului?!
Şï cu toate acestea am constatat cu amărăciune că deşi în zilele noastre Biblia este uşor de accesat, nu există prea multe persoane dispuse a o deschide. Şi când spun a o deschide nu mă refer la o lectură sporadică. Mă refer la deschiderea acesteia ca pe o adevărată carte de căpătâi, care trebuie citită şi răscitită cu evlavie şi cu dorinţa aprinsă de a înţelege Cuvântul care zideşte, astfel incât să fim capabili, ca prin  transformarea noastră, să devenim “următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12).
Asta ca să nu mai pomenesc de cei care nu o citesc dar o contestă, nu o cunosc dar o resping, nu o ştiu dar o răstălmăcesc.
Am înfiinţat acest site nu din dorinţa de a primi laude sau din alte porniri lumeşti, ci dintr-o dorinţă de iubire răzpunzând omeneşte incomparabilei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, din dragsote pentru aproapele pe care doresc să-l ajut să înţeleagă şi să accepte minunatul dar pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin Iisus Hristos - Mântuitorul nostru - într-o conjunctură care, aşa după cum arătam la început, pare a prevesti epuizarea sau chiar desfiinţarea timpului pe care îl mai putem avea la dispoziţie în acest scop.
Ceea ce doresc să spun în context este că vremea s-a scurtat şi s-ar putea să nu mai fie timp ca toţi cei traşi de Dummezeu să facă alegerea în cunoştinţă de cauză de a-şi dărui vieţile Domnului Iisus şi a putea astfel deveni fii ai lui Dumnezeu.
Acesta este, foarte pe scurt, mesajul meu:

“Dacă sunteţi credincioşi este vremea să vă dedicaţi vieţile lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Şi atunci veţi putea spune ca timpul lucrează în favoarea voastră...
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi. Pocăiți-vă și rugaţi-L cu sinceritate  pe Iisus Hristos să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele comise în această lume, după cum v-a şi răscumparat, preluând prin moartea Sa pe cruce povara acestora.
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa eternitatea, sub sancţiunea judecaţii lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă ACUM spre schimarea destinului vostru etern!”

Nu mi-am propus să fac pronosticuri despre momentul în care va veni sfârşitul lumii. Cum mi-aş permite să fac aşa ceva când Iisus i-a avertizat chiar pe Apostoli că nu este al lor să ştie ceasul şi că nimeni, nici măcar El, nu ştie aceasta în afară de Tatăl?
Dar ceea ce doresc să accentuez este că încă suntem în starea de graţie în care avem privilegiul de a primi darul lui Dumnezeu, un dar pe care Acesta ni-l oferă din mult prea marea Sa dragoste pentru oameni. Însă trebuie să fie clar că această dragoste se manifestă pentru toţi numai până la ceasul judecăţii. După aceea dragostea Sa va fi numai pentru cei drepţi, care vor fi adoptaţi în familia Sa.
Aceasta nu este o ameninţare spre a forţa pe cineva să-L iubească la rândul său pe Domnul. Nimeni nu este forţat sau ameninţat. Fiecare are liberul arbitru să facă propria alegere, în cunoştinţă de cauză. Dragoste cu forţa nu se poate, dar cine nu răspunde dragostei lui Dumnezeu se aventurează pe calea pieirii definitive. Incă odată: aceasta nu este o ameninţare, ci o avertizare izvorâtă dintr-o solidară compasiune.
Iar dacă vom alege a ne preda vieţile Domnului Iisus de ce ne-ar mai putea fi frică? Şi aici nu mă pot abţine să nu citez din Psalmul 118 : 4 – 9: “Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!" În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg. / Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? / Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. / Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; / mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari”. 
Şi, în final, reiterez esenţa a ceea ce am vrut să abordez: Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este mai mare decât putem noi înţelege, dar ea nu ne este impusă cu forţa, ci alegerea aparţine fiecăruia în parte. Deoarece cu toţii suntem pacătoşi, Dumnezeu ne-a ofeit darul mântuirii prin Domnul Iisus Hristos, care şi-a dat propria viaţă pentru a ne răscumpăra. Predându-ne vieţile în mâinile Domnului vom obţine iertarea şi adoptarea în familia veşnică a lui Dumnezeu. Putem face acest lucru în orice moment, dar, atenţie, s-ar putea ca timpul să nu ne mai ajungă. După ceasul judecăţii dragostea lui Dumnezeu va rămâne numai cu cei găsiţi vrednici de aceasta.
Totul depinde de noi, de dorinţa noastră de a-l primi de Domnul Iisus în viaţa noastră. Numai prin El mai putem fi salvaţi şi, cu cât mai mult vom chema numele Său, cu atât mai mult vom experimenta acest adevăr.
Şi întrucât în acest demers trebuie să ne bizuim mai ales pe Cuvântul Domnului, spre a fi de ajutor în acest sens, o să public în serial cărticica intitulată “UN GHID CREŞTIN”, prin care încerc să sintetizez înţelegerea ce mi s-a dat asupra sa, dar mai ales să stimulez interesul cititorilor spre studierea, înspre binele lor propriu, a Acestui Cuvânt in-extenso, adică a Sfintei Scripturi şi în primul rând a Noului Testament. 
Vă îndemn să nu vă lăsaţi uşor influenţaţi de opiniile, tradiţiile, obiceiurile sau pretenţiile omeneşti privind divinitatea, credinţa şi/sau destinul uman, ci întotdeauna să le comparaţi cu Cuvântul Domnului şi numai dacă vin în concordanţă cu acesta să le şi asimilaţi. 

Doamne ajută!