vineri, 15 noiembrie 2013

VESTEA CEA BUNĂ


"Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1:15)
      
Termenul “Evanghelie”, literal, înseamnă “vestea cea buna”. Cu siguranţă că tot ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu este bun, în sensul că “El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El” - Deutoronom 32:4.
       Dar Vestea nu este pur şi simplu bună numai pentru că este insuflată de Domnul (“Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor” – Luca 4:18) sau pentru că face cunoscut pe Domnul şi împărăţia Sa. De fapt, cuvântul “bună” se referă la starea de binecuvântare eternă, ca fii al lui Dumnezeu şi la roadele căpătate prin firea desăvârşita (“Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” – Matei 25:23).
       Astfel, cuvântul Evanghelie, interpretat, se referă la acel mesaj care vesteşte minunatul plan de
mântuire al lui Dumnezeu.
       Totuşi, deoarece planul mântuirii este destinat numai celor aleşi (“De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică” – 2 Timotei 2:10), iar Evanghelia cuprinde şi planul judecăţii celor răi (“În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” – Romani 2:16), vestea poate fi bună numai pentru aceia în care bunătatea mesajului este împlinită şi actualizată. Acesta este motivul din spatele respingerii Evangheliei, parţial sau în întregime, de către cei nesalvaţi (“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi” – 2 Corinteni 4:3; “Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit” – Evrei 4:2) pentru care ea este “...o mireasmă a morţii spre moarte...” – 2 Corinteni 2:16.
       Aici este cazul să precizez că “aleşi” nu înseamnă predeterminaţi, deoarece Dumnezeu nu face nicio segregaţie, ci noi suntem cei ce o producem, prin propria alegere. “Aleşii” sunt cei cunoscuţi de Domnul, “Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Matei 22:14.
       Numai sufletele renăscute se vor bucura de suprema bunătate pe care mesajul o aduce – slavarea care i-a fost dăruită prin graţia divină şi judecata de care astfel a scăpat.
       De aceea, păcătosul împietrit, care nu experimentează niciodată eterna bunătate a Domnului, va lua Evanghelia în neserios şi o va distorsiona sau perverti astfel încât să o transforme în ceva ce sună şi îndeamnă placut pentru
necredincioşi (“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, / Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.” – Galateni 1:6-9 şi “Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos” – Iuda 1:4).
       În viaţa fizică, textele originale complete ale Scripturilor sunt, cu siguranţă, adevarata Evanghelie – Vestea ce buna (“Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile" – Galateni 3:8). Prin comparaţie, învăţăturile oamenilor, evaluându-le în trecerea timpului, sunt întotdeuna împănate cu erori, deliberate sau nu. Niciun om prin sine însuşi şi vreo vestire din ştiinţă omenească nu pot fi considerate ca aducând adevărata Evanghelie – orice inserare a unor oricât de “mici” erori o va distorsiona sau perverti.
       Numai vocea divină a Păstorului chemăndu-şi aleşii în regatul etern, vocea Domnului care îndruma sufletele spre renaştere, aceeaşi voce pe care o vor auzi şi morţii din morminte în ziua din urmă, este adevărata Evanghelie, singurul şi veşnicul Adevăr: “În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer” - Psalm 118:89.
       Doar ţinându-ne strâns de Domnul putem învăţa a sta pe calea Adevărului şi a Vieţii, “Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea” – Proverbe 2:6.
       Dumnezeu este Marele Îvăţător!
       Într-un anumit sens, dar real, salvarea este o chestiune şi de educaţie.
       Lumea este plină şi dominată de valori false, astfel încât devine imperios necesară recuperarea valorilor biblice. Iar cunoaşterea demnă de încredere a acestor valori vine dintr-o unică sursă: Cuvântul Domnului, Sfintele Scripturi. Dumnezeu ne face cunoscute standardele sale prin Scripturi.
       Totuşi trebuie spus că deşi Revelaţia Dumnezeiască, Sfânta Biblie este fundaţia oricărei cunoaşteri adevărate, ea nu dezvăluie toată cunoaşterea. Alte şi alte domenii folositoare ale cunoaşterii omeneşti pot fi ridicate pe această sigură şi sănătoasă fundaţie.
       Toate învăţăturile amăgitoare – învăţături construite nu pe Cuvântul Domnului – în cele din urmă vor eşua şi vor dispărea într-o mare prăbuşire.
       Cea mai mare parte a oamenilor are cunoştinţă că Biblia este constituită din materiale scrise, prezentate în două secţiuni, tradiţional denumite Vechiul Testament şi Noul Testament. Într-o oarecare măsură această terminologie este eronată întrucât, de-o manieră subtilă, îi poate determina pe unii să respingă o mare parte a revelaţiei dumnezeieşti. Astfel, Vechiul Testament este considerat a fi de o mai mică valoare sau chiar perimat de către unii teologi şi lideri religioşi, numai pentru simplul motiv că este mai vechi.
       Mulţi au păreri eronate în privinţa Bibliei. Unii consideră că Vechiul Testament este învechit – şi astfel desuet şi depăşit – şi, de aceea, a fost înlocuit cu Noul Testament. Dar testament în sens religios înseamnă şi legământ. Aceste Scripturi vorbesc despre Vechiul şi Noul Legământ şi nu despre cărţi ale Bibliei.
Dacă am fi trăit acum 2000 de ani şi i-am fi întrebat pe apostolii Petru, Ioan sau Pavel despre “Vechiul Testament” ori “Noul Testament” ei nu şi-ar fi putut imagina despre ce vorbim. Aceşti termeni au fost adoptaţi de oameni cu mult după ce Scripturile fuseseră scrise. Prima referire la Noul Testament nu a fost consemnată decât după mai bine de o sută de ani de la moartea apostolilor.
       Aceste două părţi ale Cuvântului Domnului, numai reunite pot asigura deplina cunoaştere a revelaţiei dumnezeieşti către omenire. Deşi perioada ce separă cele două Testamente este mai mare de 400 de ani, scrierile evreieşti se completează şi se împlinesc cu cele apostolice de o manieră care subliniază unitatea lor.
       Chiar şi cuvintele concluzive ale profeţilor din Vechiul Testament curg lin în cele de început ale Noului Testament. Maleahi, considerat a fi ultimul dintre profeţii evrei, prevestea: “Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” – Maleahi 3:23 ( este vorba de Ioan Botezătorul). Iar în Matei 11:13,14 găsim: “Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan./ Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină”.
       Marcu, considerat de mulţi a fi primul care a scris Evanghelia, începe exact de acolo de unde încheiase Maleahi, citând profeţii din Maleahi şi Isaia despre un înainte mergător care îl va preceda pe Mesia.
       Chiar şi începutul Evangheliei după Matei face cuvenita legătură: “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. / Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:...” – Matei 1:17,18. Anterior, introducerea istorică făcută de Matei este destinată arătării descendenţei lui Hristos, spre a sublinia că El era împlinirea făgăduinţei făcută atât lui Avraam, cât şi lui David. Evanghelia lui Matei este construită pe fundaţia Scripturilor evreieşti şi conţine multe citări din acestea.
       Ambii, Marcu şi Matei, fac legătura între cele două Testamente ca fiind o completă şi întreagă revelaţie.
       Este deosebit de important să notăm că Vechiul Testament pomeneşte despre prima venire a lui Iisus de circa 300 de ori (cu precizie
împlinite prin Iisus Hristos) şi face 500 de referiri la cea de-a doua Sa venire, iar în Noul Testament 1 verset la aproximativ 25 de versete aminteste despre cea de-a doua Sa venire.
       De asemenea, este recunoscut cu acurateţe că toate profeţiile din Vechiul Testament legate de prima venire a lui Iisus Hristos s-au împlinit întocmai.
       Credeţi oare că nu se va întâmpla la fel şi cu cele privind cea de-a doua Sa venire?
       Iată că unele deja s-au împlinit, iar altele se desfăşoară chiar sub ochii noştri! 


      "Amin! Vino, Doamne Iisuse!” – Apocalipsa 22:20.

vineri, 8 noiembrie 2013

UN GHID CREŞTIN - partea I

Dati click mai jos pe Aflati mai multe









UN GHID CREŞTIN

















Ion Olteanu

Bucureşti, 2013



C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative....................................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului.......................................................2
    Calea spinilor.................................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..............................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu......................................................13
    Botezul........................................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii......................................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.........................................................16
    Cuvânt concluziv...........................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ......................................................................19
    Sfârşitul veacului...........................................................................19
    Semnele venirii Sale........................................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu........................................................................37
    Final de rebeliune..........................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului...................................................39
    Vreme trece, vreme vine.................................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII..........................58
   Recunoştinţă…………………………………….................................………………….. 64

RUGĂCIUNEA...................................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI..........................................................................70
    Datorii neplătite.............................................................................72
    Comoara credintţei.........................................................................75

ACORD
............................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
......................................................................80



joi, 7 noiembrie 2013

Sfârşitul lumii


“Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17)
 
 Orice observator avizat al stării lumii în care vieţuim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. Dar şi cei mai puţin avizaţi “simt” că producerea unui eveniment capital pentru omenire pluteşte în aer şi devin tot mai preocupaţi de iminenţa acestuia.
Revigorarea unei viziuni escatologice se manifestă astfel nu numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală.
Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13).
Domnul nostru ne-a lăsat relatări despre o serie întreagă de semne prevestitoare ale sfârşitului acestui veac, care va culmina cu cea de-a doua Sa venire, ce va transforma apoteotic această lume.
Reamintiţi-vă ce ni se spune în Evanghelie despre unele semne marcante ale finalului de veac: 

Apostazie, înşelăciune religioasă şi deviere spre ocultism şi satanism;
Războaie şi zvonuri de războaie;
Ridicare de împărăţie peste împărăţie;
Ridicare de neam peste neam;
Mari cutremure;
Semne în soare, în luna şi în stele;
Vuietul mării şi al valurilor;
Foamete şi boli;
Strâmtorare globală;
Decadenţă generală, imoralitate accentuată, degenerescenţă accelerată, răsturnarea adevărului şi acceptarea minciunii ca normă de convieţuire, sporirea fărădelegii, destrăbălare nestăpânită spre satisfacerea cu orice preţ şi fără discernământ a poftelor stimulate printr-o continuă exacerbare senzuală, batjocorire perpetuă şi luarea înntr-o deşănţată derâdere a numelui Domnului.

Cum vi se par toate acestea? Nu parca ar fi titluri din mass media zilelor noastre, ceea ce ar trebui, într-un prim impuls, să ne îndemne spre cunoaşterea nealterată a Cuvântului Domnului?!
Şï cu toate acestea am constatat cu amărăciune că deşi în zilele noastre Biblia este uşor de accesat, nu există prea multe persoane dispuse a o deschide. Şi când spun a o deschide nu mă refer la o lectură sporadică. Mă refer la deschiderea acesteia ca pe o adevărată carte de căpătâi, care trebuie citită şi răscitită cu evlavie şi cu dorinţa aprinsă de a înţelege Cuvântul care zideşte, astfel incât să fim capabili, ca prin  transformarea noastră, să devenim “următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12).
Asta ca să nu mai pomenesc de cei care nu o citesc dar o contestă, nu o cunosc dar o resping, nu o ştiu dar o răstălmăcesc.
Am înfiinţat acest site nu din dorinţa de a primi laude sau din alte porniri lumeşti, ci dintr-o dorinţă de iubire răzpunzând omeneşte incomparabilei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, din dragsote pentru aproapele pe care doresc să-l ajut să înţeleagă şi să accepte minunatul dar pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin Iisus Hristos - Mântuitorul nostru - într-o conjunctură care, aşa după cum arătam la început, pare a prevesti epuizarea sau chiar desfiinţarea timpului pe care îl mai putem avea la dispoziţie în acest scop.
Ceea ce doresc să spun în context este că vremea s-a scurtat şi s-ar putea să nu mai fie timp ca toţi cei traşi de Dummezeu să facă alegerea în cunoştinţă de cauză de a-şi dărui vieţile Domnului Iisus şi a putea astfel deveni fii ai lui Dumnezeu.
Acesta este, foarte pe scurt, mesajul meu:

Dacă sunteţi credincioşi este vremea să vă dedicaţi vieţile lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Şi atunci veţi putea spune ca timpul lucrează în favoarea voastră...
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi. Rugaţi-L pe Iisus să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele comise în această lume, după cum v-a şi răscumparat, preluând prin moartea Sa pe cruce povara acestora.
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa eternitatea sub sancţiunea judecaţii lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă ACUM spre schimarea destinului vostru etern!”.

Nu mi-am propus să fac pronosticuri despre momentul în care va veni sfârşitul lumii. Cum mi-aş permite să fac aşa ceva când Iisus i-a avertizat chiar pe Apostoli că nu este al lor să ştie ceasul şi că nimeni, nici măcar El, nu ştie aceasta în afară de Tatăl?
Dar ceea ce doresc să accentuez este că încă suntem în starea de graţie în care avem privilegiul de a primi darul lui Dumnezeu, un dar pe care Acesta ni-l oferă din mult prea marea Sa dragoste pentru oameni. Însă trebuie să fie clar că această dragoste se manifestă pentru toţi numai până la ceasul judecăţii. După aceea dragostea Sa va fi numai pentru cei drepţi, care vor fi adoptaţi în familia Sa.
Aceasta nu este o ameninţare spre a forţa pe cineva să-L iubească la rândul său pe Domnul. Nimeni nu este forţat sau ameninţat. Fiecare are liberul arbitru să facă propria alegere, în cunoştinţă de cauză. Dragoste cu forţa nu se poate, dar cine nu răspunde dragostei lui Dumnezeu se aventurează pe calea pieirii definitive. Incă odată: aceasta nu este o ameninţare, ci o avertizare izvorâtă dintr-o solidară compasiune.
Iar dacă vom alege a ne preda vieţile Domnului Iisus de ce ne-ar mai putea fi frică? Şi aici nu mă pot abţine să nu citez din Psalmul 118 : 4 – 9: “Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!`` / În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg. / Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? / Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. / Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; / mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari”.
Şi, în final, reiterez esenţa a ceea ce am vrut să abordez: Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este mai mare decât putem noi înţelege, dar ea nu ne este impusă cu forţa, ci alegerea aparţine fiecăruia în parte. Deoarece cu toţii suntem pacătoşi, Dumnezeu ne-a ofeit darul mântuirii prin Domnul Iisus Hristos, care şi-a dat propria viaţă pentru a ne răscumpăra. Predându-ne vieţile în mâinile Domnului vom obţine iertarea şi adoptarea în familia veşnică a lui Dumnezeu. Putem face acest lucru în orice moment, dar, atenţie, s-ar putea ca timpul să nu ne mai ajungă. După ceasul judecăţii dragostea lui Dumnezeu va rămâne numai cu cei găsiţi vrednici de aceasta.
Totul depinde de noi, de dorinţa noastră de a-l primi de Domnul Iisus în viaţa noastră. Numai prin El mai putem fi salvaţi şi, cu cât mai mult vom chema numele Său, cu atât mai mult vom experimenta acest adevăr.
Şi întrucât în acest demers trebuie să ne bizuim mai ales pe Cuvântul Domnului, spre a fi de ajutor în acest sens, o să public în serial o cărticică intitulată “Un ghid creştin”, prin care încerc să sintetizez înţelegerea ce mi s-a dat asupra sa, dar mai ales să stimulez interesul cititorilor spre studierea, înspre binele lor propriu, a Acestui Cuvânt in-extenso, adică a Sfintei Scripturi şi în primul rând a Noului Testament.
Vă îndemn să nu vă lăsaţi uşor influenţaţi de opiniile, tradiţiile, obiceiurile sau pretenţiile omeneşti privind divinitatea, credinţa şi/sau destinul uman, ci întotdeauna să le comparaţi cu Cuvântul Domnului şi numai dacă vin în concordanţă cu acesta să le şi asimilaţi.
            Doamne ajută!