Se afișează postările cu eticheta Fiul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fiul. Afișați toate postările

1 mar. 2024

CINSTIREA FIULUI


Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; / Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului (Ioan 5:26,27). Amin! 

Inchinatorii Fiului au si pe Tatal si nu vor veni la judecata

31 ian. 2024

PE CINE URMAŢI?!

“Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (1Ioan 3:8) 


PE CINE URMAŢI?!   

Am văzut cum Dumnezeu a creat perfecţiunea în care dorea să-l integreze şi pe om, ca fiu al Său. 
Dar planul său a fost alterat de diavol care, împreună cu companionii săi au generat o breşă prin care răul s-a infiltrat în viaţă, contagiindu-l, prin înşelăciune, şi pe om, ceea ce l-a condus pe acesta la pierderea vieţii veşnice şi la păşirea în moarte. Numai infinita dragoste a lui Dumnezeu a făcut posibil ca omul să nu dispară în moarte, ci să dispună de o viaţă temporală pe care să poată să o folosească pentru împăcarea cu Dumnezeu, tot aşa precum fiul rătăcitor, după ce a făptuit actul de rebeliune prin care s-a despărţit de tatăl său, a avut înţelepciunea de a realiza păcatul pe care l-a comis, prin alipirea la răul în care s-a complăcut după propria sa înstrăinare şi a făcut, în final, alegerea cea bună, de a se căi de păcatele sale şi a se reîntoarce lângă tatăl său.
Este mult prea frumoasă parabola fiului rătăcitor spusă de Iisus Hristos către oile sale rătăcite şi plină de învăţături şi îndemnuri, atât de tămăduitoare şi dătătoare de speranţă prin credinţă, încât nu pot trece mai departe fără a o reda în întregime:
“Şi a zis: Un om avea doi fii. / Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. / Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. / Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. / Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. / Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. / Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! / Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; / Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. / Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. / Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. / Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; / Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; / Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească” (Luca 15:11-24).
Reflectaţi cu profunzime şi vedeţi câte paralele vi se prefigurează între cele spuse de Iisus în această pildă şi propriile voastre vieţi pline de asemenea rătăciri şi avataruri! 
În această lume, care din lipsa noastră de credinţă a ajuns în stăpânirea celui rău, suntem precum fiul risipitor, prizonieri ai unui stil de viaţă care nu are prea multe în comun cu adevărata viaţă, copleşiţi fiind de grijile specifice generate de pofte pământeşti ce ne conduc spre o destinaţie sigură dar bine camuflată: distrugerea definitivă.
Urmând această cale ne vom înstrăina din ce în ce mai mult de Dumnezeu şi de aceea ne va fi tot mai dificil a ne reveni în fire. Acesta este adevărul: noi suntem cei ce ne depărtăm de Dumnezeu, iar când ne aducem aminte de El, Îl blamăm pentru toate relele ce ne împresoară în loc să ne pocăim şi să ne întoarcem către El, creatorul şi salvatorul nostru. Mai mult decâ atâta, cei mai mulţi se lasă pradă facilă manipulărilor celui rău şi aproape că îl reneagă pe Dumnezeu, considerându-l răspunzător pentru eşecurile lor şi urmările acestora.
Asta este într-adevăr o tragică răsturnare de situaţie pe care satana, în marea sa viclenie, a indus-o oamenilor, determinându-i pe aceştia să creadă minciunile sale prin care adevărul este răsucit şi întors pe dos, astfel încât cei fără de credinţă se ridică împotriva lui Dumnezeu şi caută aiurea alte căi de soluţionare a situaţiilor din ce în ce mai negative cu care se confruntă. Pentru ei, în cel mai bun caz, diavolul nu există, iar Dumnezeu este un Dumnezeu mizantrop şi generator de rele, care le strică lor vieţile şi aşa prea scurte pe care le au de trăit pe acest pământ.
Vedeţi unde se ajunge fie din necunoaştere, fie din partizanat interesat?!
Adică Dumnezeu, Cel care ne-a creat după chipul şi asemănarea sa, fiind deci Tatăl nostru, Cel care a fost şi este permanent preocupat de restaurarea noastră după decăderea suferită prin înşelăciunea diavolului, Cel care ne-a trimis în cale înţelepciunea prin care putem discerne adevărul de minciună, Cel care ne scapă din multe capcane ale celui rău tocmai cu scopul de a înţelege adevărul, Cel care ne-a acordat viaţa temporală spre a ne da posibilitatea de a face alegerea cea bună în cunoştinţă de cauză, Cel ce L-a întrupat pe Fiul Său care a venit în mijlocul nostru spre a ne izbăvi definitv de cel rău şi S-a sacrificat pe Sine Însuşi spre a ne elibera din cursa satanei, Cel ce ne-a dăruit credinţa mântuitoare, uitând păcatele noastre, Acest Dumnezeu, Atotputernic şi Iubitor mai presus de orice înţelegere, ne doreşte răul şi ne chinuie spre distrugerea noastră!?
Nici ca o glumă proastă nu se poate face o asemenea alegaţie. Şi totuşi cel viclean a reuşit să o strecoare în mintea multora din cei ce au, sau pretind a avea o anumită cunoaştere despre Dumnezeu, făcându-i prozeliţii săi, mai mult sau mai puţin conştienţi.
O asemenea atitudine L-a făcut chiar pe Iisus Hristos, când încă se afla printre oameni pe acest pământ, să exclame:
“De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept?” (Luca 12:57).
Am văzut la început că binele şi răul sunt fundamentale, antagonice şi ireconciliabile şi numai absoluta putere a lui Dumnezeu le poate guverna în siguranţă atât pe unul, cât şi pe celălalt. Nimeni altcineva nu poate veni în contact cu răul fără a fi afectat. De aceea omul, înzestrat cu liberul arbitru, trebuie să facă alegerea ce îi va pecetlui destinul pentru eternitate: fie respinge răul, punându-şi credinţa în Cel ce îl poate separa definitv de acesta, spre a moşteni viaţa veşnică, fie se lasă contaminat de acesta şi îl acceptă spre distrugerea finală, totală şi irevocabilă.
Ne aflăm, în acestă viaţă, la răspântie şi alegerea ne aparţine: urmăm fie calea Domnului spre mântuire, fie calea diavolului spre pierzanie:
“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. / Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:13,14).
Deci, pe cine urmaţi?
Fiecare dintre noi trebuie să îşi pună cu luciditate această întrebare şi să îşi răspundă cu sinceritate şi obiectivitate, adică în cunoştinţă de cauză, ceea ce ne poate determina să mergem întăriţi mai departe pe calea cea bună, sau să ne revenim în fire şi, în smerenie, căinţă si credinţă, să ne întoarcem la calea cea bună, fie să continuăm a persevera în urmarea căii greşite.
În funcţie de calea pe care alegem s-o urmăm ne declarăm implicit şi afiliaţia noastră: ori pentru lucrarea lui Dumnezeu, pe care o urmăm în credinţă eliberatoare, sau pentru lucrarea stăpânitorului acestei lumi, pe care o urmăm în rătăcire distrugătoare.
Acei oameni care îşi pun speranţa în lumea asta nu fac altceva decât a-şi auto-limita orizontul existenţei. Ei vor să fie floarea acestei lumi, dar vor fi numai o floare trecătoare, precum sunt şi trupurile lor pe care, de fapt, se bizuie:
“Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut” (1 Petru 1:24).
Precum spunea şi Apostolul Pavel::
 “Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică”(Galateni 6:7,8).
Aceştia sunt oameni care vor să se dezmierde cu iluzoriile plăceri lumeşti şi să-şi dea unii altora o slavă deşartă şi efemeră, abordând aceeaşi atitudine ca şi stăpânitorul acestei lumi şi îngerii decăzuţi allăturaţi lui:
“Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12:43).
Ei se îndeamnă şi se aprobă unii pe alţii, sporindu-şi numărul şi devenind majoritari, astfel încât au ajuns deja la stadiul antevestit de Pavel:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 Timotei 4:3,4).
Încurajându-se şi susţinându-se reciproc în toate lucrurile lumeşti, ei se iluzionează că răul asimilat şi practicat astfel de majoritatea oamenilor îi poate face pe aceştia să se simtâ nu numai bine, ci şi îndreptăţiţi în toate privinţele, după principiul ce-mi place mie e bun, instituind, pe cale de consecinţă, libertatea de a păcătui în numele unei toleranţe atotguvernante…
În fond, fiecare este purtatorul a ceea cu ce îşi umple mintea şi sufletul…dacă îşi face obiceiul de a şi le umple cu lucruri frivole sau reprobabile atunci capătă obiceiuri rele şi, în consecinţă, devine purtător al răului…
Astfel, înregimentaţi în slujba satanei, ei cred că o viaţă coruptă devine legitimă şi vor să o impună ca standard de existenţă…
În felul acesta au ajuns ca nişte orbi rătăciţi care, deşi uneori mai afişează o părută smerenie, dar numai pentru saţiul trupului, merg cu consecvenţă pe calea cea lată a pieirii, pierzându-şi singura busolă ce i-ar mai putea conduce spre lumină, după cum avertizase Iisus:
“Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan 5:44).
Ştiind că:
“Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).
Coplesiţi şi biruiţi de săgeţile diabolice ale ispitei, oamenii devin cel puţin confuzi şi deznădăjduiţi şi tânjesc a păcătui nestinghriţi, după modelul lumesc devenit normă de viaţă socială, trecând astfel la pregustarea iadului şi uitând din ce în ce mai accentuat de iubirea şi fericirea cerească, pierzând bucuria raiului la schimb cu chinurile iadului…
Ei sunt acei morţi ce îşi îngroapă morţii lor despre care a amintit Iisus (Matei 8:22 şi Luca 9:60) şi cărora Pavel le-a vestit finalul hărăzit:
“Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti” (Filipeni 3:19).
Spre deosebire de aceştia, toţi cei ce îşi exercită curajul şi perseverenţa de a-şi lua propria cruce şi a-L urma pe Iisus Hristos spre viaţa veşnică vor cunoaşte adeverirea Duhului şi a puterii ce le vor descoperi înţelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu, “…precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
“Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. / Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. / Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; / Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. / Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte” (1 Corinteni 2:9-14).
Căci faptele noastre bune şi păzirea poruncilor scripturale sunt numai o dovadă primară, neşlefuită a dragostei noastre pentru Iisus Hristos, dar mântuirea nu o putem căpăta decăt din credinţa nestrămutată în Acesta, deoarece:
“M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20).
Prin aceasta ne-am şi născut din nou şi obţinem cununa vieţii veşnice pentru care suspinăm aflaţi încă în această lume:
“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4).
O mare minune a puterii lui Dumnezeu care îl face pe om să exclame cu nemărginită recunoştinţă:

“Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” (Psalm 8:4).  

28 sept. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea XI

 
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

Căci aşa cum am aflat ţinta noastră este viaţa veşnică făgăduită de Dumnezeu prin Iisus Hristos, adeverită şi sădită în noi prin arvuna Duhului Sfânt, după chiar cuvântul Acestuia:
“Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).
De aceea lupta noastră cea întru credinţă împotriva păcatului şi răului dusă în acest trup corupt ne va face demni de făgăduinţa lui Dumnezeu şi vom putea primi trupul de slavă spre viaţa veşnică:
“Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul” (1Petru 4:1), cunoscând că:
“Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. / Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire. / Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; / Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; / Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc” (1Corinteni 15:40-44). 


Ceea ce duce la împlinirea făgăduinţei:
“Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:15).
Adică ne vom întoarce la starea perfectă în care Dumnezeu a creat la început omul şi, prin binecuvântarea Sa, vom cunoaşte comuniunea cu Dumnezeu şi fericirea de a fi eliberaţi de povara păcatului şi atingerea răului:
“Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. / Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:3,4).
Amin! 

22 sept. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea X


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”
(1Ioan 5:11,12) 
 
Şi dacă vor persevera, vor căpăta acea credinţă ce îi va putea sprijini şi scoate din orice traumă la care vor fi supuşi de către stăpânitorul acestei lumi şi acoliţii săi, câştigând în cele din urmă cununa mult râvnită de biruitor şi premiul asupra căruia şi-au ţinut tot timpul ochii aţintiţi: viaţa veşnică, alături de Iisus Hristos:
“Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. / Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. / Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16:20-22),
Deoarece ceea ce a fost corupt prin viaţa în trupul acesta contaminat de păcat se curăţeşte, în parte, prin lupta dusă în duh împotriva sa de-a lungul vieţii temporale, dar se desăvârşeşte prin transformarea indusă de vieţuirea în credinţa în Iisus Hristos şi se împlineşte prin îmbrăcarea în nemurirea adusă de către Acesta:

 
“Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. / Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1Corinteni 15:53,54).

13 sept. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea IX


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12)  

Aceasta este o diferenţă fundamentală: în timp ce Dumnezeu aduce alinare în viaţa temporală şi îngăduie acţiunea păcatului asupra credincioşilor spre a le deschide ochii asupra răului, dar şi a le consolida credinţa prin încercare, răbdare şi speranţă şi a le stimula transformarea, având finalitate în mântuirea spre viaţa veşnică, diavolul nu este preocupat decât de a-şi asigura o dominare despotică asupra oamenilor rătăciţi, folosind toate intrumentele răului în acest scop, sădind numai distrugere şi moarte, care se vor răsfrânge inclusiv asupra acoliţilor săi. 


Cu toate acestea, există o ofertă pentru o falsă siguranţă care a pătruns în toată creştinătatea de azi, promiţându-le oamenilor mântuirea în timp ce ei continuă să trăiască în păcate şi nu manifestă nici cel mai mic semn de schimbare a stilului de viaţă, devenind tacit complici şi mai apoi acoliţi ai satanei.
Deşi ştim cu siguranţă că în final niciun acolit al diavolului nu va scăpa de moartea definitivă!
Pentru credincioşi, apariţia necazurilor în această viaţă nu constituie un motiv de disperare, ci trebuie să însemne un îndemn de a se ţine fermi de credinţă, căci numai astfel, spre deosebire de cei necredincioşi, cu ajutorul lui Dumnezeu se vor elibera din acele necazuri, după cum a descris şi Apostolul Iacov în epistola sa:
“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, / Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; / Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic. / Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare; şi i se va da. / Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. / Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu” (Iacov 1:2-7). 

7 sept. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea VIII


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”. 
(1Ioan 5:11,12) 

Prin urmare orice s-ar întâmpla în viaţa aceasta, credincioşii nu au a se teme de pieirea ce o văd că se întâmplă cu necredincioşii care îi înconjoară, ci aşteaptă cu nerăbdare împlinirea făgăduinţei:
“Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, / Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:20,21). 


În viaţa pământească temporală, credincioşii vor îndura multe necazuri, dar vor avea şi momente de aleasă fericire când vor primi, spre bucuria lor, daruri din partea lui Dumnezeu. Deşi răul se va înmulţi şi va prevala, pentru că împăratul întunericului, prin decăderea omului, a devenit stăpânitorul acestei lumi; dar credincioşii nu mai au ochii aţintiţi asupra lucrurilor trecătoare ale acestei lumi, ci spre destinaţia finală anunţată nouă prin cuvântul lui Dumnezeu, care niciodată nu minte şi nici nu se schimbă, urmând îndemnul Apostolului Pavel:
“Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; / Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; / Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. / Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni 3:1-4). 

26 iul. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea V


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12)  

Planul de mântuire al lui Dumnezeu a fost îndelung profeţit şi s-a definitivat odată cu întruparea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul, în omul Iisus Hristos, propovăduirea de către Acesta a adevărului şi dreptăţii lui Dumnezeu către toţi oamenii, moartea Sa, jertfă ce a constituit darul divin de răscumpărare din păcat, cu preţul sângelui Său, oferit tuturor oamenilor şi învierea şi înălţarea Sa, ca prefigurare a mântuirii celor traşi de Dumnezeu: 


El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, / Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (2Timotei 1:10). 

“Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Iar toate acestea fiind adeverite de Însuşi Iisus Hristos prin viu grai:

“Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. / Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. / Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână ȋn întuneric. / Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. / Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat  poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. / Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12:44-50). 

12 iul. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea III


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

Notăm astfel încă o mare diferenţă: în timp ce Dumnezeu îi va judeca pe toţi cei care nu s-au alăturat prin credinţă Domnului Iisus Hristos, deci inclusiv pe cei care s-au raliat rebeliunii satanice, diavolul nu va acorda şansa judecăţii nimănui, ci doar va oferi acoliţilor săi favoruri, care de altfel vor fi nu numai superificiale şi iluzorii, dar şi lipsite de orice valoare prin prisma vieţii veşnice, ci dimpotrivă fiind incompatibile cu aceasta şi de aceea aducătoare ale morţii veşnice. Mai mult decât atât, Dumnezeu îi va judeca chiar şi pe cei ucişi de satana şi adepţii acestuia, în deplină obiectivitate faţă de alegerile lor făcute în viaţa temporală pe care au trăit-o. 

“Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor. / Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El” (Fapte 10:34,35). Amin! 


Vedem deci că liberul arbitru cu care a fost înzestrat omul este determinant pentru viitorul acestuia şi omul şi-l va exersa în funcţie, în primul rând, de modul de adresare a vieţii pe care l-a cultivat şi practicat cu preponderenţă: ori spiritual, ori carnal şi, astfel, viaţa temporală este ultima şansă a omului de a găsi calea cea bună, deschisă prin jertfa Domnului Iisus Hristos şi a se ţine strâns de credinţa prin numele Acestuia pentru a căpăta mântuirea! 

“Şi după aceasta nu va mai fi milă pentru ei din partea Domnului, căci odată cu viaţa, va fi trecut şi timpul iertării” (Enoh 35:6). Amin! 

5 iul. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea II

 
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

În această privinţă, Dumnezeu ne avertizează de mii de ani, prin cuvântul Său, că va urma o judecată a lumii decăzute prin păcat şi că aceasta va fi individuală, adică fiecare va trebui să răspundă pentru alegerea făcută în timpul vieţii temporale (lumeşti), ceea ce îi va şi determina viitorul etern, având alternativa viaţă veşnică sau pedeapsă eternă. 
“Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:27-31). Amin! 


Aici trebuie specificat că avertizarea se referă inclusiv la vremurile din urmă, când satana şi adepţii săi (fie supranaturali, fie umani sau hibrizi ai acestora) vor instaura dictatura lor demonică, atingând apogeul rebeliunii împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Atunci se va ajunge la situaţia în care aceşti exponenţi ai răului vor proceda la uciderea parţială, fără măcar vreo judecată, a celor ce nu se vor închina satanei şi antihristului său despotic:
“Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apocalipsa 13:15). 

27 iun. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea I

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 


Aşa cum am constatat în alte abordări cu temă escatologică, în zilele de astăzi chiar şi lumea seculară este tot mai mult preocupată de subiecte aferente sfârşitului lumii.

Ceea ce face diferenţa între abordarea creştină, biblică şi cea laică este caracterul popular, larg accesibil al primei şi cel monden, elitist al celei din urmă. Şi nu numai aceasta, dar şi un alt aspect esenţial: în timp ce credinţa creştină se bizuie pe cuvântul lui Dumnezeu şi are drept scop obţinerea vieţii veşnice printr-o transformare totală nu numai a credincioşilor, ci şi a lumii fizice, spre a deveni compatibili cu prezenţa lui Dumnezeu, viziunea elitistă se bizuie pe ştiinţa omenească şi vede sfârşitul prin distrugerea mai mult sau mai puţin deliberată a actualei lumi şi construirea, pe ruinele acesteia, a unei noi lumi bazate pe ideologia şi legile “ştiinţifice” elaborate în conformitate cu cerinţele unui grup elitist ezoteric şi de natură satanică.

O altă diferenţă este aceea că în timp ce Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru prin care acesta îşi face singur alegerea capitală privind adoptarea sau nu a căii spre viaţa veşnică, în concepţia elitistă liberul arbitru se anulează şi se cere o supunere necondiţionată a omului, care fie acceptă ideologia elitistă ezoterică, fie este eliminat fără vreo judecată. 

"Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. / Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?” (Ioan 11:25,26). Amin!  

14 iun. 2023

15 feb. 2023

AMĂGIREA

 

Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei (Luca 21:8). Amin! 


30 nov. 2022

PĂCAT NU AR AVEA…


Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. / Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. / Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3:17-19). Amin! 

3 nov. 2022

CUM A ÎNCEPUT_(11)


Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: "Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? / L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. / Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse (Evrei 2:6-8). Amin! 

16 dec. 2021

CUM A ÎNCEPUT_(6)


“Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci” (1Ioan 5:20). Amin!